
foto: 12monkyes.blogspot.ro
Unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite în măruntaiele planetei noastre a fost zarul Gurlt. Originea sa este necunoscută pentru că are o vechime de mai multe mii de ani și a generat numeroase controverse până să dispară definitiv.
În 1885, o echipă de mineri a realizat descoperirea secolului, după cum era numită atunci. În timp ce săpau după cărbune, muncitorii au zărit o bucată de metal lucioasă.
Au extras metalul și atunci au realizat că este vorba despre un artefact care trebuie predat autorităților. A fost numit zarul Gurlt datorită zonei unde a fost descoperit și a fost înmânat unui laborator pentru a se realiza o serie de analize.
Pentru că în acea vreme tehnologia era precară, specialiştii nu au putut să stabilească cu exactitate perioada din care provine. S-au făcut diverse estimări ale vârstei sale, neexistând metode precise pentru determinarea vechimii artefactului. Oricum, specialiștii vremii l-au datat ca având câteva mii de ani.
Zarul era făcut dintr-un aliaj de oţel pe bază de carbon şi nichel şi cântărea 785 grame. Conţinutul mic de sulf anula posibilitatea de a fi fost rodul unui fenomen natural.
Au existat numeroase discuții și controverse cu privire la originea sa. Bineînțeles că este greu de crezut că o civilizație avansată a putut exista pe Terra, dar nici stramoșii noștri, așa cum sunt descriși astăzi sau alte animale care existau atunci nu au putut fabrica un asemenea cub.
Și atunci care este originea sa? J.V. Butlar, unul dinspre specialiștii vremii susținea că zarul Gurlt nu avea ce căuta în acea perioadă și este un mister, care nu poate fi explicat.
El a fost expus până în 1910 în muzeul din Salzburg, după care a dispărut în împrejurări destul de neclare. În societatea noastră, atunci când un lucru sau un obiect nu se încadrează în normele standard este mai bine ca el să dispară pentru totdeauna. În acest fel, istoria rămâne nealterată, iar credința oamenilor nu suferă nicio modificare.
Zarul Gurlt este sau mai bine spus a fost încă o dovadă că istoria planetei noastre este una interzisă și bineînțeles că în istorie au existat pe Terra numeroase civilizații care au atins anumite puncte înaintate ale dezvoltării tehnologice.
sursa: 12monkyes.blogspot.ro