Tăblițele de la Sinaia, investigate de un expert criptolog militar. Ce a descoperit?

tablitele de la sinaia

Subiect al unor mari controverse, Tăblițele de la Sinaia au stârnit imaginația multora…

Conform relatărilor orale, transmise peste timp, ele ar fi fost descoperite în secolul XIX, în timpul lucrărilor de construcție a castelului Peleș. Astfel, se spune că ar fi fost descoperite câteva sute de astfel de tăblițe din aur pe care guvernul le-ar fi oferit regelui Carol I. Acesta, înainte de a le folosi în interes propriu sau pentru finanțarea Războiului de Independență din 1877, ar fi dat ordin să se realizeze copii în plumb, care au fost păstrate inițial la Mănăstirea Sinaia. Apoi, o parte dintre copii au ajuns la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan din București unde au zăcut neînregistrate până acum câțiva ani când cele 34 de tăblițe care au scăpat nefurate au fost trecute în evidențele institutului, la presiunea societății civile.

Considerate de mulți o arhivă a regilor geto-daci, de o importanță extraordinară, tăblițele au fost obiect de studiu și interpretare pentru mai mulți cercetători.

Unul dintre cei care au dedicat timp important descifrării secretelor acestor tăblițe din plumb este și colonelul (în rezervă) Eugen Nicolaescu, eminent matematician și expert criptolog, cu o îndelungată activitate în cadrul Centrului Național de Cifru și Transmisiuni Cifrate al României.

Cum în acest episod al emisiunii Adevăruri Tulburătoare îl am invitat chiar pe domnul Eugen Nicolaescu, vă invit să aflați ce anume a descoperit…

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Emisiunea Adevăruri Tulburătoare poate fi vizionată la Nașul Tv în fiecare vineri, de la ora 22:00 și în reluare, duminica, de la ora 11:00

Restul episoadelor pot fi vizionate aici: https://www.youtube.com/user/roxindaniel/videos

Articol relatat de portalul cunoastelumea.ro

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *