ATALANTIDA din China, scufundată intenționat, intactă sub ape (video)

foto: dailymail.co.uk

Un oraş, vechi de 1341 de ani, care era scufundat la o adâncime de peste 40 de metri în apă, a fost descoperit din China.

Exploratorii subacvatici au găsit un oraşul ascuns pe fundul unui lac din zona Muntelui celor Cinci Lei.

Advertisement

Cetatea din adâncuri a fost supranumită „Oraşul Leului” şi face parte dintr-un labirint de temple albe, monumente memoriale, drumuri pavate şi case, şi formează o adevărată Atlantida în China.

Advertisement

„Oraşul Leului” a fost protejat de soare, vânt şi ploi. Cetatea a fost conservată de capsula timpului, aproape toate construcţiile sale rămânând intacte, inclusiv grinzile şi scările din lemn.

Orașul Shi Cheng a fost scufundat în mod intenționat în 1959 de autoritățile chineze deoarece în zonă era nevoie de o hidrocentrală care să alimenteze întreaga provincie cu energie electrică.

În acest fel, zona a fost inundată și în prezent Orașul Leului este o adevărată capsulă a timpului, care se păstrează în adâncurile lacului. Se spune că se află la circa 40 de metri sub ape și că încă își păstrează frumusețea de odinioară.

Orașul de sub ape a fost redescoperit în urmă cu 15 ani, când autoritățile chineze au organizat o expediție, pentru a afla ce a mai rămas din frumoasele opere arhitectonice de odinioară.

Interesul explorării subacvatice a sporit în 2011, când numeroși turiști au ales să facă scufundări pentru a descoperi ruinele unei urbe fascinante.

sursa: timispress.ro

Advertisement
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.