Riscul de a lupta cu cancerul. Un doctor american a vindecat timp de 30 de ani cancere in fază terminală, fiind amenințat de autorități si corporații farmaceutice

bruyznsky

În ultimii 30 de ani un doctor pe nume Stanislaw Burzynski a vindecat oameni de cancer. El este un medic obişnuit care conduce propria lui clinică de cercetare în Texas.

Tehnicile lui non-toxice le fac pe cele folosite în mod curent pentru tratamentul tumorilor canceroase – cum ar fi chimioterapia sau iradierea până la moarte – să pară de domeniul preistoriei. Studiile oficiale arată că tratamentul său este de 3000 de ori mai eficient în tratarea şi vindecarea cancerului decât chimioterapia.

Cu toate acestea, Burzynski a întâmpinat o grămadă de dificulăţi în a oferi lumii descoperirea sa – „antineoplastonii”, o metodă de terapie care vizează direct genele vinovate de apariţia cancerului.

Pentru că nu şi-a vândut leacul revoluţionar vreuneia din concernele farmaceutice care domină piaţa, a descoperit că guvernul şi alte instituţii independente nu prea sunt dispuse să îl ajute. Mai mult, l-au dat în judecată în repetate rânduri.

Ba chiar a devenit şi ţinta unor campanii negative atât în presa de specialitate, cât şi în cea destinată publicului larg, s-a încercat izolarea şi eliminarea din lumea medicală, închiderea clinicii sale şi chiar arestarea lui.

„Burzynski” este povestea medicului şi doctorului în biochimie Stanislaw Burzynski care după zeci de ani de luptă a câştigat cea mai mare, mai complicată şi mai plină de abuzuri bătălie juridică din istoria Americii împotriva FDA – Food & Drug Administration (Autoritatea pentru Alimentaţie şi Medicamente).

La baza victoriilor doctorului Burzynski în lupta cu guvernul Statelor Unite a stat descoperirea antineoplastonilor, particule care au drept ţintă o genă ce induce cancerul. Medicamentul său a încheiat în 2009 faza a II-a a studiilor clinice supravegheate de FDA şi a început faza finală de testare în 2011.

Singurele obstacole rămase: cele 300 de milioane de dolari ce trebuie achitate în această etapă finală şi cerinţa FDA-ului ca pacienţii inoperabili să fie totodată trataţi şi cu radiaţii.

Aprobarea antineoplastonilor va marca momentul în care pentru prima oară în istorie un simplu om de ştiinţă şi nu o companie farmaceutică va deţine un brevet şi drepturile exclusive de distribuţie pentru o descoperire medicală revoluţionară care poate salva milioane de vieţi.

Antineoplastonii sunt responsabili pentru vindecarea unora dintre formele cele mai incurabile de cancer în fază terminală. În film sunt prezentaţi mai mulţi supravieţuitori care au ales tratamentul doctorului Burzynski în locul unei intervenţii chirurgicale, a chimioterapiei sau a radiaţiilor – împreună cu toate actele medicale pe baza cărora au fost elaborate atât fatalistele diagnostice, precum şi vindecarea completă.

Este destul de interesant pt medici sa afle ca asaceva s-a intamplat si chiar se intampla. Medicii inca continua sa dea crezare unor lucruri scrise in cartile lor, care sunt jumate adevarate, jumate false, asta pt a nu vindeca un om simplu si rapid, ci vindecarea sa vina cu cat persoana bolnava e hotarata sa plateasca multi bani pt a-si salva viata.
Am scris despre cancer ca este de doua feluri:

1. cel karmic (cu care te nasti) care se vindeca numai dupa ce persoana incepe sa devina o persoana pozitiva si sa dea inapoi numai bine, echilibrand astfel balanta din trecut astfel avand sansa ca entitatea vie (tumoarea) sa se vindece si sa plece din organism.
2. cel dobandit pe timpul vietii din diverse cauze: poluare, viata nesanatoasa etc. apare atunci cand subconstientul stimulat de aceste exemple date, da startul primei celule pt a incepe procesul de autodistrugere al organismului, el nu este neaparat ireversibil, doar ca fiecare trebuie sa-si aleaga calea cum sa se vindece. Un exemplu pe care eu l-am aflat ca ar vindeca cancerul si un element cheie ar fi: ficatul de vitel acesta continand celule care deobicei sunt distruse si ulterior se pot inlocui, astfel incat vindecat boala, doar ca aici se adauga starea spirituala a persoanei respective si de asemeni echilibrul energetic.

Acum sa nu credem ca o persoana care este rea si distrugatoare va putea sa se vindece usor de o boala sau alta, pt ca insasi starea energetica si emotionala atrage astfel de boli, asta trebuie retinut.

sursa: toataromania

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *