EXPERȚII NATO au studiat izvoarele cu proprietăţi ”MIRACULOASE” din România

izvor1

Ţara noastră se bucură de o bogată reţea hidrografică, favorizată de factori climatici şi de varietatea formelor de relief. Deşi circuitul apei în natură a fost serios afectat de poluare, de încălzirea globală, de experienţele războiului geofizic şi nu numai, de peste două milenii izvoarele de la Herculane şi Scropoasa fac minuni pentru sănătate şi longevitate, cele de la Comarnic au atras atenţia experţilor NATO pentru puritatea apei, iar o vână de apă descoperită recent la periferia Bârladului se dpovedeşte un adevărat miracol terapeutic.

Dacă proprietăţile curative ale respectivelor izvoare se pot explica în mare parte pe cale ştiinţifică, se pune legitim întrebare dacă nu cumva stră-strămoşii noştri ajunseseră la un grad nebănuit de cunoaştere şi folosire a proprietăţilor benefice ale respectivelor ape, cunoscute ca „apa vieţii” în basmele românilor. O altă întrebare se naşte în jurul creşterii bruşte în înălţime a celor care beau apă dintr-o fântână de la Runc şi asupra vindecărilor unor boli socotite incurabile a celor care cred cu tărie că izvorul de la Sâmbăta de Sus este un dar de la Dumnezeu.

Saune pe Valea Cernei acum 10.000 de ani

Aproape în orice ghid turistic autohton se specifică despre Băile Herculane, atetstată documentar din 153 î.Hr., că este staţiunea ca mai veche din România, apele sale termale slab radioactive fiind folosite încă din epoca romană şi având indicaţii în afecţiunile reumatice, neurologic, periferice, respiratorii etc. Puţini ştiu că vânătorii şi pescarii de tip Cro Magnon, atestaţi arheologic cu zece milenii în urmă, îşi tonificau organismul în mofetele semideschise de la „Cascadă” spre „Şapte Izvoare”, unde apa izbucnea cu circa 70 grade Celsius. Conform teoriei istoricului N. Densuşianu, membru corespondent al Academiei, a prof. T. Diaconu şi a altor cercetători, în Carpaţi şi la Gurile Dunării au locuit pelasgii, cel mai vechi popor din lume, care vorbea o limbă primordială, aceşti oameni ai pietrei creând un imperiu cu o civilizaţie avansată în domeniul astrologiei şi medicinei. Strabon, cel mai important geograf al antichităţii, ne-a lăsat mărturia că preoţii-profeţi pelasgi erau atotştiutori, pricepuţi în interpretarea viselor sau a semnelor divine, locuind în lăcaşuri subterane, ori tocmai la nord de Herculane, în Peştera Hoţilor, acest tip de grote fiind numeroase în zonă, au fost descoperite urmele Cro Magnonilor amintiţi.

Conform teoriei prof. Diaconu, cifra „7”, litera a şaptea a alfabetului nostru fiind „G” (cuvântul), era sacră la antici, fiind întâlnită în 7 Cetăţi Sfinte, 7 Fluvii Sacre, 7 Deşerturi Sfinte, cea de a Şaptea Zi fiind Dumineca, iar însăşi Biblia are structură septimală. De asemenea, celebra prezicătoare Pythia a tot atât de celebrului Oracol din Delfi, care se afla în legătură permanentă cu „Cei 7 înţelepţi”, înainte de a ghici viitorul, bea apă din izvorul Kassotis. Coroborând toate acestea cu faptul că în simbolistica antică cifra „7” reprezenta Pământul şi că zona „Şapte Izvoare” de lângă Herculane este extrem de încărcată pe plan energetic şi, în plus, fiind „uranizată”, atrage descărcările electrice, se poate avansa ipoteza că în afară de „saune” preistorice era utilizată ca centru iniţiatic, dar sub această denumire se ascund şi alte locuri din ţara noastră, pe cât de misterioase, pe atât de benefice.

Izvor-de-apă-România

De ce a ordonat Ceauşescu închiderea circuitului turistic de la Izvoarele Ialomiţei

Strabon menţionează că Zamolxis (Zamolxe), Marele Preot al geto-dacilor, s-a retras înainte de a deveni zeu într-o peşteră de pe un munte sacru, denumit Kogaion ca şi râul care curgea prin preajmă. Localizarea muntelui sfânt este controversată, A. Bucurescu pledând ca evidentă reşedinţa Marelui Preot Peştera Ialomicioarei, iar sub denumirea de KOG-A-ION, tradus drept „Capul Magnificului”, s-ar ascunde denumirea generică a Masivului Bucegi. Ert este că în anii 80, Baci Farcaş, un bătrân staroste de ciobani de pe Valea Ialomiţei, povestea turiştilor despre Zamolxis, care înainte de zeificare, a fost iniţiat să stăpânească timpul, iar după ce a devenit nemuritor, un oştean care a păzit toată viaţa hotarele Daciei, a fost transformat în muntele Omu. În 1982, zona de la izvoarele Ialomiţei din estul Bucegilor, cunoscută sub denumirea de Cheile Zănoagei, a fost închisă circuitului turistic. Potrivit inginerului I. Olteanu, unul dintre specialiştii care au avut acces la dosarele „apei nemuririi”, redeschise în 2003, motivul „secretizării” zonei a fost că Ceauşescu a fost informat că la „Şapte Izvoare”, între Lacul Bolboci şi Scropoasa exista o sursă de apă cunoscută drept sacră de pe vremea dacilor, de mai bine de 2000 de ani.

Cercetările au dovedit că izvorul subteran respectiv este o sursă de apă plată printre cele mai pure din lume, cu număr zero de bacterii, faţă de cinci, limita maximă acceptată, poluarea cu azzotaţi şi nitraţi fiind, de asemenea, nulă. Cercetătorii avansează cu prudenţă ipoteza că puritatea apei s-ar datora unor anomalii geo-magnetice, dar potrivit tradiţiei populare, calitatea respectivă este atribuită trecerii peste comori masive de… argint, metal abundent la geto-daci. Un alt mister pluteşte asupra izvorului de la Şapte Bolovani, aflat la 13 kilometri de Comarnic, pe Valea Prahovei. Analizele făcute de experţii NATO din Berlin asupra unor eşantioane de apă recoltate în zonă ar fi concluzionat că lichidul prahovean ar fi cel mai pur din Europa, fapt ce a atras şi un proiect comun de exploatare-îmbuteliere cu o companie din Câmpina în 2006. Contactat recent de subsemnatul telefonic, viceprimarul din Comarnic, Sorin Petricilă, desemnat de primărie drept resposabil cu problema, în legătură cu stadiul proiectului respectiv, politicos dar ambiguu, nu a dat nicio relaţie. Poate că îmbutelierea apelor de la Şapte Bolovani pentru trupele NATO aflate în România este un secret militar, sau poate că proiectul stagnează sau a eşuat din anumite motive.

Ca să fii mai înalt, bea din Fântâna din Runc

Câţi dintre noi nu s-au simţit complexaţi datorită unei înălţimi necorespunzătoare, dar iată că soluţia poate fi fântâna de la marginea satului Runc, din apropierea cheilor cu acelaşi nume, nu departe de Ocoliş, judeţul Alba. Totul a pornit de la faptul că, la mijlocul anilor 90, un adolescent din acest sat uitat de lume, după ce a băut apă din fântâna respectivă, a luat brusc în înălţime cââţiva centrimetri. Sătenii, oameni de altfel gospodari, datorită faptului că adolescentul se afla în perioada de creştere, au luat fenomenul în derândere, dar unii maicurioşi au mers pe principiul încercarea moarte n-are. Stupoare, la foarte scurt timp au crescut cu până la şapte cetrimetri.

Bătrânii au început să-şi scuipe în sân, invocând pe necuratul, dar renumele apei miraculoase a ajuns la urechile medicilor, care, pragmatici, au luat apa. Cum orice minune ţine la noi trei zile, în afară de câţiva turişti români şi străini care aiu poposit pe meleagurile runcene atraşi de faim fântânii din gospodăria lui G. Lumperdean, fenomenul a fost dat uitării. Explicaţia proprietăţilor apei de la Runc poate fi căutată într-un dispozitiv al cărui nume din motive de publicitate nu-l vom aminti aici, care, combinând elemente de radionică şi organicitate, focalizând un flux energetic extrem de puternic asupra unui subiect, a încărcat apa în aşa măsură, încât după udarea cu lichidul astfel obţinut, plantele au crescut vizibil mai repede. Să fie aceasta „apa vieţii” de care povestesc basmele noastre?

cascada-7-izvoare_02158000

Tămăduirea de boli incurabile, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Începând din secolul al XVI-lea, la poalele Munţilor Făgăraş, creştinii ortodocşi au descoperit un izvor cu proprietăţi miraculoase, Constantin Brâncoveanu şi fraţii săi ctitorind, în 1696, lângă izvorul amintit, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, primul Hram al mănăstirii fiind intitulat sugestiv „Izvorul Tămăduirii”. Mănăstirea a fost rasă din temelii cu tunurile de generalul austriac Preiss în 1785, dar până în perioada refacerii (1926-1928) ei, izvorul tămăduitor de la Sâmbăta a fost loc continuu de pelerinaj pentru credincioşii din toată zona Făgăraşului, de două ori pe an. Una din zilele în care izvorul ţâşnea cu putere era prima duminică de după Învierea Domnului, dând posibilitatea creştinilor îngenunchiaţi pe ruinele mănăstirii să se bucure de binefacerile tămăduitoare ale apei.

A doua izbucnire este pe 28 aprilie, când se elebrează hramul, eveniment ce strânge în perioada postdecembristă în jur de 30.000 de credincioşi. Călugării de aici sunt convinşi că o asemenea afluenţă este datorată apei care a vindecat prin rugăciuni şi pioşenie sute de oameni de boli socotite incurabile precum epilepsia şi depresia psihică severă. Părintele stareţ explică faptul că numai bolile psihice şi „ale sufletului” îşi au tămăduirea şi alinarea, cu ajutorul apelor scoase la lumina zilei cu o pompă, pentru ca mulţimea de credincioşi să-şi poată umple recipientele de tot felul cu apă sfinţită anterior.

Apele verzi de lângă cimitirul brăilean Eternitatea

Dacă despre izvorul de la Sâmbăta, în lipsa explicaţiilor oamenilor de ştiinţă, se poate afirma că a fost binecuvântat de Domnul, este şi mai greu de explicat natura proprităţilor unui izvor descoperit întâmplător acum câteva luni în gădina lui Ş. Mocanu de la marginea Bârladului. Apa verzuie, dar cu gust dulce, s-a dovedit leacul miraculos pentru numeroase afecţiuni: reumatism, discopatie, osteoporoză, litiază biliară, hemoroizi. Spunem miraculoase, deoarece bârlădenii care au folosit apa izvorului lui Ş. Mocanu s-au vindecat foarte rapid şi, cum sursa se află în zona ciminitrului Eternitatea, e posibil ca nişte spirite rătăcitoare să fi contribuit la „lucrările” de forare a izvorului cu apă neobişnuită, dar tot aşa de bine spiritele respective puteau acţiona din alte dimeniuni sau din lumi paralele

sursa: http://www.independent-al.ro/

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *