Pentru noul guvern! VLAD ȚEPEȘ- MODEL de guvernare

dracula-vlad-the-impaler

După o tinerețe zbuciumată care i-a permis acumularea unei foarte bogate experiențe de viață și i-a grăbit maturizarea politică, Vlad Țepeș a avut parte de trei domnii: toamna anului 1448, apoi 1456-1462 și încă una în noiembrie-decembrie 1476. În acești 28 de ani a fost ostatic la turci (1442-1448), pribeag în Moldova și Transilvania (1448-1456 și 1474-1476) plus captiv la Buda și Vișegrad (1462-1474).

După suprimarea tatălui său, Vlad Dracul, Țepeș a reușit să obțină tronul Valahiei cu ajutorul turcilor, dar la întoarcerea lui Vladislav al II-lea din lupta de la Kossovo, a fost silit să se refugieze în Moldova, unde domnea Bogdan al II-lea. Aici s-a împrietenit cu Ștefan cel Mare, cu el plecând în pribegie în Transilvania, intrând amândoi în anturajul lui Iancu de Hunedoara. Înainte de a pleca în apărarea Belgradului, Iancu i-a încredințat lui Vlad apărarea sudului Transilvaniei, în absența sa din această regiune. Profitând de situație și având sprijinul unei părți a boierimii, Vlad a reușit să ocupe tronul prin iulie-august 1456 (înainte de 20 august când Vladislav al II-lea era ucis).

Conștient că doar o domnie puternică în interior poate apăra neatârnarea țării, Țepeș și-a exprimat acest program politic încă de la începutul domniei, când scria brașovenilor că “numai un domn tare și puternic… poate să obțină pacea pe care și-o dorește, când este fără putere, unul mai tare va veni asupra lui și va face cu el ce va pofti”. Caracterizând pe scurt politica internă a lui Țepeș, istoricul bizantin Laonic Chalcocondil scrie că “omul acesta a prefăcut cu totul organizația Daciei”, prin acest ultim termen trebuie să înțelegem Țara Românească. Pentru consolidarea puterii sale, Țepeș a urmărit un obiectiv prezent și în mintea altor monarhi ai vremii precum Matei Corvin, regele Ungariei sau Ludovic al XI-lea al Franței, anume întărirea puterii centrale.

Cunoscând bine, poate chiar mai bine modelul despoției orientale, noul voievod a instalat încă de la început un regim de teroare, descris de istoricul bizantin. “Cum a ajuns la domnie, mai întâi și-a făcut o gardă personală nedespărțită de el, după aceea chemând unul câte unul dintre boierii săi, despre care putea crede a fi în stare să ia parte la trădarea pentru schimbarea domnilor, îi sluțea și îi trăgea în țeapă, împreună cu toată casa, pe el, pe copii, femei și slujitori. Pentru a-și întări domnia (pare) să fi ucis în puțin timp 20.000 de bărbați, femei și copii, căci înconjurându-se de un număr de ostași și trabanți(halebardieri), le dăruia acestora banii și averea celor uciși astfel încât peste puțin timp a ajuns la o schimbare radicală și omul acesta a prefăcut cu totul organizația Daciei. Și peoni, nu puțini despre care credea că au vreun amstec în trebuirile publice, necruțându-l pe nici unul din aceștia, i-a ucis în număr foarte mare”.

 

Peonii s-ar putea să fi fost maghiari care dețineau funcții importante în Țara Românească. Țepeș îi executa cu știrea împăratului, adică a sultanului, fapt prin care își putea întări poziția internă și de a-i arăta suzeranului că îi este credincios, deși doar dorea răgaz pentru a începe lupta anti-otomană. Acești maghiari ar fi putut genera o revoltă în cadrul căreia să atragă și coroana de la Buda, răsturnându-l pe domn. La fel de bine, peonii ar fi putut fi negustorii sași, deci tot din Transilvania, astfel încât cronicarul bizantin să facă o confuzie.

Dincolo de portretul mai degrabă defavorabil, autorul medieval sesiza și motivațiile politice ale cruzimii: “când a crezut așadar că-și are domnia Daciei pe deplin consolidată, se arătă cu gândul să se lepede de împărat”. Această cruzime avea deci și o rațiune de stat, căci atunci când s-a simțit stăpân pe situație, Vlad Țepeș a dezlănțuit războiul antiotoman. Severitatea pedepselor domnești îi lovea pe toți cei care se făceau vinovați de delicte minore indiferent de poziția lor socială, fie că era vorba de “boier sau preot sau călugăr sau om de rând”. Mai mult decât atât, se pare că Țepeș a încercat să extermine și elementele declasate sau plebeiene, care nu făceau parte din comunitățile sătești sau ale târgoveților și din rândurile cărăra se recrutau răufăcătorii.

O povestire ne spune cum a curăţat Vlad Țepeș ţara de hoţi, de cerşetori, de trântori, de bolnavi şi de bătrâni, care nu foloseau ţării cu nimic, ba, zicea el, mâncau degeaba pâinea altora. I-a adunat pe toţi într-o casă mare, unde întinsese mese încărcate cu bunătăţi. Zicea că voia să fie şi ei sătui şi fericiţi barem o dată. Şi, după ce i-a ospătat cu mâncăruri de i-a săturat şi cu băuturi de i-a ameţit, a pus de s-au zăvorât uşile toate şi a dat foc la casă din patru părţi. Şi nu-i păsa lui vodă de strigătele şi urletele celor ce ardeau de vii. Zicea că le făcea un bine, că nu vor mai avea de pătimit în această viaţă, ci vor fi mai fericiţi pe lumea cealaltă. Măsurile draconice luate de Țepeș se încadrau însă în direcția în care mergeau și alți suverani din acea vreme de a îi înlătura pe cei care puteau constitui un pericol pentru societate. Se spune că pe acea vreme domnul chiar a pus la o fântână din pustietate o mare cupă din aur pe care nimeni nu îndrăznit să o ia de teama pedepselor.

Vlad-Tepes_1982_03

Pentru a-și apăra țara, Vlad Țepeș a recurs la oastea cea mare, compusă din toți bărbații apți să poarte arme. Pentru situațiile obișnuite, a creat o gardă personală care să depindă de el în mod nemijlocit. Faptul că le dădea “banii….averea celor uciși”, așa cum ne spune Chalcocondil, ne arată faptul că domnitorul nu dispunea de mari resurse bănești. Lipsit de mijloace financiare, el nu a avut un corp de mercenari prea numeors, forțele principale ale oastei rămânând așa-zisele slugi domnești, care constituiau, totodată și mijlocul cel mai de seamă pentru a asigura administrarea țării pe timp de pace.

Pentru a-i răsplăti pe cei care se distingeau în luptă, Țepeș îi trecea în rândurile vitejilor, devenind din pedestrași, călăreți. Pe lângă sporirea ostașilor care depindeau direct de domnie- mercenari, slugi, viteji- voievodul a introdus o disciplină deosebită în rândul armatelor sale, pedepsindu-i fără milă pe cei care nu-i respectau dispozițiile. Politica sa miliatră se asemăna foarte mult cu cea a lui Ștefan cel Mare, contemporanul său din Moldova. Impresionat de această disciplină, marele vizir spunea în 1462 că dacă Țepeș ar fi avut o oaste mai numeroasă “s-ar putea să ajungă la o mare putere”. Tot în timpul acestei stăpâniri a fost reconstruită curtea domnească din București, oraș mențioant pentru prima oară la 20 septembrie 1462, de acum asumându-și rol de reședință a Țării Românești.

vlad-coin

Vlad Țepeș a fost un om al epocii sale, una în care trădarea internă și pericolul extern pândeau la tot pasul. Domnul a utilizat de toate mijloacele pentru a întări poziția suveranului în spațiul autohton și a țării în relațiile cu vecinii. Poate cel mai grăitor este episodul în care pretendentul Dan, venit cu oaste pentru a lua tronul, este prins, pus să își sape singur groapa, i se face slujba de viu și apoi este decapitat. Zbuciumata viață a lui Țepeș a fost curmată într-o luptă pentru tron cu Laiotă Basarab, în decembrie 1476.

sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-facut-vlad-tepes-ordine-in-tara-romaneasca/

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *