Ar fi bine să cunoști asta!Iată cum trebuie să acorzi primul ajutor în cazul unei arsuri! Remedii naturale la îndemână

arsura

Anual, zeci de mii de persoane sunt tratate în departamentele de urgenţe pentru arsuri cauzate de opărirea cu apă sau lichide fierbinţi.

Printre cele mai frecvente victime ale accidentelor prin opărire se numără copiii şi persoanele în vârstă, a căror piele este mult mai subţire şi sensibilă, dar şi persoanele cu anumite dizabilităţi cărora le este îngrădit timpul necesar de reacţie (persoanele cu tulburări psihice, persoanele imobilizate în scaune cu rotile sau cele care se deplasează cu ajutorul cârjelor).

Cauza principală a arsurilor prin opărire o constituie apa fierbinte de la robinet, urmată de aburii formaţi de o oală cu apă clocotită, temperatura extrem de ridicată a apei de la duş (peste 48 de grade Celsius constituie pericol), băuturile fierbinţi (ceai, cafea) sau mâncărurile gătite fierbinţi.

Deşi cunoscând cauzele putem preveni apariţia unor accidente prin opărire, astfel de cazuri încă se mai întâmplă din cauza curiozităţii copiilor mici, înţelegerii limitate a pericolului sau mobilităţii şi agilităţii reduse a persoanelor în vârstă, de aceea este necesar să cunoastem regulile elementare de prim-ajutor în caz de opărire:

-Îndepărtează victima de sursa opăririi;

-Dacă hainele nu s-au lipit de victimă, îndepărtează-le de piele şi scoate ceasuri sau eventuale bijuterii;

-Răceşte zona arsă cu un jet de apă rece pentru minimum 10 minute, însă nu mai mult de 20 de minute. Acest lucru va reduce deteriorarea ţesuturilor şi va ameliora senzaţia de durere;

-Acoperă zona opărită cu o compresă sau o bucată de pânză uscată şi sterilă;

-Sună de urgenţă la numărul unic 112.

Reţine: dacă zona afectată implică faţa, mâinile, picioarele, articulaţiile sau organele genitale trebuie neapărat să apelezi la ajutorul medicului specialist. De asemenea, dacă arsura începe să prezinte băşici, se inflamează sau victima nu simte durere însă arsura este vizibil profundă trebuie să mergi la un centru medical pentru acordarea îngrijirilor necesare.

Ce să nu faci:

  • Nu încerca să scoţi hainele de pe victimă dacă acestea s-au lipit de pielea sa în urma contactului cu apa fierbinte;
  • Nu aplica gheaţă, apa foarte rece, loţiuni, creme hidratante sau pudre deoarece nu fac decât să împiedice acţiunea corespunzatoare a medicilor asupra arsurii;
  • Nu recurge la metode naturiste din auzite deoarece pot face mai mult rău decât bine;
  • Nu răci zona arsă mai mult de 20 de minute pentru că se poate instala hipotermia, în special la copiii mici;
  • Nu administra victimei lichide pe gură în caz de sete deoarece pot apărea vărsaturile; doar umeziţi-i buzele.

Remedii naturale pentru arsuri de mici dimensiuni

Arsurile de gradul I şi cele de gradul II pot fi tratate la domiciu, fără să fim îngrijoraţi de o posibilă infecţie. Cele mai renumite tratamente naturiste şi cu rezultate pozitive asupra arsurilor cauzate de opărire sunt:

Sucul de aloe vera aplicat pe zona afectată are proprietăţi antinflamatorii şi îndepărtează durerile;
– Un albuş de ou bătut spumă grăbeşte procesul de vindecare a arsurilor;
– O linguriţă de miere aplicată pe pielea arsă şi acoperirea cu un bandaj a zonei va ameliora durerea şi va grăbi refacerea ţesuturilor;
– Senzaţia de usturime va dispărea dacă acoperi zona arsa cu o felie crudă de cartof sau o cataplasmă făcută din cartofi raşi.

Ţine minte însă că poţi trata în siguranţă, fără ajutor specializat, doar arsurile superficiale, care nu depăşesc dimensiunea mâinii celui afectat. Cele care depăşesc aceste dimensiuni şi sunt mai profunde necesită îngrijire medicală de urgenţă pentru evitarea complicaţiilor.

sursa: csid.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *