Obișnuiești să mănânci halva? O să te gândeşti de două ori înainte de a o consuma

halva

Halvaua a început să fie folosită de români tot mai des, mai ales în perioadele de post. În comerţ, găsim mai ales două sortimente de halva: simplă sau cu adaos de migdale, de arahide, de fistic sau de cacao. Nutriţioniştii spun că halvaua poate să fie înger şi demon pentru sănătate, totul depinde de cantitate şi de provenienţă.

„Este bine de ştiut că halvaua este un produs importat din Orient, mai exact din Istanbul. Este obţinută, în principal, din seminţe – din miezul-prăjit de floarea soarelui – zahăr, glucoză şi vanilină. Se recomandă a se consuma maxim 25-30 grame pe zi, deoarece dezavantajele sunt destule: 100 de grame de halva conţine 12-14 grame proteine; 42-47 grame glucide şi 35-39 grame lipide. Şi, cel mai grav, aproape 600 de kilocalorii la suta de grame. Aceste calorii pot fi arse alergând minim 8 kilometri într-o zi. Asta pentru a înţelege mai bine pericolele la care ne expunem. De altfel, halvaua poate căpăta valoare terapeutică prin adăugarea de seminţe de susan, de exemplu. Aceat produs devine un element tonic pentru sezonul rece, deoarece seminţele de susan conţin substanţe active (fibre, proteine), minerale (zinc fier, fosfor, calciu, potasiu) acizi graşi nesaturaţi (acid oleic), lecitină, acizi polinesaturaţi (omega 6)”, afirmă medicul nutriţionist Dan Merişca, din Arad, citat de Adevărul.

Specialistul mai susţine că halvaua are, pe de altă parte, şi beneficii pentru sănătate: „Consumată raţional, are efecte depurative, antioxidante, tonice şi remineralizante. De altfel, un alt atuu îl are şi în tulburările de memorie, prin conţinutul crescut de lecitină. Până la urmă, foarte importantă e provenienţa produsului şi conţinutul în seminţe de susan, dar recomandarea de bază este şi rămâne consumul limitat de halva zilnic. Excesul se poate transforma într-o veritabilă bombă calorică. Dacă mănânci halva goală până la 30 grame pe zi, nu se depune, dar în combinaţie cu pâinea, tot se depune”, mai precizează Dan Merişca.

Sursa – realitatea.net

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *