Efectele MIRACULOASE ale unei plante decorative utilizată medicinal. Se obțin substanţe care reuşesc să paralizeze viermi intestinali sau paraziţi care atacă ficatul

foto: gradina.acasa.ro

Cunoscută mai ales pentru calităţile sale decorative şi mai puţin pentru cele terapeutice, feriga intră în categoria plantelor medicinale datorită principiilor sale active care paralizează pur şi simplu viermii intestinali şi paraziţii care atacă ficatul

Feriga comună este o plantă perenă care face parte din familia Dryopteridaceae, ce cuprinde aproximativ 1200 de specii. O întâlnim în pădurile de foioase, în tufărişuri, locuri umbrite, buruienişuri de depresiune, de-alungul râurilor, însă şi-a găsit locul, datorită calităţilor sale estetice, şi în interioarele locuinţelor, ca plantă de apartament.

Deşi multă lume o are la îndemână, puţini sunt cei care ştiu că eleganta plantă poate fi utilizată cu succes şi în scop medicinal.

“Partea utilizată în scop terapeutic este rizomul (Filicis mariş rhizoma) care conţine derivaţi ai floroglucinolului. Are acţiune terapeutică antihelmintică, prin paralizia musculaturii netede a unor viermi intestinali (Tenia solium, Ascaris, Ankilostoma, Distonum, Botriocephalus – acţiune hemolitică) sau hepatici (Fasciola hepatică – prin precipitarea proteinelor sau prin acţiune antioxidazică)”, explică, pentru Adevărul, Elena Badea, fitoterapeut

După administrare, aveţi nevoie de un purgativ

Pe cât de eficiente sunt împotriva paraziţilor intestinali şi hepatici, pe atât de respingătoare sunt produsele pe baza de ferigă pentru papilele gustative.

“Pentru că preparatele din ferigă sunt foarte neplăcute la gust, se recomandă ca planta să se folosească sub formă de sirop pe care-l găseşti în magazinele naturiste sau îl poţi obţine în casă astfel: prepară un decoct dintr-o lingură de rizomi proaspăt răzuiţi (nu uscaţi) şi 100 ml apă, iar peste decoctul rezultat, după filtrare, adaugă 100 g zahăr şi lasă la fiert timp de 10 minute. Se administrează: dimineaţa, pe stomacul gol, câte o lingură în două reprize, la interval de 15 minute. După două ore de la administrare, se foloseşte un purgativ”, recomandă Elena Badea.

646x404 (3)

Contraindicaţii: folosirea uleiului de ricin ca purgativ sau consumul de băuturi alcoolice în timpul tratamentului, deoarece acestea măresc absorbţia enterală a fluoroglucidelor, care devin astfel toxice pentru om.

Folosite în exces, preparatele pe bază de ferigă dau tulburări vizuale

Administrate în cantităţi peste cele recomandate, produsele terapeutice pe bază de ferigă devin nocive.

“La supradozare, poate provoca fenomene toxice de ordin gastrointestinal (vomă, greaţă), somnolenţă, tulburări vizuale”, mai spune cunoscutul fitoterapeut

sursa: adevarul.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *