Cunoaștem totul despre planeta noastră? „Acel continent minunat apărut din senin” și „pământul tuturor misterelor”. Informații științifice secrete !

pamant-gol-in-interior1

Teoriile despre interiorul Pamantului sunt multe si ,poate, nu se vor termina niciodata. Nazistii credeau ca pamântul este gol si ca intrarile în interiorul acestuia sunt situate la poli.

Diferiti cercetatori sustin ca ei si-au creat chiar o baza subterana în Antarctica, spre sfârsitul razboiului, care continua sa functioneze si astazi.

Date fiind dovezile pe care le-am vazut, nu am nici o îndoiala ca pamântul este gol în interior, sau cel putin ca exista mari spatii în interiorul planetei noastre în care traiesc civilizatii foarte avansate. Într-un fel, putem spune ca pe planeta noastra traiesc trei categorii de oameni.

Scriitorul Jules Verne a fost un initiat de rang înalt al retelei de societati secrete, având conexiuni cu Societatea Teozofica, Ordinul Golden Dawn si Ordinul Templierilor Orientali.

De aceea, el stia mult mai multe lucruri decât publicul larg. Multe din romanele sale de science-fiction se bazau pe fapte reale. De pilda, el a descris cele doua luni ale planetei Marte înca din anul 1877, înainte ca acestea sa fie identificate de astronomi (în mod oficial). Nici celebrul sau roman, O calatorie în centrul pamântului, nu este în întregime o fictiune.

El stia ca, în esenta, povestea este adevarata. Sustinatorii ideii ca pamântul este gol în interior afirma ca apele oceanelor se scurg în interiorul pamântului pe la poli, formând în centrul acestuia o mare imensa, deasupra careia lumineaza un soare interior central, care asigura lumina si caldura necesare vietii.

Am revazut recent filmul facut dupa romanul lui Jules Verne si am constatat ca centrul pamântului este imaginat în acelasi fel. Interesant mi se pare faptul ca singurele obstacole cu care se confrunta eroii lui Jules Verne sunt niste reptile uriase gasite în orasul scufundat al Atlantidei.

Exista speculatii (sustinute de foarte multe dovezi) ca dinozaurii au supravietuit cataclismului de acum 65 de milioane de ani refugiindu-se în interiorul pamântului, îndeosebi în dreptul polului sud. Unul din cei care au sugerat aceasta posibilitate este paleontologul Tom Rich, care lucreaza la muzeul Victoria din Australia si care a descoperit în anul 1987 fosile ale unui dinozaur polar într-un tunel sapat în sudul statului Victoria, într-un loc cunoscut sub numele de Golful Dinozaurului.

Fiind un initiat de rang înalt, Jules Verne cunostea aceste lucruri.

De aceea, romanele sale de „fictiune” (la fel ca numeroase alte opere literare si filme facute dupa ele) exprima mult mai multe adevaruri decât am fi tentati sa credem. Un exemplu elocvent în aceasta directie sunt filmele lui Steven Spielberg, îndeosebi cele din seria Indiana Jones, dar si Jurassic Park, în care oamenii de stiinta manipuleaza ADN-ul pentru a crea niste dinozauri reptilieni. Propria mea convingere este ca ADN-l uman a fost folosit pentru a crea liniile genealogice reptilo-umane.

agartha

Schita a cometei lui Donati facuta în anul 1853, care arata cum masa de materie dezintegrata este aruncata în afara de forta centrifugala, ajungând sa „se roteasca pe o orbita” în jurul unei surse centrale de energie. În acest fel, interiorul ramâne gol, la fel ca hainele din centrifuga unei masini de spalat, care se aduna la exterior, lasând interiorul gol. Nu cumva acelasi proces s-a întâmplat si în perioada în care s-a format pamântul?

Exista nenumarate dovezi ca pamântul este gol si ca în interiorul lui traiesc civilizatii avansate. Aceste teme se regasesc în întreaga istorie a umanitatii, îndeosebi în traditiile si culturile din antichitate.

La ora actuala, oamenii au devenit într-o asemenea masura marionetele celor care îi guverneaza încât sunt dispusi sa ridiculizeze pe oricine ar încerca sa-i convinga de faptul ca interiorul pamântului este gol. La urma urmei, nu contrazice acest lucru ce spun acei oameni de stiinta atât de inteligenti? Ba da, la fel cum îi contrazicea pe timpuri afirmatia ca pamântul este rotund, si nu plat.

Cine analizeaza acest subiect îsi da seama cât de subtiri sunt argumentele oamenii de stiinta care încearca sa stabileasca „realitatea” lor indiscutabila.
Ei nu au putut patrunde decât la câtiva kilometri în interiorul scoartei pamântului, iar teoriile lor în ceea ce priveste centrul planetei sunt – asa cum le spune numele – simple teorii. Sunt suficiente câteva întrebari pentru ca linia oficial acceptata de gândire sa se prabuseasca la fel ca un castel din carti de joc.

Spre exemplu, miscarea de rotatie a planetei în jurul axei sale da nastere unei forte centrifugale care arunca materia catre exterior, la fel ca centrifuga unei masini de spalat, care ramâne întotdeauna goala în centru.
Cum ar fi fost posibil ca aceasta materie sa ramâna în centrul planetei în perioada în care aceasta se afla în stare gazoasa si apoi lichida, înainte sa se solidifice? Aceasta concluzie este împotriva oricarei logici si a tuturor legilor fizicii.

Cercetatorii conceptului de „pamântul gol în interiorul sau” sustin ca scoarta planetei noastre nu are o grosime mai mare de 1500 de kilometri. În rest, centrul pamântului este gol. Oamenii pot trai la fel de bine pe partea opusa a scoartei pamântului, asa cum traim noi la suprafata ei.

Daca va întrebati cum poate fi posibil acest lucru, gânditi-va ca oamenii care traiesc în Australia nu cad de pe pamânt, desi traiesc cu capul în jos fata de cei din emisfera nordica. Forta care îi mentine pe pamânt este gravitatia. Aceasta functioneaza la fel de bine si în cazul celor care traiesc în interiorul pamântului. Forta gravitatiei îi atrage pe oameni catre masa de materie, lucru valabil în egala masura pentru cei care traiesc la suprafata pamântului si în interiorul lui.

interior-pamant

Centrul fortei gravitatiei nu este centrul planetei, ci este situat la circa 750 de kilometri sub suprafata scoartei, adica la jumatatea acesteia, actionând în mod egal asupra ambelor parti ale acesteia.

Asa cred unii cercetatori ca arata interiorul planetei noastre. Ea este goala în centru, având un soare central si o apa care curge între cele doua deschizaturi polare.

Forta gravitatiei este aceeasi de ambele parti ale scoartei, atragând în egala masura particulele de materie catre masa centrala.

Existenta unor deschizaturi la cei doi poli este o ipoteza rezonabila, caci puterea fortei centrifugale în perioada de formare a pamântului trebuie sa fi fost mult mai mica aici decât în restul pamântului.

Cercetatorii afirma ca dupa latitudinea de 70-75 de grade nord si sud, pamântul începe sa se curbeze, creând niste deschizaturi catre interiorul pamântului. Trecerea se realizeaza atât de lin încât navigatorii care au patruns din greseala în aceste regiuni nu si-au dat seama ca avanseaza catre interiorul pamântului pâna când nu le-au aparut în fata niste regiuni necunoscute, care nu figurau pe harta.

Deschizaturile au un diametru estimat la 2500 de kilometri si sunt înconjurate de un inel magnetic. Sunt înconjurate aproape non-stop de nori, iar spatiul aerian este restrictionat prin lege. Atunci când exploratorii aflati în cautarea polului nord sau a celui sud ajung în dreptul acestui inel magnetic, acul busolei arata în jos si ei cred ca se afla deasupra polului.

În realitate, nu se afla decât în regiunea inelului magnetic ce înconjoara polul. Aceiasi cercetatori afirma ca lumina si caldura din interiorul pamântului provin de la un „soare” central. Marshall B. Gardner, unul din cei mai cunoscuti sustinatori ai teoriei pamântului gol, credea ca acest „soare” a fost creat chiar de nucleul fierbinte al planetei în perioada de formare a pamântului, la fel ca în imaginea cometei lui Donati.

Pe de alta parte, daca acceptam faptul ca pamântul este gol în interior, rezulta ca si celelalte planete din sistemul nostru solar sunt goale, caci se supun acelorasi legi. Oare câte civilizatii traiesc în interiorul acestor planete, în timp ce oamenii cauta viata doar la suprafata lor?

Stiinta actuala nu poate raspunde la unele intrebari

Alte întrebari la care sustinatorii liniei oficiale de gândire nu pot raspunde sunt urmatoarele:
1. de ce se formeaza aisbergurile din apa dulce, în conditiile în care la poli nu ar trebui sa existe decât apa sarata? De unde provine toata vegetatia descoperita în interiorul acestor aisberguri?

2. De ce sustin toti exploratorii care s-au aventurat dincolo de polii magnetici ai pamântului faptul ca vremea se încalzeste din ce în ce mai tare si ca gheata începe sa dispara?

3. De ce migreaza iarna anumite animale si pasari la nord de cercul polar (de pilda, elanii)?

Viziunea conventionala a stiintei nu poate raspunde la aceste întrebari, în timp ce sustinatorii teoriei interiorului gol al pamântului pot.
Exista râuri cu apa dulce care curg în afara iesind din interiorul pamântului. Aceasta apa dulce, care duce cu ea fragmente de vegetatie si polen, îngheata, dând nastere aisbergurilor din apa dulce într-o regiune în care nu ar trebui sa existe decât apa sarata.
Exista carti care redau în mult mai multe detalii dovezile referitoare la interiorul gol al pamântului decât pot face eu în aceasta lucrare. O sinteza excelenta a acestor dovezi apare în cartea doctorului Raymond Bernard, pe care v-o recomand cu caldura.

Amiralul Richard Byrd o sursa de informatie

Una din calatoriile faimoase catre interiorul pamântului a fost cea a amiralului Richard E. Byrd, un personaj binecunoscut în marina Statelor Unite. Acesta a zburat „din greseala” catre interiorul pamântului pe la Polul Nord, în anul 1947, pe o distanta de 3000 de kilometri dincolo de polul magnetic, iar pe la Polul Sud în anul 1956 pe o distanta de 4000 de kilometri dincolo de polul magnetic.

El a numit tinutul pe care l-a descoperit: „acel continent minunat aparut din senin” si „pamântul tuturor misterelor”. În anul 1947, Byrd si pasagerii sai au transmis prin radio ca zboara catre interiorul planetei, vazând cum gheata este înlocuita treptat de pamânt, lacuri si munti acoperiti cu copaci.

admiral-byrd

Ei au descris existenta unor animale ciudate care semanau cu mamutii si forme de relief care nu apar pe nici o harta a pamântului. Dupa publicitatea care i s-a facut initial, toate informatiile referitoare la expeditia lui Byrd au fost cenzurate, iar exploratorul a murit în anul 1957, la numai un an dupa excursia sa în Antarctica.

Doi ani mai târziu, în decembrie 1959, redactorul revistei Farfurii zburatoare, Ray Palmer, a publicat un numar în care a povestit descoperirile amiralului Byrd, dar când a sosit camionul de la tipografie, a descoperit ca revista sa lipsea. Palmer a sunat la tipografie, dar i s-a spus ca nu au primit nici o comanda de transport pentru publicatia sa.

Când le-a cerut sa retipareasca editia, i s-a raspuns ca placile tipografice erau deteriorate si ca acest lucru nu mai era posibil (ce vrajeala ieftina).
Palmer credea ca OZN-urile nu vin din spatiul exterior, ci din centrul pamântului, si ca asa se explica soarta nefericita a acelei editii a revistei sale.

Legendele referitoare la rasa conducatoare din interiorul pamântului, formata din oameni blonzi cu ochii albastri, se regasesc în toate culturile antice, inclusiv în China, Tibet, Egipt, India, Europa, cele doua Americi si Scandinavia.
În cartea sa, „Paradisul regasit”, sau leaganul rasei umane, William E. Warren sugereaza ca oamenii provin de pe un continent tropical aflat în regiunea arctica, un tinut în care soarele nu apune niciodata si unde locuia o rasa de zei care traiau mai mult de o mie de ani fara sa îmbatrâneasca. Warren considera ca acest tinut stravechi este totuna cu Hiperboreea de care vorbeau grecii antici.

Eschimosii, a caror origine ar putea fi chiar popoarele din interiorul pamântului, au legende care vorbesc de o insula paradisiaca aflata la nord, un tinut mirific în care soarele nu apune niciodata, în care nu exista întuneric, dar nici o lumina suparatoare, un loc în care oamenii traiesc mii de ani în pace si armonie. Regasim acelasi mit la irlandezi.

Legenda spune ca în timpul marelui cataclism geologic si al inundatiilor produse la suprafata pamântului, lemurienii si atlantii s-au refugiat în interiorul pamântului. Platon vorbeste de existenta unor „tuneluri mai late sau mai înguste care faceau legatura între Atlantida si interiorul pamântului”.

Tot el îl descrie pe marele conducator care „locuieste în centru, în ombilicul pamântului… cel care explica religiile întregii umanitati”.
Scriitorul roman Gaius Plinius Secundus, cunoscut mai ales sub numele de Pliniu, se refera si el la oamenii din interiorul pamântului care au fugit din Atlantida, dar si la legendele referitoare la niste locuitori subterani numiti „trogloditi”, care ar fi ascuns în tunelurile lor o comoara straveche. Povestile de acest fel abunda în toate culturile.

sursa: toataromania.forumhit.ro

 

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *