Otrava din fructele confiate. De ce este important să nu le confundăm cu fructele uscate

Otrava din fructele confiate. De ce este important să nu le confundăm cu fructele uscate

Că zahărul excesiv e nociv pentru sănătate nu mai e o noutate. În ciuda acestui fapt, continuăm să consumăm produse ce conţin mult zahăr deoarece organismul ”ne-o cere”, chiar dacă ştim că ne face rău. O alternativă poate fi înlocuirea produselor tradiţionale ce conţin mult zahăr, cu alte produse ce conţin zahăr natural. Fructele uscate natural pot fi această alternativă, dar atenţie: sunt uşor de confundat cu fructele confiate.

Teoretic, fructele confiate sunt acele fructe de pădure fierte în sirop de zahăr, separate de el, apoi uşor uscate. Fructele confiate de calitate trebuie să conţină mai puţin de 80% din substanţa uscată. Pentru identificarea lor corectă, acestea trebuie apăsate cu mâna, printr-un ambalaj de celofan sau o banală pungă, şi, dacă nu emană lichid, atunci putem cumpăra cu încredere. Dulciurile confiate au un adaos foarte mare de calorii şi de carbohidraţi. Mulţi părinţi, şi nu numai, speriaţi de pericolul reprezentat de toxicitatea zahărului, încearcă să înlocuiască bomboanele, ciocolata etc., cu fructe confiate (uscate), unde regăsim: curmale, smochine, stafide, banane, ananas, papaya, prune etc.

”Fructele confiate conţin fructoză, care este un zahar simplu despre care s-a aflat recent că nu inhibă pofta de mâncare, cum se credea. Această variantă de îndulcire <sănătoasă>cu fructe aduce însă un exces de zahăr în dietă, de aceea trebuie avut grijă ce fel de fructe confiate consumăm. Sunt mulţi producători cărora nu le pasă de modalitatea de fabricaţie a fructelor confiate, astfel că aceştia dublează sau chiar triplează cantitatea de zahăr aplicată în procesul tehnologic al acestor produse, fapt ce afectează sănătatea celui care ajunge apoi să le consume”, afirmă Ioana Popa, specialist în nutriţie din Slatina

Cantitatea de zahăr în exces din fructele confiate, considerate veritabile bombe calorice, este periculoasă pentru corpul omului din mai multe motive. Se ştie deja că, printre efectele zahărului consumat fără măsură, se numără factori ce stau la apariţia multor boli grave: favorizarea apariţiei celulelor canceroase, instalarea bolilor cardiovasculare înainte de vârsta de 45 ani, apariţia diabetului şi a obezităţii, schimbarea compoziţiei sângelui, îmbătrânirea prematură a tenului şi a pielii ş.a.

Specialiştii spun că, dacă se doreşte consumarea de produse cu zahăr – altele decât cele artificiale şi periculoase pentru organism (fructe confiate, sucuri, dulciuri etc.), atunci este de preferat să căutăm produse care se aseamănă cu fructele confiate şi unde regăsim fructele uscate natural.

Nutriţioniştii sunt de părere că fructele uscate sau deshidratate sunt o alegere mai sănătoasă în acest sens  deoarece acestea conţin la fel de multe fibre şi minerale, dar masi puin zahăr. Trebuie însă atenţie la ce cumpărăm deoarece diferenţa dintre fructele uscate natural şi cele confiate (uscate artificial) este una foarte mică – la exterior, diferenţă care, însă, contează, după cum s-a dovedit, extrem de mult.

”Pentru a putea beneficia de avantajele fructelor uscate natural trebuie să fim foarte atenţi deoarece acestea se aseamănă foarte mult cu fructele confiate. Practic, dacă nu ştim ce căutăm, adică dacă nu cunoaştem diferenţa dintre cele două produse, mai bine întrebăm vânzătorul. Deşi arată la fel, fructele confiate se fabrică diferit de cele uscate. De exemplu, printre cele mai apreciate fructe folosite în ambele categorii de produse despre care am vorbit sunt curmalele. Astfel, în vreme ce curmalele uscate sunt lăsate într-un cuptor pentru 24 de ore la o temperatură de peste 80 de grade C pentru a elimina toată apa, curmalele confiate au un alt proces de fabricaţie: ele sunt fierte câteva zile la rând într-un fel de sirop concentrat ce conţine mult zahăr, sirop care este, de cele mai multe ori, <îndoit> cu tot felul de conservanţi sau coloranţi, totul pentru ca fructele să arate mai bine. De aici şi imaginea fructelor confiate, care le fac mai atrăgătoare deoarece arată strălucitor, arată mult mai frumos decât fructele uscate natural”, mai spune nutriţionistul Ioana Popa din Slatina.

Totuşi, specialiştii nu neagă un alt adevăr: fructele/dulciurile confiate, deşi conţin mult zahăr, mai au în compoziţie şi o cantitate mare de fibre necesare pentru digestie, vitamine şi minerale. Se recomandă ca achiziţionarea de fructe confiate să nu se facă în vrac – la cântar, ci în ambalajul de fabricare deoarece acest fapt asigură puritatea produsului, ştiut fiind că  fructele confiate  nu pot fi spălate.

Fructele uscate rămân însă cele mai indicate, chiar dacă au un mic-mare dezavantaj: un preţ ceva mai mare decât ”surorile” lor, fructele confiate. Dar diferenţa merită.

sursa: adevarul.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *