Premieră mondială! Un rus va fi decapitat, iar capul va fi lipit de alt corp. Operaţia, care va dura două zile, este cel mai scandalos experiment făcut pe oameni

valeri

Valery Spiridonov are boala Werdnig-Hoffman, o maladie rară şi incurabilă care atrofiază musculatura spinală. Boala fiindu-i fatală, acesta a acceptat unica şansă la o nouă viaţă, un corp nou, scrie a1.ro.

Neurochirurgul italian Sergio Canavero plănuieşte să efectueze primul transplant de cap în decembrie 2017. Acesta va amplasa capul cetăţeanului rus Valery Spiridonov, bolnav în fază terminală, pe un nou corp.

Controversatul chirurg, poreclit de unele persoane ”Dr. Frankenstein’”, a fost criticat pentru realizarea acestei proceduri considerată periculoasă şi neetică. Cea mai mare dificultate este reprezentată de legătura corzilor spinale.

Un posibil precedent a fost realizat de o echipă de chirurgi chinezi, care au reuşit să transplanteze capul unei maimuţe. Dr. Xiaoping a realizat procedura.

Carnavero a strâns in jur de 18 milioane de dolari pentru procedura pe care a numit-o “HEAVEN”. Detaliile pe care doctorul le-a oferit până acum despre operaţia care va dura două zile implică răcirea capului pacientului până la -15 grade Celsius. Apoi, atât capul pacientului, cât şi cel al donatorului, vor fi tăiate, iar pacientului îi va fi ataşat corpul donatorului. Corzile spinale vor fuziona împreună cu muşchii şi vasele de sânge. Apoi Spiridonov va rămâne în comă pentru o lună, pentru a preveni mişcările care ar putea împiedica vindecarea.

Donatorul va fi în moarte cerebrală în timp ce restul corpului este sănătos. Într-un interviu recent, Spiridonov a declarat:

“Dacă vor reuşi să-mi înlocuiască corpul şi totul va merge bine, îmi va permite să fiu liber fără limitele pe care le experimentez. Nu mă grăbesc să intru în operaţie. Da, boala mea este letală, dar nu particip în cadrul operaţiei ca pacient, ci ca cercetător. Nu sunt nebun, dar un astfel de experiment este necesar. Operaţia va avea loc când vom fi 99% convinşi de succesul ei”.

sursa: descopera.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *