Rezultatul unui studiu arată că oamenii сu aluniţe trăiesc mai mult

alunite_99112500

sursa foto: romaniatv.net

Cercetătorii britanici au descoperit că aluniţele, considerate mai demult simboluri ale frumuseţii, sunt şi semne ale sănătăţii. Persoanele care au un număr ridicat de aluniţe pe suprafaţa corpului trăiesc mai mult, iar starea lor de sănătate nu va fi una problematică, informează CSID.

Potrivit studiului realizat la London King’s College, în mod normal, oamenii au între 30 şi 40 de aluniţe pe corp, puţini fiind cei care au peste 100. Aceştia nu ar trebui să se simtă stigmatizaţi, ci mai degrabă norocoşi, deoarece înseamnă că au oasele mai puternice, vederea mai bună şi sunt mai puţin predispuşi la apariţia ridurilor.

Aluniţele apar atunci când celulele pielii se divizează mai repede decât în mod normal. La unii oameni încep să dispară după vârsta de 40 de ani, iar la alţii continuă să se înmulţească. Acesta este un semn că au celule albe cu telomere mai mari, acestea având rolul de a proteja cromozomii de degradare.

Persoanele care au multe aluniţe au de obicei o viaţă mai lungă şi sunt mai sănătoase.

În urma obţinerii acestor rezultate, cercetătorii vor să dezvolte şi un tratament care să înlocuiască procedurile cosmetice de întinerire a pielii.

sursa: jurnal.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.