Sfântul

243938-seraphimsarov

A existat odată un om atât de sfânt încât până şi îngerii se bucurau văzându-l. Cu toate acestea, el nu avea nici cea mai mică idee de faptul că este un sfânt.

Îşi vedea liniştit de treburile zilnice împărţind bunătatea la fel de inconştient cum îşi răspândesc florile parfumul în jurul lor şi felinarele de pe stradă lumina lor. Sfinţenia lui consta în faptul că el uita instantaneu trecutul persoanei pe care o avea în faţă, privind-o ca şi când ar fi avut-o în faţă pentru prima oară.

De aceea el vedea, dincolo de aparenţele exterioare, în însăşi esenţa fiinţei, acolo unde oamenii erau inocenţi şi nevinovaţi şi mult prea ignoranţi pentru a şti că greşesc. De aceea el îi ierta şi îi iubea pe toţi deopotrivă, fără să îi pară nimic ieşit din comun în atitudinea lui, căci ea nu era rezultatul unei decizii, ci a felului în care el, îi privea pe oameni.

Într-o zi un înger i-a spus:
– Dumnezeu m-a trimis la tine. Poţi să îmi ceri orice vei dori şi dorinţa îţi va fi îndeplinită. Vrei să primeşti darul vindecării?
– Nu, a răspuns omul. Aş preferea să-L las pe Dumnezeu să vindece, El însuşi.
– Vrei să ai puterea de a-i aduce pe păcătoşi înapoi pe drumul cel drept?
– Nu a spus el, nu am eu dreptul să ating inima omului. Acest drept divin, le este rezervat numai îngerilor.
– Vrei să fii un model de virtute, pentru că oamenii să fie atraşi de tine şi să te imite?
– Nu, a spus sfântul, căci în acest fel aş deveni centrul atenţiei.
– Atunci, ce doreşti? a insistat îngerul.
– Graţia lui Dumnezeu a spus omul. Dacă voi dispune de această graţie, voi avea tot ceea ce mi-am dorit vreodată.
– Nu, trebuie să-mi ceri ceva miraculos, i-a spus îngerul. În caz contrar o asemenea însuşire ţi se va distribui în mod obligatoriu.
– Bine, în acest caz, iată ce doresc: lasă binele să se facă prin mine, fără ca eu să fiu conştient de acest lucru.

De aceea, Dumnezeu i-a dăruit următoarea calitate: umbra sa căpăta puteri vindecătoare, dar numai atunci când cădea în spatele lui. În acest fel bolnavii care cădeau sub incidenţa umbrei sfântului – dar numai dacă acesta era cu spatele la ei – erau vindecaţi pe loc, pământul devenea fertil, izvoarele ţâşneau, iar feţele celor doborâţi de greutăţile vieţii se colorau din nou. Sfântul nu ştia nimic din toate acestea, căci atenţia celor din jur, era atât de centrată în jurul umbrei încât ei au uitat de omul care o răspândea.

Şi Sfântul a obţinut ce şi-a dorit, să facă adevăratul bine, atunci când binefăcătorul lăsa să treacă prin el compasiunea şi darurile pentru cei din jur, fără a aştepta ceva din partea lor.

sursa: dantanasescu.ro

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *