Surprizele istoriei. Istoricul bizantin Laonic Chalcocondil (sec XV) ne vorbește despre DACII… din vremea lui

Comati

Iată ce scria despre daci, acum 550 de ani, Laonic Chalcocondil, un istoric bizantin contemporan cu Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare:

„Este acest neam, dacii, viteaz în ale războiului și are o organizație cu legi nu prea bune; locuiește prin sate și e aplecat spre o viață mai mult păstorească.

Țara lor începând din Ardeal, Dacia peonilor, se întinde până la Marea Neagră. Întinzându-se spre mare, are de-a dreapta fluviul Istru, iar la stânga țara așa-numită Bogdania. De Peonodacia îi desparte un munte ce se întinde mult, numit al Brașovului.
(…)
Dacii însă au un grai asemănător cu al italienilor, dar stricat întru atâta și deosebit, încât italienii greu înțeleg ceva, când vorbele nu sunt exprimate deslușit, încât să prindă înțelesul, ce ar putea să spună.

(…)
Mai pe urmă totuși (Baiazid) trimițând armate în Peonia (Ungaria) și Peonodacia (Transilvania), a jefuit țările. După ce însă a mai trecut un timp, a pornit cu război asupra dacilor și a lui Mircea, domnul dacilor, învingându-l, că a fost pricina războiului și că a mers cu peonii la luptă în contra lui.” (Expuneri istorice / Laonic Chalcocondil)

laonic-chalcocondil

Sursa citate: Tiparituriromanesti.wordpress.com

laonik-daci-620x264

În concluzie, citatele de mai sus pun în evidență cu claritate continuitătea noastră pe aceste meleaguri… Și ele reprezintă doar o mică parte dintre probele acestei continuități!

autor: Daniel Roxin
sursa: cunoastelumea.ro

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *