Firmele de apartament care modernizează Armata

media-144411731074061900

Achiziții pe bandă rulantă la Ministerul Apărării. O firmă de apartament, cu doar doi angajați, a câștigat prin negociere directă cu MApN un contract de un million de euro pentru modernizarea bazei aeriene de la Fetești. Cu alte cuvinte, o firmă privată, care se ocupă cu reabilitarea termică a blocurilor, va lucra la infrastructura aeriană a bazei aeriene Fetești, care găzduiește avioanele F-16, după cum informează România Liberă.

O altă  firmă privată care se ocupă cu producția și montarea de materiale PVC va livra bărci pentru transportul militarilor pe misiuni pe mare, potrivit Realitatea TV. Și în acest caz contractul a fost atribuit fără licitație.

Nu ar fi nici prima nici ultima decizie a Ministerului Apărării care ridică serioase semne de întrebare. Potrivit surselor noastre, instituția a atribuit un contract consistent, de aproximativ 70 de milioane de euro, pentru modernizarea elicopterelor. Un cadou la final de an pentru IAR Ghimbav, care potrivit MApN ar fi singura care dispune de tehnologia necesară reabilitării elicopterelor. Pentru IAR a fost o dublă lovitură, pentru că acțiunile pe bursă aproape s-au dublat când s-a aflat informația, scrie stiripesurse.ro.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.