TOP SECRET ! Invenții care ar putea transforma radical lumea în care trăim. Planurile lor sunt dispuse în locuri secrete

53466-small-compressor

Cei mai mulți dintre inventatorii geniali ale căror idei ar fi revoluționat domeniul energiei și-au încheiat călătoria prin această lume într-un mod suspect.

După ce veți parcurge următoarele rânduri, veți ajunge probabil să vă întrebați, ca și noi: de ce, oare, aceste tehnologii avansate care ar putea ajuta enorm oamenii sunt ascunse publicului larg? Această secretizare și mascare a adevărului au ajuns azi printre subiectele predilecte de film, care oferă un răspuns prefabricat la întrebarea noastră.

Este evidentă strădania creatorilor de filme de la Hollywood de a sublinia cât este de „necesar” ca guvernele să păstreze tăcerea asupra unor subiecte precum invențiile tehnologice de vârf, printre care și cele din categoria free energy.

Scenariul este întotdeauna același: oamenii în negru coboară din limuzină cu o valiză de bancnote și cu o armă cu amortizor. Agenții lobby-urilor masonice, funcționarii corupți ai statului, marii bancheri internaționali, patronii multinaționalelor, magnații industriei automobilelor și petrolului, aceștia și membrii conspirației pentru instaurarea statutului fascist unic planetar sunt suspecții principali în ochii celor care au studiat cazurile.

Este evident că în spatele tuturor acestor acțiuni criminale și subversive se ascunde patima demoniacă a posesiunilor și a dominației: controlul resurselor, controlul maselor, controlul regiunilor ș.a.m.d. Consecințele sunt, în cele din urmă, catastrofale pentru omenire: războaie nemiloase sunt declanșate de clica de la vârful masoneriei pentru însușirea tuturor resurselor și totul trece prin bani, iar știința ajunge să fie doar o edulcorație primitivă de modele depășite îndesate cu abilitate în mințile tinerilor printr-un sistem de educație învechit și părtinitor. Într-un final, elementul esențial este și rămâne controlul.

Există o așa-numită elită ce are drept scop înrobirea popoarelor și a întregii umanități pentru a duce de fapt destinul Planetei într-o direcție dementă, satanică. În spatele oricărui război se ascunde întotdeauna un imens interes financiar, iar banii ca atare, așa cum observăm, sunt folosiți pentru controlul ființelor umane. În final se vizează instaurarea unei globalizări absurde și ciudate care, la modul cum este ea concepută, aduce umanității numai suferințe.

Rudolf Diesel (18 martie 1858 – 29 septembrie 1913) În seara zilei de 29 septembrie 1913, Diesel urcă la bordul vasului cu aburi Dresda, în Portul Anvers. Destinația călătoriei sale era Londra, pentru a se întâlni cu reprezentanții din conducerea companiei Consolidated Diesel Manufacturing Ltd. După servirea cinei, la bordul navei, se retrage în cabina sa de dormit, în jurul orelor 22:00. Lasă vorbă pentru a fi trezit în dimineața zilei următoare, la ora 06:15. Diesel n-a mai fost văzut de-atunci niciodată în viață. Zece zile mai târziu, pe 9 octombrie 1913, echipajul de pe pescadorul olandez Coertsen a adus la bord cadavrul unui om găsit plutind pe mare. Corpul era într-o stare avansată de descompunere, așa că nu-l puteau păstra la bord. În schimb, echipajul a luat obiectele personale găsite asupra acestei ființe defuncte (un suport de ocular, un portofel, un cuțit de buzunar și o cutie pentru pilule), înainte de a-l reda mării. La 13 octombrie, elementele respective au fost identificate de către Eugen Diesel, fiul lui Rudolf Diesel, ca aparținând tatălui său.

Există diverse teorii care urmăresc să explice moartea lui Rudolf Diesel. Biografii lui, cum ar fi Grosser (1978), prezintă un caz de sinucidere, în mod clar (cât de comod!!!). Alte ipoteze sugerează că oamenii de afaceri din „cercuri diverse”, susținuți de interese militare, au fost în fapt autorii unui asasinat.

Charles Nelson Pogue (15 septembrie 1897 – 1985) Iată-ne ajunși la o altă modalitate de reducere la tăcere, care, se pare, în cazul domnului Pogue a fost realizată cu succes de anumite „foruri de interese din umbră”. Pogue a reușit să pună în practică un mit: parcurgerea a 200 mile cu un galon de carburant (1 milă = 1,6 km, un galon = 3,7854 litri). Această performanță se petrecea în anii 30 ai secolului trecut! Pogue a realizat o demonstrație cu o mașină echipată cu un carburator construit după invenția sa.

Rezultatele au indicat peste 216 mile/galon (~1litru la 100 km). Într-un mod foarte suspect, peste noapte, invenția sa este trecută sub tăcere, iar Pogue, dintr-un inventator împovărat de greutăți financiare, devine directorul unei fabrici de filtre de ulei din industria auto. Ceea ce ne-a atras și mai mult atenția este faptul că, în anul 1945, armata americană și-a dotat tancurile folosite în cel de-al Doilea Război Mondial cu un model de carburator pe care scria „Carburator Pogue, nu deschideți!”. Și mai interesant este că respectivele carburatoare au fost scoase din circulație imediat după război.

Pogue-carburetor-cutaway

Fără să ne hazardăm în comentarii la adresa domnului Pogue, vom încheia capitolul cu câteva din declarațiile sale de după anul 1936, după ce, în mod regulat, istoria sa era „redescoperită” de mass-media în SUA: Întrebat fiind despre controversata sa imagine legendară a unei noi generații de motoriști, Pogue răspunde: „Nu vreau să aud despre așa ceva. Nu am nimic de câștigat spunându-vă povestea mea. Dacă aș ști că mâine voi muri sau că voi pleca definitiv din țară, aș spune! Și ar fi o adevărată poveste! Dar acum sunt în viață și aceasta este casa mea!” – indicând cu mâna centrul orașului Montreal (Canada).

În același interviu, acordat unui reporter din New York, Pogue admitea totuși că pe mașina sa era montat un carburator inventat de el, dar a refuzat să specifice performanțele dispozitivului. Mai cităm câteva rânduri din interviu:

(Reporterul) – Ați fost vreodată amenințat? (Pogue) – Da, de câte ori!

(Reporterul) – Ați fost vreodată atacat fizic? (Pogue) – Nu.

(Reporterul) – Atelierul dumneavoastră a fost vreodată spart, iar modelele de carburator furate? (Pogue) – De câteva ori.

(Reporterul) – Ați fost vreodată victima vreunei presiuni politice? (Pogue) – Tu ce crezi? Să spunem că faci parte din guvern și că ai depozite de petrol însemnate, pe urmă invenția mea este făcută publică. Ce ai face dumneata? Am fost presat atât de către reprezentanți ai guvernului canadian, cât și din SUA. Un concetățean de-al dumneavoastră, mare figură politică la Washington astăzi, a fost unul dintre ei.

(Reporterul) – Ați fi dispus să îl numiți? (Pogue) – NU! Un mare geniu – Viktor Schauberger (30 iunie 1885 – 25 septembrie 1958)
Ființă excepțională, Viktor Schauberger a deschis orizonturi cu adevărat inedite pentru omenire. Modelele sale au fost testate de către profesorul Franz Popel din partea Guvernului vest-german de la acea vreme. Toate testele au fost încununate de succes, confirmând genialitatea lui Schauberger, dar și aspectele practice ale invențiilor sale. În anul 1958, Viktor Schauberger este abordat de către Karl Gerchsheimer și Robert Donner, care i-au propus să călătorească în SUA pentru a-și pune în practică invențiile, „în țara tuturor posibilităților”. Acești „domni” au reușit să-l păcălească pe Schauberger, furându-i la drumul mare invențiile (nu se știe cu excatitate, dar se pare că beneficiarul ideilor sale este chiar guvernul SUA). Cinci zile mai târziu l-au trimis înapoi acasă unde a murit la scurt timp, distrus și deziluzionat.

Paul Pantone (n. 1950)

Pantone a fost pus sub acuzație în anul 2006 pentru acțiuni bursiere ilegale, deși el le-a negat vehement. Suspect este desigur întregul dosar apărut parcă din senin, imediat după ce a făcut publică invenția sa. Este interesant cum „oarba” justiție americană atât de mult invidiată pentru obiectivitatea ei, reușește să îl condamne cu 7-8 capete de acuzare pe Paul Pantone pentru niște presupuse fraude.

Acestea ar fi fost detectate de către „autorități vigilente” și care, culmea, ar fi avut loc în alte state decât Utah – conform legislației SUA, fiind vorba de fapte săvârșite în afara jurisdicției Statului Utah, el nici nu putea să fie acuzat în Utah, ci numai în statele respective (cum oare a fost posibil?). Pantone este deci încarcerat în mare grabă. Cunoaștem cazuri similare și în draga noastră patrie… iar de sistemul ei juridic… cu adevărat să te tot minunezi.

Un comentariu la acest material video ne-a amintit o altă „coincidență” interesantă: Wilhelm Reich, părintele orgonului, a murit exact în ziua în care a fost eliberat din închisoare, unde și el a fost trimis tot în urma publicării unor teorii cu aplicații practice, cu privire la orgon.

Pe data de 12 mai 2009, Paul Pantone a fost în sfârșit eliberat din spitalul-închisoare în care se afla. Eliberarea lui s-a datorat presiunilor intense ale susținătorilor săi din întreaga lume, în frunte cu fiul său, reuniți sub numele de GEET Friends (detalii surprinzătoare găsiți pe site-ul http://www.geetfriends.net). Pantone trăiește acum în afara Statului Utah, se recuperează după traumele psihice și fizice (printre care și hepatita C) suferite în spital. Susține conferințe, demonstrații și interviuri acolo unde este invitat. Există mulți entuziaști care au pus în practică soluția Pantone. Îi găsiți foarte ușor pe youtube.com; căutați „GEET”.

motor-cu-apa

Există chiar un grup de oameni ce se numesc „The GEET guys” care au propus guvernului SUA să folosească tehnologia GEET pentru a curăța apa din golful Mexic, apă ce a fost poluată masiv cu petrol la sfârșitul lunii aprilie în anul 2010, după ce o conductă principală de petrol s-a spart. Dispozitivul GEET inventat de Pantone folosește pe post de carburant petrol natural nerafinat și apă (inclusiv apă sărată care poate fi extrasă direct din ocean). Gazele de eșapament ce rezultă în urma combustiei conțin 23% oxigen. Cum aerul atmosferic conține 21% oxigen, GEET ar curăța apa golfului Mexic de petrol și ar oxigena atmosfera. Este inutil să mai spunem că „The GEET guys” au fost ignorați de guvernul american, atât ei, cât și propunerea lor de folosire a tehnologiei GEET.

Andrija Puharich (19 februarie 1918 – 3 ianuarie 1995)

Se pare că Andrija Puharich este cel care l-a inspirat pe Stanley Meyer în dezvoltarea celebrei sale disocieri prin rezonanță. Andrija Puharich are un brevet de invenție cu titlul „Metodă și dispozitiv pentru disocierea moleculelor de apă” al cărui principiu de funcționare este foarte asemănător cu cel al lui Meyer.

Fiind bun prieten cu R. J. Reynolds (al 3-lea), el pare să fi fost chiar protejat și susținut în cercetările sale. Totul până când cercetările sale în domeniul folosirii apei pe post de carburant au ajuns la urechea lui David Rockefeller. Puharich a căzut imediat în dizgrația acestuia (Rockefeller este una din familiile considerate a fi elita planetei Pământ, iar orice tehnologie pe bază de apă poate periclita poziția de control global deținută de această familie). Pentru o vreme, Puharich a găsit sprijin la alt prieten de-al său, pe atunci președinte al Mexicului. Susținerea pe care a avut-o s-a diminuat sub presiunile constante ale lui David Rockefeller, iar Puharich a cedat în cele din urmă fiind nevoit să promită personal în fața familiei Rockefeller că nu va mai realiza nicio cercetare în domeniul carburanților pe bază de apă.

Daniel Dingel (n. 1926)

Inventator filipinez, Daniel Dingel a convertit încă din anul 1969 peste 100 de automobile pentru a folosi apa în loc de combustibil.

Deși a propus în repetate rânduri guvernului filipinez introducerea metodei sale de disociere a apei și folosirea ei pe post de combustibil, a fost refuzat de fiecare dată pe motiv că nu există suficient de multe fonduri. Culmea! O asemenea invenție ar fi scos întreaga țară din situația financiară extrem de dificilă în care se află. Ne vedem nevoiți să constatăm că există opinii contradictorii la adresa lui Daniel Dingel.

Pe de-o parte am găsit mențiuni că ar fi făcut multe demonstrații publice unde specialiștii au putut constata că metoda sa funcționează, iar pe de altă parte că, de fapt, este vorba despre o fraudă. Există un mare semn de întrebare: o fraudă care durează de 40 de ani?

Ce aflăm mai departe? În decembrie 2008, la vârsta de 82 de ani, Daniel Dingel este condamnat la închisoare cu pedeapsa maximă (20 de ani!!!) pentru înșelătorie și pus să plătească suma de 380.000 de dolari americani unei companii din Taiwan cu care încheiase un contract. Dingel trebuia să cumpere trei autoturisme și să le convertească spre a folosi apa. Din studiul pe care l-am efectuat, se pare că Dingel are partea lui de vină în acest contract. Totuși, întreaga „înșelătorie” este generată de refuzul lui Dingel de a dezvălui secretul metodei sale. Se pare că ceea ce l-a motivat să facă acest lucru este faptul că i s-a refuzat dreptul de a-și patenta invenția, iar divulgarea acestui secret l-ar fi lăsat complet descoperit. Daniel Dingel spunea că ar fi dispus să divulge secretul unei companii care ar angaja 200 de filipinezi, iar restul de beneficii obținute din drepturi de autor să fie transferate unei organizații umanitare.

Ken Rasmussen

Ken Rasmussen este inventatorul unei tehnologii de transformare a apei în energie. Tehnologia folosită de el are similarități de construcție și de rezultate cu cea patentată de profesorul Kanarev, personalitate recunoscută la nivel internațional, având multe invenții înregistrate.

Rasmussen a încetat lucrul la acest proiect în momentul în care unul din membrii echipei sale a fost amenințat în plină stradă de câțiva bărbați îmbrăcați în negru, conducând o mașină neagră model „Lincoln Town”. Acești bărbați știau foarte multe lucruri despre toți membrii echipei, lucruri atât de intime că nici măcar ei nu erau conștienți de ele. Rasmussen a concluzionat că nu putea fi vorba de vreun potențial investitor în tehnologia sa, deoarece erau necesare echipamente foarte speciale pentru a avea acces la acele informații.

Iată cum o altă invenție este îngropată cu o diabolică dibăcie.

Stanley Meyer (24 august 1940 – 21 martie 1998)

Meyer a murit în ziua de 21 martie 1998. Cauza morții sale: otrăvire. Ce se știe despre acest eveniment este că în ziua aceea el lua cina împreună cu mai mulți oficiali NATO la restaurantul Cracker Barrel din Grove City, Pennsylvania (SUA). La unul din toasturile grupului s-au ciocnit pahare cu suc de merișoare. Imediat după ce a băut, Meyer a fugit afară din clădire vomând violent. Fratele său l-a urmat afară și l-a auzit spunând, printre ultimele sale cuvinte, că a fost otrăvit. Foarte suspect este faptul că ancheta a fost extrem de lapidară și că nu s-a stabilit niciodată cu exactitate cine erau membrii acelui grup și ce sărbătoreau mai exact la acel toast, cu atât mai puțin cine a pus otrava exact în paharul lui Stanley Meyer – în afară de Meyer niciun alt membru prezent atunci la reuniune nu a fost otrăvit.

John Andrews

Andrews a fost un inventator de origine portugheză. În luna mai a anului 1974 el a făcut imprudența de a-și prezenta soluția de a aditiva benzina cu gaz în fața unor oficiali ai Marinei americane. Soluția sa ar fi redus costul litrului de benzină la aproximativ 1,75 bani (2 cenți americani pe galon). Reprezentanții Marinei au venit să încheie contractul cu Andrews, dar i-au găsit laboratul jefuit, iar el nu a mai fost găsit niciodată de atunci.

Phil Stone

O modalitate și mai meschină de aducere la tăcere este folosirea ordinelor de secretizare. O metodă uzată de altfel și în România. Prin intermediul lor, o anumită invenție poate să fie considerată secret național și să fie interzisă cu desăvârșire. Phil Stone, profesor de fizică la o facultate din SUA (ca și mulți alții pe care nu i-am mai amintit în această lucrare), a primit în 1950 (!!!) un astfel de ordin de secretizare prin care i se interzicea să mai lucreze sau să divulge orice informație legată de invenția sa denumită „Motorul cu apă”. Interesant titlu, nu-i așa? În cazul în care se încălca acel ordin, „făptașul” avea să fie condamnat la 20 de ani de închisoare.

Desigur că lista celor care au fost boicotați și reduși la tăcere este mult mai lungă. Cei interesați pot găsi din abundență informații de acest gen pe Internet. Parte din informațiile despre abuzurile și amenințările descrise au rolul de a evidenția două aspecte: invențiile respective chiar aveau o adevărată valoare practică și, celălalt aspect, că cineva se teme la modul real de astfel de invenții. Pe de altă parte, nu excludem nici posibilitatea ca anumite articole să fie, de fapt, „plantate” cu o perfidă îndrăzneală la ordinul organizațiilor de diferit rang, toate cu interese directe în a menține schema actuală de putere și organizare economică mondială. Aceste nemiloase foruri care nu au absolut niciun scrupul și pentru care banul este suprema rațiune de a trăi, nu ocolesc pe nimeni, nici măcar pe cei din rândul lor.

Iată un alt scandal: Strauss-Kahn, fost director FMI, este acuzat de tentativă de viol în SUA. Strauss-Kahn a candidat la președinția Franței. Faptul că era director al FMI ar trebui să ne dea de gândit prin ce fel de cercuri se „învârtea”. Greșeala sa? Ideea de a modifica politica FMI spre a veni în folosul țărilor mai slab dezvoltate în detrimentul celor puternic dezvoltate. Nu știm ce s-a petrecut cu adevărat în cazul scandalului Strauss-Kahn, dar rezultatul este evident: Strauss-Kahn a demisionat. Chiar dacă se demonstrează că a fost o înscenare, scopul îndepărtării unei persoane anticorporatiste dintr-o asemenea instituție (care împrumută guverne și controlează astfel la modul direct viața oamenilor de pe Planetă) a fost atins.

Ce intenționăm să subliniem este mai degrabă că toate aceste invenții sunt cu adevărat valoroase și că elita mondială se teme de ele. Motivul este mai mult decât evident. Uitați-vă împrejur. Există o strădanie plină de o îndârjire diabolică de a controla toate aspectele vieții omului de rând. Reglementări și tot felul de standardizări au drept scop punerea umanității într-un imens „staul”. Cine refuză confortabilul loc în acest staul, pregătit cu mare și atentă grijă, devine dușmanul de moarte al „managementului staulului”. Libertatea și independența au fost întotdeauna mai mult idealuri decât realități. Îndrăznim să sperăm că umanitatea va depăși stadiul de grădiniță în care se află și va reuși să treacă la o maturitate demnă de înzestrările pe care le are.

Fragment extras din cartea Primii pași practici către… Motorul cu apă de  Gregorian Bivolaru apărută la editura Shambala și tipărită la tipografia Ganesha Publishing House.

Sursa: omae.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *