Te declari ATEU? Ar fi bine să nu mergi în aceste țări, dacă-ți place viața

 

atei-batuti1

A avea sau nu o opţiune religioasă este considerat de majoritatea oamenilor un drept cât se poate de natural.

Cu toate acestea, în lume există încă state în care ateismul este incriminat prin lege, iar în 13 dintre ele se poate aplica chiar şi pedeapsa cu moartea.

În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi oameni au început să se declare atei şi să-şi piardă încrederea în Biserică. Situaţia nu este deloc una neobişnuită, dar poate deveni foarte periculoasă atunci când eşti cetăţean al uneia dintre cele 13 state care incrimnează lipsa credinţei.

Se poate ajunge chiar şi la pedeapsa cu moartea, mai ales că legea prevede specific acest lucru, unele dintre ţări fiind extrem de stricte în ceea ce priveşte principiile religioase pe care le respectă locuitorii lor.

1.    Afganistan

2.    Iran

3.    Malaezia

4.    Insulele Maldive

5.    Mauritania

6.    Nigeria

7.    Pakistan

8.    Qatar

9.    Arabia Saudită

10.   Somalia

11.   Sudan

12.   Emiratele Arabe Unite

13.   Yemen

Pe lângă aceste state, există altele în care pedeapsa cu moartea nu este una consemnată formal în codurile legislative ale ţării, dar în care ateii sunt în pericol şi au fost chiar ucişi de extremişti religioşi din cauza lipsei lor de credinţă.

În India şi Bangladesh, de exemplu, poliţia a fost acuzată în mai multe rânduri că acoperă astfel de crime pe baza religiei prin faptul că nu le investighează aşa cum ar trebui. Tot în Bangladesh, cel puţin trei bloggeri atei au fost hărţuiţi şi, în final, au murit, după ce au promovat postări care susţineau că populaţia ar trebui să fie informată pe baza dovezilor ştiinţifice şi nu a credinţelor religioase.

sursa: gandul.info

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *