Adevăratul preț al hainelor de ”fițe”

Adevaratul pret al hainelor cumparate de la Zara, H&M, Marks & Spencer s.a…
Sursa foto: The Guardian

Brandurile de imbracaminte Zara, H&M, Marks & Spencer si alte cateva achizitioneaza materiale din fabrici care polueaza grav mediul inconjurator, distrugand viata unor comunitati intregi din China, Indonezia si India, arata o noua investigatie despre care relateaza The Independent

Reziduurile toxice scurse din fabricile de viscoza, o fibra care in mod normal este ecologica, contamineaza retelele de apa ale acestor comunitati, crescand riscul de cancer si ducand la aparitia a numeroase boli grave.

Viscoza este o fibra vegetala, fiind promovata adesea drept o alegere etica pentru consumatori. Insa, potrivit grupului de campanie Changing Markets Foundation, in ultima perioada, fibra se obtine printr-un proces deosebit de toxic. In urma acestui proces, sustine grupul, exista dovezi clare ca producatorii de viscoza varsa reziduurile de apa netratate in retelele locale de apa.

Investigatia a aratat ca in Java de Vest (Indonezia) localnicii spalau produsele din viscoza in rau expunandu-se direct la substantele chimice toxice continute de material. Investigatorii au aflat de asemenea ca in ultima perioada nimeni nu mai inoata in rau.

Langa o alta fabrica din Jiangxi, China, s-a constatat ca productia de viscoza a colorat apa lacului Poyang Lake in negru, ucigand pestii si distrugand recoltele.

In Madhya Pradesh, India, exista o alta fabrica mare de viscoza, care, in timp, a contaminat sursele de apa subterane si solul. Comunitatea din aceasta zona se confrunta cu numeroase cazuri de cancer dar si cu numerosi bebelusi nascuti cu malformatii.

Potrivit grupului de campanie care a realizat investigatia, aceasta situatie este posibila din cauza productiei ieftine, urmarite de industria de fashion, dar si a aplicarii laxe a reglementarilor de mediu din China, India si Indonezia.

In cazul in care nu se va interveni pentru ca productia sa devina curata, daunele provocate ar putea fi in viitor si mai mari. Asta in conditiile in care cererea de haine la nivel mondial este din ce in ce mai mare, pe fondul cresterii populatiei globale dar si a aparitiei clasei de mijloc din China si India.

Potrivit Changing Markets, marile branduri de fashion au venituri atat de mari, incat, nu ar reprezenta un efort pentru ele sa isi produca materia prima intr-un mod curat. Insa, deocamdata, acestea prefera, se pare, sa inchida ochii la neregulile aparute pe parcursul procesului de productie al hainelor.

Changing Markets a constatat ca un numar de doar 10 companii controleaza 70% din productia globala de viscoza, ceea ce inseamna ca exista sanse mari pentru ca schimbari majore in procesul de productie al acesteia sa apara in viitor. Grupul, a cerut de asemenea brandurilor de imbracaminte sa isi achizitioneze materiile prime doar din surse ecologice si sa isi sustina partenerii in procesul de trecere de la o productie murdara la una prietenoasa cu mediul.

sursa: stirifeldefel.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.