„Omul aici nu contează nimic, un Proces Verbal că ai murit sigur şi gata”. Să ne aducem aminte și de ei! Scrisori de la ostașii români morți departe de casă

ostasi-odessa

La finalul lui august 1941, soldaţii români se aflau deja în apropierea Odessei, iar marii maeştri ai propagandei îşi făceau datoria pe deplin, lăsând să ajungă la urechile publicului doar veşti bune, încurajatoare, despre trupe şi despre starea lor de spirit.

Între discursul oficial şi realităţile frontului clivajul era însă teribil. A se vedea, de pildă, misiva scrisă pentru a fi trimisă mamei de către un soldat – nu ştim cine-i mama, nu ştim cine e soldatul; şi nici nu contează – aflat la Vinogradar, la 16 km de Odessa, în septembrie 1941.

Scrisoarea, ruptă în bucăţele şi lipită apoi cu grijă, aflată astăzi în colecţia Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”,  descrie faţa hâdă a războiului, aşa cum îl trăiau acolo, la cald, românii deveniţi peste noapte soldaţi: „De 16 zile atacăm în continuu fără ca un om din linia întâi să fie schimbat sau înlocuit, hrană o dată pe zi, noaptea plouă în continuu şi e frig ca iarna”. Alături, scrisoarea nedatată a unei mame îndurerate că şi-a pierdut fiul, lumina ochilor ei; două cărţi poştale trimise de Costel mamei sale, Nicolina, în 1941 şi în 1942, alcătuite mai mult din întrebări şi speranţe, „Dragă mămico sunt mulţumit că ai cumpărat butoi pentru vin. Sper că voi bea şi eu din el”; şi o scrisoare scurtă, din septembrie 1942, pe o coajă de copac. Întregind imaginea războiului, fotografii impresionante din albumul căpitanului Neagu, aflat, de asemenea, în patrimoniul Muzeului Militar. Albumul documentează conştiincios, zi după zi, viaţa soldatului român în Campania din Răsărit.

Scrisoarea 1

„Daţi tot înainte, tot înainte, că în faţa voastră aveţi chelnării şi birjarii din Odesa, zice «Mareşalul», dar minte”

„Vinogradar

16 Km. de Odesa

3 Sept. 1941

Mămică scumpă,

În primul rând sunt intrigat că dela 15 Aug. cr. nu am mai primit dela tine nici’o ştire şi aici face mult să ştiu că cel puţin nu sunt singur şi că cel puţin nu mai uitat. Ţi-am scris recent 4 c.p. pe care nu cred că le vei primi, căci am scris acolo toată revolta mea şi tot adevărul.

Tucule şi doresc că acestea să le ştie şi Cuţi, atunci când a fost nevoia să-mi apăr ţara, n’am pregetat un moment şi am mers în fruntea companiei mele cu întinsul circuitelor telefonice la 500 m de P.C. ale Regimentelor, aşa am străbătut toată Basarabia, am fost bombardat de Artilerie, de aviaţie şi Mitrailat de om şi avion, dar am scăpat şi pentru toate astea am fost decorat cu «Coroana României cu spadă».

Am trecut Nistrul cu greutăţi şi pierderi, când toţi se întrebau dece ne întindeam la mai mult, dar am mers pentru că ziceau cei mari şi trebuia să ajutăm pe Nemţi ca să ne aibe în vedere la o eventuală împărţire la masa verde.

Am tăcut şi am continuat, pe pământ străin, fără să şti[m] drumurile, căci şi aşa cele bune erau minate, fără să te înţelegi cu cineva o vorbă, toţi duşmani şi mult mai tari. Dar am continuat înaintarea până am întâlnit rezistenţa care ne-au făcut să pierdem oamenii ca la cota 102, la Donceva, la Carpova şi acum la cota cu baliză Gniliacova şi Calea Ferată spre Odesa.

Ziarele şi Radio mint pentru că aşa suntem noi Români[i], ne minţim unul pe altul. Este a treia săptămână de când stăm la 16 km. de Odesa, de când nu mai înaintăm decât 300 m zilnic, cu pierderi enorme. Din cât a plecat Divizia noastră a pierdut 62% şi n’am fost niciodată trimişi în refacere şi de 16 zile atacăm în continuu fără ca un om din linia întâi să fie schimbat sau înlocuit, hrană o dată pe zi, noaptea plouă în continuu şi e frig ca iarna.

Dacă eşti rănit, te trimite cu chiu cu vai până la ambulanţă, asta este la circa 6-7 km depărtare de front. Aici te pansează, te ţine puţin şi de este loc, te trimite la Spitalul din Tiraspol unde numai sunt locuri şi cum te-ai vindecat, nu-ţi mai dă concediu şi te trimite înapoi pe front. Dacă eşti mai rănit nici vorbă de scăpare, căci cei 150 km de transport de la unde ai căzut şi până la Spital, câte zece-douăzeci într-o auto-sanitară, te duce acolo, mort. Omul aici nu contează nimic, un Pr. Verbal [Proces Verbal] că ai murit sigur şi gata. Morţi pe toate drumurile.

Tragedia este alta, Divizia noastră a fost singura din Corpul I Armată care au mobilizat’o şi au utilizat’o fiecare cum a vrut, ca pe un copil al nimănui, am fost la Corpul III Armată ca spărgătoare de fronturi, iar acum ni s’a dat sectorul cel mai greu din războiul de la porţile Odesei (Calea ferată, până în Limanul Hagi-Beg), toate Diviziile 6-a, 5-a, 3-a au fost schimbate şi trecute în refacere, a 11-a, niciodată, mor ofiţerii pe capete şi trupa la fel, iar Corpul 4 Ar., unde am fost adunaţi, puţin îi pasă, daţi tot înainte, tot înainte, că în faţa voastră aveţi chelnării şi birjarii din Odesa, zice «Mareşalul», dar minte. În faţa noastră este trupă cu armament f. bun şi f. mult care ştiu să tragă şi să lupte, cu artilerie f. bună şi aviaţie şi mai bună, avioanele noastre fug de sting pământul, iar antiaeriana trage tot în ale noastre. Este o realitate crudă, de care toţi ofiţerii noştri sunt conştienţi, sătui de luptă, ei care toţi au învăţat în şcoală «Tactia Defensivei» azi lucrează numai în Ofensivă cu pierderi formidabile.

Pe noi nu vrea să ne schimbe deloc, se vede că acum suntem «Divizia de Sacrificiu», numai ne cârpesc cu oameni şi ofiţeri aduşi de pe ştiu eu unde. Norocul este că Românul este răbdător, că noi îi ţinem în frâu pe soldaţi cât vom putea ca să nu se bolşevizeze”.

Donaţia

Neagu Dimitrie

Scrisoarea 2

„Copilul meu Ioan nu a avut parte de fericire…”

„Dragii Ostaş

Vă scrie o Mamă îndurerată pentru perderea Fiului ei şi o Soră care este la fel de îndurerată.

Fiul meu era lumina ochilor mei, era sprijinul bătrâneţelor mele. Îl aşteptam să-şi facă datoria de Soldat şi se să întoarcă iară lângă noi. Copilul meu Ioan nu a avut parte de fericire pentru că a rămas orfan de tată. Tatăl lui a murit în munţi degerat. La omorât stăpânii de pe atunci ai pădurilor. Ion a crescut numai în necazuri şi sau îndreptat timpurile şi la noi în casă era mai multă lumină. Ion a fost şi el omorât.

A murit la datorie, la omorât bandiţii şi nu a apucat să se mai bucure de zilele fericite pe care le aştepta.

Mia omorât Copilu şi îi urăsc pe bandiţi aşa cum ia urât şi el pe cât sunt de îndurerată sunt şi mândră de el. Cu Copilul meu mă mândresc pentru că a fost până la sfârşitu vieţi lui cinstit şi şia dat viaţa mai bine de cât să se spună depre el că nuşi face datoria. Fapta lui este ca o lumină la inima mea îndurerată.

Să fiţi la fel Dragi Ostaşi să vă faceţi datoria

Ana şi Maria Grămadă”

Scrisoarea 3 si scrisoarea 4, în acelaşi grupaj

„Aţi cules porumbul?”

„10 Oct. 1941

Dragă mămică,

Deşi v’am scris până în prezent mai multe c.p., nu ştiu care este cauza de nu-mi răspundeţi! Nu le-aţi primit, sau este vreo altă cauză? Vă comunic că până în prezent cu ajutorul Bunului Dzeu sunt sănătos. Pe aci ce mai aveţi? Aţi cules porumbul? Comunicaţi-mi şi mie cum s’a aranjat cu dijmuitul! Mai îmi comunicaţi aţi ridicat salariul pe luna august şi pe cele cinci zile din luna Sept. Vă duceţi apoi la percepţia Drăgăneşti spre a ridica partea de soldă ce v’am lăsat-o spre a o primi lunar. V’am mai scris în această privinţă şi-n alte c.p. Comunicaţi-i lui nenea Ilie că am vorbit cu Gogu acum 2 zile. Este sănătos. Gică ce mai face? A venit? Dar Unchiu, Ţaţa Maria, Ioana şi fetele? Îi doresc pe toţi, vreau să-mi scrie Marius imediat, cum s-a aranjat? Săptămâna trecută am scris şi lui Mişu. Vă dorec cu mult drag şi sărut mâna!

Costel

Sărutări frăţeşti lui Marius“

Scrisoarea 4

Dragă mămică sunt mulţumit că ai cumpărat butoi pentru vin. Sper că voi bea şi eu din el”

„30 Oct. 1942

Scumpa mea mamă,

Cu poşta de azi primii scrisoarea trimisă de Dvs. pe ziua de 16 oct. Ea mi-a produs bucurii nespuse. Totodată am primit şi de la Mişu o c.p., care la fel m’a bucurat mult, întrucât el nu-mi scrisese de 2 luni de zile. M’a bucurat mult că am aflat şi de situaţia lui Marius. De felul cum s’a aranjat până în prezent, m’a bucurat destul de mult, pentru că îi duceam grija când am auzit că-i pleacă unitatea pe front! După cum vezi şi Dta eu până în prezent sunt sănătos, datorită Bunului Dumnezeu. Am făcut şi eu un raport de concediu şi mi s’a comunicat că-mi va da drumul cu prima serie, însă aceasta nu o cred mai curând decât de Crăciun; deci în jurul sărbătorilor, de-mi va ajuta Dumnezeu, voi veni şi eu pe acasă. Dragă mămică sunt mulţumit că ai cumpărat butoi pentru vin. Sper că voi bea şi eu din el. Nu ştiu dacă aţi cumpărat ceva lemne pentru iarnă, aşa cum îţi scrisesem mai din timp. Unchiu, ţaţa Maria, Ioana şi fetele ce fac? Îi rog să-mi comunice şi mie adresa lui Gică, pentru a-i scrie. Mai alaltăieri am vorbit şi cu Florea al lui nenea Voicu la telefon: este sănătos. Ţi-am scris o c.p. prin care te rugam să împrumuţi 20.000 lei tatălui lui Slt. Florea Rădulescu din Comaru. Îmi comunici şi mie dacă ai avut banii şi i-ai dat, aceasta numai ca împrumut. Vă doresc multă sănătate.

Sărut mâna, Costel“

Doamnei Nicolina M. Pârvan

Com. Dăneasa, sat Zănoaga

Jud. Olt

Of. Drăgăneşti Olt

Scrisoarea 5

Scrisoare pe coajă de copac

„5 septembrie 1942

Dragiloru mei vei ştiţi şi despre mine că până în ziua de azi facu bine am primitu Cartea Pşt. deunăzi şi am înţeles către ce meaţi Scărisu am înţelesu de Ana că umblă la Şcoală dragă. Să fi cu minte şi Să înveţi şi Să asculţi. (…)”

Destinatar:

Sandor Morosan Antos

SURSA

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *