AVERTISMENRUL mitropoliţilor greci: ”Islamizarea Greciei este în plină desfăşurare”

Mai mulţi mitropoliţi greci au atras atenţia, în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Salonic, asupra pericolului schimbării radicale a structurii etnice şi religioase a Greciei, ca urmare a numărului mare de imigranţi musulmani care sosesc pe teritoriul acestei ţări, transmitea Agerpres.

„Islamizarea Greciei este în plină desfăşurare. Mii de imigranţi au invadat ţara noastră. Ei sunt musulmani. Ca rezultat, structura etnică şi religioasă se va schimba într-un mod radical”, a afirmat mitropolitul Ambrozie de Kalavrita, în cadrul conferinţei intitulate generic „Să rămânem creştini. Să rămânem greci!”, relatează pravoslavie.ru.

Şi mitropolitul Antim al Salonicului a avertizat asupra acestui pericol de modificare radicală a structurii naţionale, ca urmare a afluxului masiv de imigranţi musulmani, calificând drept „crimă” ceea ce se petrece în prezent în Grecia.

În cadrul aceleiaşi conferinţe, fostul ministru al Apărării Frangoulis Frangos şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu creşterea bruscă a numărului de musulmani în Grecia. „Tendinţa de creştere a numărului celor sosiţi ilegal în ţara noastră este îngrijorătoare. Noi nu dorim să se schimbe structura etnică a ţării. Noi vrem să rămânem greci”, a subliniat fostul ministru.

În context, el şi-a manifestat îngrijorarea şi faţă de actuala situaţie demografică din Grecia, precizând că, în anul 2014, au fost înregistrate 114.000 decese şi numai 93.000 de naşteri, în timp ce 936.000 de cupluri elene nu au copii.

Nu este pentru prima dată când reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe a Greciei sau reprezentanţi ai societăţii elene atrag atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă imigraţia musulmană pentru Grecia.

Mitropolitul Antim al Salonicului semnala încă din toamna anului trecut că imigraţia necontrolată ameninţă însăşi existenţa Greciei, ţară cu puternică tradiţie creştin-ortodoxă. „Trebuie să ajutăm oamenii care sosesc la noi în ţară, dar nu trebuie să ne pierdem identitatea naţională şi să dispărem ca popor. Dacă în ţara noastră vor veni milioane de imigranţi, aceasta va însemna sfârşitul nostru (ca popor)”, afirma la acea vreme ierarhul grec.

sursa: yogaesoteric.net

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *