Se pare că mai căpătăm nişte conducători. Monarhist sau Regalist?

liviu-dragnea-principesa-margareta

MEDIAFAX: „Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că UNPR și ALDE sunt de acord cu legiferarea de urgență a statutului Casei Regale, un proiect de act normativ urmând să fie elaborat până săptămâna viitoare, dar că ar putea cere Guvernului „chiar și o ordonanță de urgență”.

”Casa Regală este un simbol al României de care trebuie să avem grijă (…) Toți am fost de acord că săptămâna viitoare vom avea un proiect de lege. Dacă vom considera că este totuși bine să se întâmple repede, vom avea o discuție și cu primul-ministru și atunci într-adevăr pentru asta putem discuta chiar și de o ordonanță de urgență. Sigur, dacă și Guvernul este interesat”, a declarat Dragnea. Liderul PSD a spus că, până săptămâna viitoare, va veni cu o inițiativă legislativă în acest sens, elaborată de membrii PSD, UNPR și ALDE.

”În acest moment, Casa Regală, nu are nici măcar un statut. Nu are nicio formă juridică. Sunt acțiuni caritabile pe care le face și acțiuni publice pe care nu le poate face decât în nume de persoană fizică. Asta va fi reglementat (…) Va fi o consultare serioasă cu Casa Regală”, a mai adăugat Dragnea.

Într-un context totalmente nefericit – scandalurile de corupție în care este implicat PSD, confuzia din viața politică românească, intruziunile controversate ale unor ambasade străine în problemele politice românești, apariția unor noi forțe politice cu caracteristici globaliste, multiculturaliste și susținute de marele capital etc. – Casa Regală a României a decis să purceadă la anumite consultări politice privind statutul oficial al Casei Regale cu dl. Liviu Dragnea, liderul PSD, partidul învingător la recentele alegeri locale și cu cele mai mari șanse de a forma majoritatea parlamentară, după alegerile parlamentare din toamnă.

Acțiunea inițiată de ceva vreme de Casa Regală, cu scopul obținerii unui statut public, reglementat prin legea, eventual prin Constituția Republicii, poate fi analizată cel puțin din două perspective.

Pe de o parte, această acțiune exprimă pragmatismul imediat, necesar a fi asumat de Casa Regală și susținătorii săi, prin care să se asigure atât supraviețuirea financiară și funcționarea eficientă a Casei Regale, cât și dobândirea, în structurile statului român – în prezent, încă organizat ca Republică – a unui statut suficient de puternic încât să permită Casei Regale să realizeze activități culturale, sociale, filantropice, dar și politice, cu sporită rezonanță, cu înmulțite și durabile efecte în societatea românească. Deși benefică, cel puțin pe termen scurt, eventual, mediu, atitudinea pragmatică a Casei Regale de a-și oficializa funcționarea, ca entitate componentă a structurilor Republicii, poate genera, pe termen lung, grave prejudicii de imagine și mai ales, o tulburare a loialității susținătorilor Monarhiei Constituționale, ai Familiei Regale și nu în ultimul rând, ai Casei Regale a României.

Pe de altă parte, această acțiunea poate fi interpretată ca o reducere a ritmului și intensității ofensivei lansate de mai mulți ani de Casa Regală a României, pentru promovarea restaurației Monarhiei Constituționale, pentru reformarea statului român în conținutul firesc al evoluției sale istorice, anume Regatul României. Mulți dintre membri mișcării pro-monarhiste consideră că această intenție de coabitare dintre Casa Regală a României și Republica Română – republică cu rădăcinile otrăvite sădite în abdicarea forțată și alungarea din țară a MS Regele Mihai I de către comuniștii staliniști – reprezintă un semnal important dat de Casa Regală care poate să exprime începutul unei abordări radical diferite a chestiunii restaurației Monarhiei Constituționale, caracterizată printr-un ritm mult mai lent și lipsită de intensitatea de până acum.

Dacă se va ajunge la acest compromis – politic, istoric, moral? – între Casa Regală a României și Republică, probabil că vom asista la o fractură în rândurile susținătorilor Monarhiei Constituționale care va genera apariția a două curente monarhiste: Monarhiștii (susținătorii restaurației Monarhiei Constituționale care nu acceptă compromisuri cu structurile republicane sau de altă natură și care își exprimă loialitatea cu precădere față de principiul monarhic, întruchipat de MS Regele Mihai I și abia apoi, față de Casa Regală și Familia Regală) și Regaliștii (susținătorii restaurației Monarhiei Constituționale care acceptă anumite compromisuri, în numele pragmatismului și care își exprimă loialitatea cu precădere față de Famila Regală și Casa Regală a României, considerate a fi expresia Monarhiei Românești și ale căror acțiuni nu pot fi discutate, comentate, în temeiul unui principiu de inspirație eclezială).

Adevărul este că în Mișcarea Monarhistă din România s-au manifestat, încă de la începuturile sale post-decembriste, cel puțin două categorii de membri: idealiștii, sinceri, precar organizați, supuși câteodată erorilor, stângăciilor, și pragmaticii, capabili să utilizeze eficient contexte și situații pentru promovarea mesajului monarhist, supuși însă unor compromisuri, câteodată discutabile, printre aceștia din urmă regăsindu-se, uneori, și indivizi care doresc mai mult să-și asigure un plus de imagine publică și alte avantaje personale, prin alăturarea cu Casa Regală a României printr-o raportare la curentul monarhist ca la un fel de modă „cool” și „trendy”, atunci când nu cumva interesele lor sunt strict pecuniare.

Momentul istoric tensionat în care se găsește România atât pe plan extern – manevre militare agresive la graniță, un nou „război rece” între Occident și Rusia, criza structurală și mai ales, morală a Uniunii Europene etc. – cât și pe plan intern – corupția endemică din clasa politică postdecembristă, criza structurală a statului român, degradarea democrației, intruziunile tot mai agresive ale puterilor politice și mai ales, economice străine, regresul demografic al națiunii etc. – nu oferă condițiile propice unui compromis între Casa Regală a României și Republică, în urma căruia să se obțină avantajul recunoașterii (transformării?) Casei Regale într-o entitate susținută (asimilată?) de Republică.

Probabil că o putere cu mult mai mare ar avea un mesaj lansat de Casa Regală a României, în temeiul Viziunii pe 30 de ani în al cărui conținut, cu spirit de răspundere, cu loialitate, cu generozitate și cu puterea exemplului, să fie oferite soluțiile necesare pentru ca Națiunea Română să supraviețuiască acestor mari încercări la care este supusă, redobândind demnitatea, independența și unitatea cu care a fost înzestrată de Marii Regi ai României – MS Carol I, MS Ferdinand și MS Regele Mihai I al României.

În acest moment de răscruce pentru Mișcarea Monarhistă, rămânem loiali MS Regele Mihai I, Monarhiei Constituționale, Casei Regale a României și Familiei Regale, nădăjduind că va continua, cu o intensitate sporită, lupta pentru restaurația Monarhiei Constituționale și reformarea statului român ca Monarhiei Constituțională.

sursa: activenews.ro

 

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *