Structurile subacvatice de la Yonaguni scufundate de cel puțin 14.000 de ani. PIRAMIDA din Marea Diavolului

pyramid-bermuda-triangle

În vara lui 1985, un pasionat al scufundărilor s-a aventurat în vecinătatea insulei Yonaguni, în extremitatea sudică a arhipelagului Ryukyu, la est de Taiwan. La un moment dat s-a trezit în fața unor enigmatice construcții complexe, în trepte, care se ridică de la o adâncime de 25 de metri. Structura a trezit imediat interesul comunității științifice. Cercetătorii au constat că este vorba despre o uriașă construcție piramidală subacvatică, lată de 183 metri și înaltă de 27 de metri.

Parte dintre arheologi cred că ar fi vorba despre rodul creației unei societăți avansate, care a trăit cu aproximativ 5000 – 10.000 de ani de ani în urmă, și a fost distrusă de catastrofe naturale. Cel mai probabil orașul a fost scufundat în timpul unui dezastru asemănător unui cutremur urmat de tsunami.

”Ne aflăm în imposibilitatea explicării provenienței acestei structuri megalitice”, a declarat cercetătorul Masaaki Kimura, geolog de la Universitatea Ryukyus din Japonia. ”E un masiv complex piramidal, de mărimea a două terenuri de fotbal, format din așezarea suprapusă pe cinci nivele a unor ciclopice blocuri de piatră dreptunghiulare. Pot să afirm fără nici un dubiu că această construcție nu este o formațiune naturală, ci a fost realizată în mod artificial de către o civilizație necunoscută nouă.

 Dovezile geologice evidențiază că structurile subacvatice de la Yonaguni sunt scufundate de cel puțin 14.000 de ani, adică din perioada topirii ghețarilor, fenomen care a avut loc după ultima glaciațiune. Problema care apare este că istoria oficială afirmă însă că în acea perioadă oamenii trăiau în peșteri, având un nivel de civilizație cu totul rudimentar, ceea ce ar face cu totul improbabilă supoziția că ei ar fi putut construi un asemenea uriaș edificiu.

 Am putea, prin urmare, să ne aflăm în fața celui mai vechi edificiu din lume. E o «dovadă de măiestrie»: coloane hexagonale, trepte, terase şi alte construcții, toate dăltuite în piatră şi corect aliniate. De asemenea a fost descoperit și un drum care înconjoară ruinele constituie un argument în plus că este consecința acțiunii umane.

Fațetele aproape perfect plane, unghiurile drepte și muchiile ascuțite ale uriașelor blocuri din piatră trădează – în ciuda imperfecțiunilor create de efectul scufundării şi al trecerii timpului – mâna omului. Alte dovezi ale amprentei umane puse pe piramida subacvatică o constituie descoperirea unor orificii largi, de circa 60 cm, prezente pe una dintre laturi, și un șir drept de găuri mai mici, interpretat ca o tentativă abandonată de a secționa blocul de piatră.

De asemenea, unii observatori consideră că blocul vertical, cu două «orbite», din marginea monumentului, ar fi un colos «moai», cum mai vedem în Insula Paștelui. Scafandri au observat niște litere sculptate asemănătoare scrisului pe suprafețele din jurul monumentului, iar unii susțin că au văzut animale sculptate în roci.

Pe tabletele de piatră aduse la suprafață sunt gravate simboluri care sunt similare hieroglifelor egiptene. Mesajul nu a fost descifrat, dar ar putea fi povestea unui oraș dispărut din moment ce simbolul piramidei se repetă frecvent. Una din aceste tablete este cunoscuta sub numele de «Piatra Rosetta» pe care sunt gravate simboluri similare cu hieroglifele egiptene. Mesajul nu a fost descifrat, dar ar putea fi povestea orașului pierdut. Simbolul piramidei este gravat de mai multe ori pe tăblițele găsite.

rosetta

Multe structuri au fost descoperite după ce scafandrii au continuat să exploreze zonz. Una, de exemplu, are forma unei statui așezate, similare cu «Sfinxul» din Egipt. Un exemplu pe care l-am descris ca un sfinx subacvatic, seamănă cu un rege antic chinez sau din Okinawa.

Această sculptură enigmatică este acum numita “Zeița de piatră” și a fost descoperită la o adâncime de aproximativ 50 de metri. Zeița are o diademă și brațe lungi, la fel cum sunt cele ale «Sfinxului» egiptean. De asemenea, a fost descoperită o stâncă mare și rotundă care are formatul unui cap de om. Este realizată într-o manieră similara pietrelor «moai» din Insula Paștelui, în largul Chile. Acele capete gigant care scrutează orizontul îndepărtat în așteptarea cuiva sau a ceva. De asemenea, au fost descoperite și multe unelte de piatră.

Interesant este și faptul că piramida din Yonaguni se află plasată într-o zonă ce a fost denumită «Triunghiul Dragonului» sau «Marea Diavolului» și care este situată pe exact aceeași latitudine cu «Triunghiul Bermudelor» având și același gen de proprietăți magnetice.

Putem vorbi și aici despre misterul scufundării și disparițiilor a nenumărate nave maritime și de avioane,”– a declarat cercetătorul Masaaki Kimura pentru National Geographic. Masaaki Kimura s-a scufundat de-a lungul a mai mult de 20 de ani în străfundurile apelor din Yonaguni. Geologul a întocmit și o hartă detaliată a acestei structuri subacvatice și a găsit multe similitudini cu situri arheologice terestre.

De exemplu, o structura semicirculara dintr-o platformă de stancă și două pietre megalitice uriașe, de șase metri înălțime, așezate în poziție verticală, una lângă cealaltă se aseamănă cu cu intrarea în castelul Nakagusuku din Okinawa și anumite formațiuni de pe muntele Nabeyama din provincia Gifu. din secolul al XIII-lea. Din păcate, Japonia este situată într-o regiune de o mare instabilitate tectonică: Inelul de Foc al Pacificului. Cutremurele severe sunt ceva obișnuit în aceasta zonă.

piramida-japonia

Triunghiul Dragonului sau Marea Diavolului se întinde ca un triunghi între Japonia și Insulele Bonin, inclusiv de o parte majoră a Mării filipineze. O descoperire șocantă s-a produs atunci când s-au suprapus hărțile si coordonatele geografice ale Triunghiul ului Diavolului ,,japonez” cu cele ale Triunghiului din Bermude aflat în Oceanul Atlantic, rezultând că ele se află pe același meridian, numai ca pe parti diferite ale Globului.

Descoperirea a dat naștere la tot felul de speculații, care mai de care mai năstrușnice, însă un lucru este clar si anume că și aici, pe timp frumos, în condiții de vizibilitate absolută dispar nave si avioane.

Probabil cea mai extinsă anchetă în Triunghiul Dragonului a fost efectuată de către scriitorul Charles Berlitz. În cartea sa, “Triunghiul Dragonului” (1989), Berlitz raportează că, în anii 1952 – 1954, cinci nave militare japoneze cu tot cu cei 700 de marinari, au dispărut în acest triunghiul.

De asemenea, el scrie că guvernul japonez a ”etichetat” regiunea ca ”zona de pericol”. Nu după mult timp a finanțat o echipă de 100 de cercetători pentru a studia Marea Diavolului. Dar, potrivit Berlitz, nava Maru Kaiyo cinci a dispărut cu tot cu personal. Ciudat este faptul că atât în Triunghiul Dragonului, cât și în Triunghiul Bermudelor au fost descoperite structuri piramidale uriașe. Oare aceasta să fie cauza misterioaselor dispariții?

sursa: 2012en.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *