VERSURILE scrise de EMINESCU cu puțin timp înainte să moară

mihai-eminescu-1

Cercetătorii operei eminesciene au prezentat ultimele descoperiri, și anume au găsit răspunsul căutat de mai mulți ani. Aflați care sunt ultimele versuri găsite în halatul de spital al lui Eminescu.

Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, genialul poet Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital, informează adevarul.ro.

Deşi a lăsat în urmă o creaţie de o valoare universală, poetul diagnosticat greşit, după cum arată ultimele studii, nu a cerut prea mult, celor care-l îngrijeau. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.

Cauza oficială a morţii a fost stopul cardio-respirator. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise ultimele sale poezii. Sunt poezii fără titlu, necunoscute şi nepublicate mult timp în volumele dedicate operei eminesciene. De altfel aceste poezii au stârnit controverse în lumea criticilor şi eminscologilor, unii dintre aceştia fiind de acord că Eminescu nu era capabil psihic să creeze în ultimii 7 ani de viaţă.

eminescu

Ultimele poezii ale lui Eminescu

Poeziile găsite în carneţel, au fost scrise spuneau admiratorii săi, în ultimele zile de viaţă, iar ultima dintre ele, cu o oră înainte de moarte. De altfel, în versuri se ghiceşte sentimentul morţii apropiate. Poeziile nu au titlu, şi au fost publicate de Ilie Ighel Deleanu în revista ”Fântâna Blanduziei”. ”Din notesul despre care am făcut menţiune în numărul trecut am mai putut scoate următoarele strofe, pe care le punem sub ochii cititorilor, întocmai cum se găsesc”, prezenta cititorilor redactorul Ighel în numărul din 23 iulie 1889.

În acest număr era publicată poezia ”Stelele-n cer”, titlul fiind adăugat de redactor după primul vers.

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;

Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.

Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

Practic, aceasta este considerată ultima poezie a lui Eminescu, găsită pe carneţelul din halat.

Pe acelaşi carneţel, mai era scrisă o poezie, intitulată de redactorul de la ”Fântâna Blanduziei”, ”Viaţa” şi pe care a publicat-o în aceeaşi publicaţie pe 1 august 1889.

”Toamna pomii înfloresc /Şi se scutură toţi pomii de flori, /Iar inimile noastre/le prinde fiori. /Veniţi în lumină /copii drăgălaşi /şi faceţi cu mine-mpreună /sălaş. /Valurile viforă /com tutte le forme”

sursa: romania-misterioasa.blogspot.ro

loading...
loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *