Când ar putea izbucni Al Treilea Război Mondial, cel care ne-ar putea șterge de pe fața Pământului

Un om de știință american declară că a calculat probabilitatea statistică a începerii unui nou conflict de amploare.
El ironizează pe cei care au crezut că au trăit 70 de ani de pace de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, declarându-i naivi.

Advertisement

Omul de știință Aaron Claust, din cadrul Universităţii din Colorado, a folosit analizele statistice cercetând 95 de războaie din perioada 1823-2003. Astfel, a putut observa dacă ne aflăm cu adevărat într-o perioadă unică de pace.

Advertisement

Conform publicatiei Metro, Clauset a concluzionat că nu ne aflăm de fapt într-o etapă de pace absolută. Pentru ca perioada din prezent să fie luată în calcul, ar trebui să continue în același fel în următorii 100-140 de ani. ”Aceste rezultate sugerează că pacea din prezent este mult mai fragilă decît se credea anterior,” a declarat Clauset.

El mai spune că pericolul unui război uriaş este ”constant”. Cercetătorul a mai analizat şi probabilitatea începerii unui război de amploare, mondial ce ar putea distruge omenirea. ”Un astfel de război s-ar putea declanşa în următorii 383-11.489 de ani, cu o medie estimată de 1.339 de ani”.

Mai jos este anexat graficul rezultatat în urma cercetărilor statistice intreprinse de american.

foto: Pinterest

Advertisement
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.