Soluții bio pentru combaterea gândacului de Colorado

gandac de colorado

Gândacii de Colorado sunt insecte care atacă în special legume precum cartofii, roșiile, vinetele sau flori, ca petuniile. Din păcate, dăunatorii nu se mulțumesc cu frunzele plantelor, ci atacă și fructele acestora. Dacă nu îi ții sub control, gândacii de Colorado pot face pagube însemnate. Iată cum îi poți elimina cu ajutorul plantelor!

Semănați pe perimetrul lotului de cartofi – crăițe – (nu numai că dă frumos, dar vă scapă și de nematozi), fasole, calomfir, sfeclă sau usturoi. Mirosul lor va alunga mare parte dintre ei și va apăra cultura chiar și de alți dăunatori.

Următoarele plante opresc invazia gândacilor de Colorado, de aceea pot fi plasate printre cartofi, de pilda, sau în spațiul dintre rândurile de cartofi:

  • hrean
  • coriandru
  • vetrice
  • gălbenele
  • iarba matei

Stropiți cu infuzie de ardei iute: 10-20 bucăți ardei iuți se opăresc cu apă fiartă și se lasă la infuzat 12-24 ore. Apoi diluăm cu apă, adaugăm săpun (40 gr la 10 litri) sau săpun lichid, asta ca să adere mai bine de frunză. Când planta a răsărit suficient de mult (cam 10-15 cm) pudram cu gainat de pasare macinat pe plantele umezite în prealabil. Dar și mai bine cu soluție concentrată din foi de ceapă. Această procedură ar trebui făcută cam de 3-4 ori pe vară.

Daca dăunătorii reușesc să se infiltreze în grădina ta, iată 3 metode prin care poți scăpa de ei:

  • control manual: dacă nu ai o grădina foarte mare, verifică fiecare plantă în parte și strivește fiecare gândac de Colorado (inclusiv ouale și larvele);
  • gărgărițe: acestea se înfruptă cu poftă din larvele gândacilor de Colorado, de aceea ai putea plasa în grădină plante care atrag aceste insecte (de pilda: gălbenele, vetrice, chimen și marar);
  • pământ de diatomee: o metoda non-toxică de a ține sub control gândacii de Colorado este aceea de a presara diatomit pe fruze si pe solul din jurul plantelor; repeta procedura dupa fiecare ploaie.

Ține cont de faptul că larvele se vor ascunde în pământ în perioada de tranziție către stadiul de pupa și vor ieși la suprafață ca adulți, după circa 10 zile. De aceea, este important să continui procedurile de eliminare a dăunatorilor până când ai scăpat atat de adulți, cât și de larve.

Soluții naturale de înlăturare a gândacilor de Colorado

Poți încerca o serie de soluții naturiste de îndepărtare a dăunătorilor – acestea pot fi aplicate cu un pulverizator ori de cate ori este nevoie (ideal, după fiecare ploaie).

  • Infuzie de gălbenele sau vetrice. Umple o oala cu gălbenele sau vetrice proaspăt culese, acoperă-le cu apă și pune-le la fiert. Dă, apoi, focul mai încet și lasă apa să scadă la jumatate. Strecoară soluția, las-o la răcit și folosește-o la nevoie.
  • Ceai de muștar sălbatic. Prepară un ceai din 4 cuișoare, un pumn de frunze de mustar salbatic, 1 cațel de usturoi, adăugate la circa 250 ml de apă, și lasă amestecul să fiarbă circa 10 minute. Lasă ceaiul la răcit și folosește-l, apoi, ca spray împotriva gândacilor de Colorado.

Sursa: www.acasa.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *