Trei pofte care ar putea semnala o problemă de sănătate

tort-ciocolata-cu-vanilie-si-visine-2

Simpla poftă de ceva dulce din când în când nu este ceva grav, dar câteodată poate fi indiciu al unei probleme de sănătate grave.

Există o credinţă populară conform căreia poftele alimentare ascund o carenţă sau sunt rezultatul unei deficienţe nutritive. Pofta de ciocolată dezvăluie de multe ori un nivel redus de magneziu, de exemplu, dar experţii în sănătate atrag atenţia că nu există suficiente dovezi care să susţină această idee, potrivit CSID.

„Există foarte puţine dovezi susţinute de ştiintă care să coreleze poftele alimentare cu deficienţele organismului. Şi dacă poftele alimentare sunt asociate cu ceva de care ai nevoie, atunci de ce nu îţi este niciodată poftă de varză sau de mere, în locul îngheţatei sau cartofilor prăjiţi? În schimb, oamenii au tendinţa să viseze la alimente bogate în grăsimi, carbohidraţi şi zahăr”, explică nutriţionistul Sharon Palmer.

În special zahăr, potrivit unui nou studiu. Chiar şi populara teorie a poftei de ciocolată nu poate fi susţinută în momentul în care te gândeşti că 30 de grame de seminţe de dovleac au de două ori mai mult magneziu decât ciocolata, dar nu cred că aţi văzut prea multe persoane care au poftă de seminţe de dovleac.

Mai mult, un studiu recent arată că inclusiv în cazul persoanelor care au o dietă echilibrată şi fără deficienţe nutritive, poftele alimentare nu dispar. Asta nu înseamnă că poftele alimentare nu sunt adevărate, ci mai degrabă faptul că dacă tânjeşti după pizza este posibil să existe o asociere cu nevoi emoţionale, căutarea unei mâncări preferate (celebrul comfort food) care eliberează în creier chimicale ce te fac să te simţi mai bine în perioadele de stres. Există studii care arată că poftele alimentare pot apărea pur şi simplu pentru că urmezi o dietă restrictivă sau monotonă. Cu toate acestea, există unele pofte alimentare care semnalează probleme de sănătate.

Pofta de: APĂ

Ar putea indica: Diabet

Setea excesivă este un simptom precoce al diabetului, dar nu se referă la senzaţia de sete care se instalează după ce ai terminat un antrenament la sală. Setea excesivă reprezintă o senzaţie exagerată de sete, necesitatea anormală de a bea lichide continuu. Consumul exagerat de lichide este însoţit de obicei de creşterea cantităţii de urină eliminată pe perioada unei zile (poliurie). Dacă suferi de diabet, glucoza creşte în sânge, iar rinichii tăi trebuie să lucreze în pus pentru a filtra şi absorbi zahărul. Câteodată aceştia nu pot face faţă, aşa că zahărul în exces ajunge în urină. Asta înseamnă pauze frecvente de urinare şi o stare accentuată de sete.

Citeşte mai mult în CSID!

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *