crestinii-cei-mai-persecutati-din-lume-poza

Într-un text publicat pe site-ul Uniunii Europene, EurActiv.com, creștinii români sunt etichetați drept „iliberale” sau reprezentanți ai unei mișcări cu vederi obtuze.  Care nu respecta drepturile comunitații LGBT.

Advertisement

Asta reiese din comentariul francezului Nicolas Tanzer, care analizează situața politică din România și șansele partidelor, înaintea scrutinului de duminică, punând la zid Coaliția pentru Familie și Biserica Ortodoxă, pentru demersul privind modidificarea Constituției în sprijinul familiei.

Advertisement

Autorul recomandă ca, după scrutinul de duminică, noul Guvern să facă tot ce îi stă în putere pentru a ucide din fașă populismul și încercarea unor grupări „iliberale” de a-și impune agenda.

După ce Republica Moldova și Bulgaria s-au alăturat și ele, recent, Ungariei, Republicii Cehe și Slovaciei, prin alegerea unor lideri care au legături strânse cu Krelinul, România rămâne singurul bastion pro-european. Aprecierea îi aparține lui Nicolas Tenzer, președinte al Centrului pentru Studii și Cercetare pentru Decizii Politice, cu sediul la Paris (CERAP), intr-un text publicat de Euractiv.com, site al UE, a cărui ediție în limba română este realizată de cei de la Hotnews.

De altfel, Tenzer, care semnează aest text vitriolant la adresa celor trei milioane de români care au semnat pentru modificarea Legii Fundamentale, a participat la începutul lunii octombrie, la București, la conferința Bucharest Forum, organizat de Institutul Aspen Romania și biroul din București al German Marshall Fund of the US, eveniment la care HotNews a fost partener media.

Redăm mai jos textul publicat de EurActiv.com:

La fel ca vecinii săi, România a fost martoră la ascensiunea unor mișcări iliberale, in special a Coaliției pentru Familie, asociație care se opune cu tărie drepturilor comunității LGBT, scrie Tenzer.

În ciuda legăturilor sale cu Biserica Ortodoxă și cu mișcările de extrema dreapta pro Kremlin, Partidul Național Liberal a semnat o  înțelegere cu Coaliția pentru Familie, prin care se angajează să sprijine referendumul care ar urma să oprească mariajele între persoane de același sex.

Este, de asemenea, foarte evident că propaganda Rusiei, care s-a răspândit în țară printr-o vastă constelație de site-uri online, ar putea convinge persoanele mai vulnerabile, tinerii șomeri și persoane în vârstă, cei mai predispuși la discursurile anti-occidentale și anti-liberale.

Până acum, toate aceste eforturi nu au reușit să clinetească politica tradițională.

Iar sistemul politic al României a rezistat, cu succes, la apariția unei voci puternice pro ruse în țară.

Când fostul prim-ministru Victor Ponta a vorbit despre „relațiile bune cu Rusia”, după alegerea lui Donald Trump, pareședintele PSD, Liviu Dragnea, a condamnat imediat declarația acestuia.

Un lucru este important: dacă e să dăm crezare sondajelor, PSD va câștiga alegerile din 11 decembrie și va înlocui guvernul tehnocrat condus de premierul Dacian Ciolos, fost comisar european, aliat al PNL.

Cioloș a fost ales de președintele Klaus Iohannis (PNL) să îl înlocuiască pe Ponta, care a demisionat, anul trecut, în noiembrie, după acuzațiile de corupție aduse în urma incendiului dintr-un club, în care au murit 64 de oameni. Conform celor mai recente sondaje, PSD și aliatul său mai mic, liberalii din ALDE, urmează să obțină 52% din voturi și 56% din locurile din Parlament.

Și, cu toate că nu există riscul imediat al unei revoluții populiste, așa cum s-a întâmplat în Ungaria sau Polonia, crizele sociale și economice determinate de salariile mici ar putea fi ocazia perfectă pentru ca aceste grupări cu iliberale să facă presiuni pentru a-și impune agenda.

În ciuda celei mai mari creșteri economice din UE, din 2016, Cabinetul Cioloș nu a reușit să transforme asta în îmbunătățirea standardelor de viață. Deși considerat un tehnocrat respectat, dar cu un suport politic șubred, marjele sale de manevră au fost limitate.

Dacă PSD câștigă alegerile cu procente suficiente, se va bucura de o mai mare legitimitate în conducerea țării.

Înconjurat din toate părțile de țări care, treptat. pivotează către Rusia, viitorul Cabinet al României va avea o misiune dificilă în a sugruma din fașă sentimentele populiste în ascensiune.

În primul rând, noul Cabinet va trebui să reafirme dorința României de a rămâne fidel NATO și UE. Este crucial pentru Europa și pentru securitatea României ca Bucureștiul să fie recunoscut drept o insulă a parteneriatului pro european.

Să nu uităm că, în prezent, Rusia a încercuit România cu președinți-marionetă și că trupele rusești staționate în Crimeea se află ladoar 250 de km de coastele românești

ale Mării Negre. Iar creșterea și îmbunătățirea capciatăților de apărare, la care făcea referire Darganea, reprezintă o acțiune bună în această direcție.

În al doilea rând, viitorul Cabinet trebuie să fie sigur că programul său economic și ambițiile sale de a le da speranțe românilor cu salarii și pensii mici nu pun în pericol echilibrul bugetar.

În al treilea rând, noul Cabinet va trebui să fie în mod real angajat în îmbrățișarea valorilor europene și liberale. Orice idee de a tolera populismul și iliberalismul, inclusiv intoleranța față de drepturile homosexualilor, va fi interpertată negativ de partenerii europeni ai României.

Astfel de tendințe ar putea chiar să legitimeze grupări populiste în interiorul țării. Această luptă împotriva principiilor iliberale trebuie, de asemenea, combinată, cu angajamentul sincer al garantării drepturilor civile și al respectării minorității rome.

În al patrulea rând, sprijinrea UE ar trebui să fie prioritatea majoră a viitorului Cabinet. În vreme ce Rusia și aliații săi populiști din Europa încearcă să submineze valorile europene și ale Uniunii Europene, România ar trebui să arate o preocuopare reală pentru o reformă sustenabilă a UE în contextul Brexit-ului și al amenințărilor legate de amenințările la libertatea presei și a valorilor toleranței care au loc în Ungaria și Polonia.

Cât privește UE, Bruxelles-ul și statele importante ale UE ca Franța și Germania ar trebui să țină cont de faptul că România reprezintă un bastion împotriva expansiunii Rusiei în Europa și să-i încurajeze opiniile pro occidentale.

Ar trebui să ia aminte și la cuvintele prreședintelui Klaus Iohannis care afirma că „România este tratată adesea ca o țară de mâna a doua, cu oameni nepregătiți. Dar noi nu suntem așa”.

Permisiunea lor ca România să adere la spațiul Schengen ar fi un prim pas. România va deține președinția rotativă a UE la începutul lui 2019, exact când UE și Marea Britanie urmează să încheie negocierile privind negocierile pentru Brexit.

Datorită poziției pe care a deținut-o, Cioloș este foarte popular printre colegii săi din Comisia Europeană. Cei din Uniune nu ar trebui să treacă nici peste afirmațiile puternic pro europene ale celorlalți politicieni români.

Dacă PSD va obține victoria în aceste alegeri și va forma viitorul guvern, va oferi, cu siguranță, României, o binevenită stabilitate, într-o vreme în care Moscova încurajează haosul.

sursa: activenews.ro