Un medic a reușit să salveze un nou-născut de numai 500 de grame

În Marea Britanie s-a născut o fetiță „Degețică”, și asta deoarece micuța cîntărea la naștere mai puțin de 500 de grame și era cît palma mamei sale. Din fericire micuța a supraviețuit, fiind ajutată de un medic neonatolog.

Micuța Pixie Griffiths-Grant era atît de mică la naștere, încît doctorii nu i-au dat mai mult de o ora de viață. De altfel, nici nu avea cum să cîntărească mai mult, avînd în vedere că a venit pe lume la numai șase luni, informează reporterntv.ro.

Nașterea ei a fost provocată, deoarece nu se mai hrănea în uter. Era singura ei șansă de a supraviețui. După ce Pixie a fost născută, medicii au fost uimiți cît de mică era. Un medic a venit cu o idee inedită: a pus copilul temporar într-o pungă de plastic specială pentru sandvișuri, pentru a o ajuta să-și mențină temperatura corpului, pînă să o transfere în incubator.

Micuța a suferit și numeroase transfuzii, o infecție urinară, o infecție la stomac și abia cînd a ajuns la greutatea de 3,4 kilograme a putut fi luată acasă de părinți. Acum „Degețica” se află în afara oricărui pericol.

sursa si foto: noi.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *