emgn-dirty-disney-30

Desenele Disney au reprezentat mereu un punct de atracţie atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. Numai că unele atitudini pe care aceste animaţii le aduc, voalat, în prim-plan pot să fie considerate jignitoare, ba chiar periculoase pentru cei care le privesc, mai ales dacă telespectatorii sunt copii.

Pe coperta originală a VSH-ului „Mica sirenă“, în desenul castelului apare inserat un penis uriaş aurit.

Advertisement

Potrivit speculaţiilor, aceasta ar fi fost răzbunarea unui artist desenator care a fost concediat. Adevărul e, încă, că desenatorul nu era angajat al companiei Disney.

„Mica sirenă“ abundă în mesaje (mai mult sau mai puţin) ascunse, care au o conotaţie sexuală. La scena nunţii, reverendul care oficiază căsătoria pare să aibă o erecţie. Reprezentanţii Disney s-au apărat spunând că oamenii văd ceva ce nu există şi că, de fapt, acela e genunchiul preotului şi nu altă parte a corpului

În filmul de animaţie „Who Framed Roger Rabbit/Cine vrea pielea lui Roger Rabbit?“, iepuroaica sexy Jessica este aruncată, la un moment dat, din maşină. În acel moment i se ridică rochia şi se vede clar că personajul nu poartă lengerie intimă.

Într-una dintre scenele din „Hercule“, personajul principal este lovit în cap cu o potcoavă. Imediat îi apare un cucui uriaş, sub formă – de ce altceva? – decât de penis. Mai mult, sprâncenele lui Hercule capătă forma unor testicule, în urma loviturii.

În aceeaşi animaţie, există o scenă în care cele nouă muze îi închină o odă lui Hercule. După ce una dintre muze cântă versul „Is he Bold“ (E îndrăzneţ, dar „bold“ poate avea şi un sens negativ: neruşinat, obraznic – n.r.), face un pas în faţă, rochia i se desface şi încă o dată putem observa că un personaj Disney nu poartă lenjerie intimă.

Posterul variantei reeditate a filmului „The Lion King“ (din 2002) conţine imaginea semi-ascunsă a unei femei care nu poartă altceva decât o pereche minusculă de slipi.

Tot în „Regele Leu/The Lion King“, personajul principal, leul Simba, se trânteşte pe pământ pentru a se odihni. Praful se ridică spre cer, unde formează, pentru un scurt moment, cuvântul „sex“.

Într-un desen apărut pe coperta unei reviste, Mickey Mouse apare îmbrăţişând-o pe iubita sa, Minnie. La o privire mai atentă, rochia acesteia este un penis uriaş albastru.

sursa: adevarul.ro