Lancea DESTINULUI – artefactul deținut de Hitler. Legenda spune: “cel în mâinile căruia va ajunge, va conduce destinul lumii”

Puterea nemăsurată a lui Adolf Hitler nu a avut seamăn pe parcursul a câţiva ani. La comanda soldaţilor săi, a semănat teroare în rândul celor care îndrăzneau să i se opună. Mai puţin se ştie că liderul nazist avea obsesie pentru relicve care credea că îl pot ajuta să se menţină în fruntea “imperiului” său. Unul dintre obiectele pe care voia să le aibă era suliţa lui Longinus, arma cu care un soldat roman i-a împuns coasta lui Iisus Hristos în timp ce se afla pe cruce, pentru că aflase că se spunea că cel care o va poseda nu va pierde nicio bătălie niciodată. 

Acest artefact, cunoscut şi sub denumirea de “Lancea destinului”, nu este singurul pe care Hitler voia cu disperare să-l găsească.

Voia să mai găsească Chivotul Legământului şi Sfântul Graal. Ce se ştie despre suliţă? Istoricul Jesús Hernández ne spune în cartea ”Enigme şi mistere ale celui de-al Doilea Război Mondial” că primele referinţe despre aceasta apar, desigur, în Biblie. În Evanghelia după Sfântul Ioan, singura scrisă de un contemporan al lui Iisus, un soldat roman a străpuns corpul Mântuitorului cu suliţa pentru a certifica moartea sa.

Şi asta pentru că vinerea trebuia ca răstigniţii să moară pe cruce pentru a se evita să agonizeze sâmbăta (zi sfântă pentru evrei). Romanii zdrobeau picioarele victimelor ca să se asigure că mureau repede. Totuşi, în cazul lui Iisus, au observat că era deja mort şi s-a folosit doar o suliţă pentru a se certifica acest lucru. “Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă” (Capitolul 19, versetele 32-34). Potrivit unor scrieri, numele centurionului roman care i-a străpuns coasta era Caius Casius Longinus, care suferea parţial de orbire. Dar sângele lui Iisus s-a prelins pe ochii lui când l-a străpuns şi şi-a recăpătat vederea în chip miraculos. Drept mulţumire, Longinus s-a convertit la creştinism, potrivit istoricului.

Hitler cunoştea povestea suliţei şi legenda că “cel în mâinile căruia va ajunge, va conduce destinul lumii”. Posibilitatea de a avea la picioare omenirea, datorită suliţei, l-a atras pe liderul nazist, pentru care toate ajutoarele militare erau puţine. Hitler a citit aceste legende. Potrivit altor versiuni, artefactul poartă de asemenea un teribil blestem, cel care se desparte de acesta suferă amărăciunea înfrângerii în luptă şi moartea. “Tradiţia afirmă că în anul 732 generalul a avut-o când i-a înfrânt pe arabi în bătălia de la Poitiers. Carol cel Mare, nepotul lui Carlos Martel, a luptat în 47 de bătălii fără să cunoască înfrângerea, dar a murit la puţin după ce relicva i-a căzut accidental, potrivit cărţii lui Hernández. Acelaşi lucru i s-a întâmplat lui Frederic I Barbarossa la plecarea spre Ierusalim în timpul celei de-a Treia Cruciade. Când a trecut prin vadul unui râu în Turcia actuală a comis greşeala de a lăsa să cadă Suliţa.

La puţin timp după aceea a căzut în râu şi s-a înecat, spune istoricul. Naziştii nu au scăpat puterea pe care le-o acorda această relicvă decât când, în fine, au pierdu-o la Viena. Potrivit lui Hernández, Hitler ar fi dat peste Suliţă din întâmplare în 1912, pe când nu era decât un pictor ratat când vindea la preţuri de nimic acuarelele lui la cafenelele din Viena. Viitorul său artistic era incert deoarece picase examenul de admitere la Şcoala de Belle Arte. Într-o zi, tânărul Adolf (avea doar 23 de ani) s-a refugiat în cunoscutul Palat Hofburg în timpul unui puternice furtuni şi acolo şi-a întâlnit destinul. “Hoinărind prin săli, şi-a concentrat atenţia aupra unui obiect deosebit, pe o mantie de catifea roşie a zărit o relicvă creştină de mare putere mistică aparţinând tezaurului imperial al habsburgilor: suliţa lui Longinus”, scrie Jesús Hernández. “Era o baghetă ascuţită de fier de peste 50 de centimetri lungime, reparată pe o porţiune cu argint. În partea centrală se vedea capul unui cui şi o fâşie de aur cu inscripţia Lancea et Clavus Dominus (Lancea şi cuiul Domnului).

La bază se observau mici cruciuliţe de bronz”, explică istoricul. Hitler a rămas fascinat de obiect şi obsedat de povestea sa, pe care a investigat-o împreună cu prietenul său de atunci, Walter Johannes Stein. Mai târziu, Stein a explicat obsesiile lui Hitler. „Era convins că avea de împlnit un destin. Suliţa era instrumentul sfânt necesar pentru a-l transforma în realitate. Expert în ocultism, Stein nu l-a luat în serios pe artistul ratat, dar mai târziu acele deliruri de măreţie ale acestuia au devenit un trist adevăr. După 26 de ani, în 1938, Hitler a devenit liderul nazismului şi al întregii Germanii. Pe măsură ce puterea sa creştea, simţea necesitatea tot mai mare de a poseda Suliţa Destinului. “A intrat triumfător în Viena, oraşul în care trăise ca un vagabond, după ce Al treilea Reich a anexat Austria”, potrivit cărţii lui Hernández. “În seara de 14 martie 1938, Hitler a intrat împreună cu şeful SS, Heinrich Himmler, împreună cu care împărtăşea, într-o mică măsură, interesul pentru ocultism, în Palatul Hofburg”, explică istoricul. Dorinţa liderului nazist era pe punctul de a deveni realitate. “Führerul s-a îndreptat direct spre sala unde se afla Suliţa. Himmler a ieşit din sală, lăsându-l singur pe Hitler cu mitica relicvă. Acolo a rămas peste o oră.

Totuşi, trebuia să ia artfectul de la muzeu fără să pară un furt. A avut o idee curioasă. Pentru a da o aparenţă legală, s-a confiscat relicva printr-o petiţie oficială făcută de Berlin, prin intermediul primarului din Nürnberg, Willy Liebel, care a cerut ca vestita comoară să revină oraşului ce o posedase înainte de a ajunge la Viena. După ce şi-a atins obiectivul, naziştii trebuiau să protejeze Suliţa până la sosirea în Germania împreună cu alte 31 piese din tezaurul austriac. Plecarea a fost pregătită timp de 5 luni. S-a recurs la un tren blindat cu aer condiţionat. La 29 august relicva a plecat din vestul Vienei în cel mai mare secret.

A fost transportat spre Nürnberg, fiind escortat de trupe SS. Ziua următoare a fost depozitat în biserica Sfânta Ecaterina, unde primarul a primit relicava cu toate onorurile. Hitler credea că Suliţa i-a aparţinut într-o viaţă anterioară. Cu preţioasa comoară, liderul nazist se simţea satisfăcut. Simţea pentru ea o atracţie care depăşea limitele raţiunii. Hitler se credea reîncarnarea unui senior feudal din secolul IX, numit Landulfo II de Capua, care a fost excomunicat de papă pentru cunoştinţele sale despre magie, care de asemenea se arătase fascinat de Suliţă. Potrivit lui Hernández, obsesia pentru Suliţă a lui Hitler provine însă de la pasiunea sa pentru operele wagneriene. Favorita lui era Parsifal, unde legenda Suliţei sfinte şi a Sfântului Graal au un rol central. Nu vom şti niciodată dacă puterea lui Hitler s-a datorat artefactului, dar este cert că au fost câţiva ani în care trupele sale au fost invincibile. Totuşi, puterea lui a început să scadă din 1942, când trupele germane se retrag de pe toate fronturile. ”La acea vreme, Suliţa nu mai era expusă publicului, ci stătea în permanenţă într-un refugiu aerian escavat în piatră situat sub castelul Kaiserburg, din Nürnberg. La 31 martie 1945, înainte de avansarea trupelor aliate pe teritoriul german, Liebel a crezut că adăpostul nu oferea destulă protecţie şi a decis să păstreze Suliţa într-o cutie de cupru depozitată în buncărul din Panier Platz. Dar destinul Suliţei a fost pecetluit după ce Berlinul a fost înconjurat de aliaţi. După căderea Berlinului, americanii voiau să descopere unde se aflau piesele cele mai valoroase din colecţia nazistă. Dar niciun supravieţuitor nu voia să dea informaţii. Walter H. Horn a fost însărcinat să afle unde se află cea mai mare parte din artefactele provenite din tezaurul habsburgilor.

Nu a fost o sarcină uşoară. După multe interogatorii a găsit bijuteriile doctorului Fries, un funcţionar nazist. La 7 august 1945, nord-americanii au intrat în refugiul antiaerian din Paniers Platz. Aşa au pus mâna pe tezaurul lui Hitler la 3 luni după ce liderul nazist s-a sinucis. Versiunea lui Hernández contrazice pe cele ale altor istorici care spun că în momentul în care Suliţa a fost luată Hitler s-a împuşcat. Acest fapt ar adăuga mai mult mister privitor la blestemul acesteia. Dar misterul Suliţei continuă! În timp ce muzeul din Viena susţine că o deţine, una similară a apărut la Los Angeles. “Forţele de ocupaţie nord-americane din Austria s-au aflat într-o situaţie foarte incomodă în aşteptarea unei investigaţii pentru a se afla dacă cea din Los Angeles este autentică sau falsificată”, afirmă istoricul. În cele din urmă s-a stabilit că cea de la Viena este cea folosită pentru împungerea în costă a lui Iisus Hristos. Totuşi este imposibil să se excludă complet îndoielile.

De la legendă la realitate

În acest punct, raportul dintre Hitler şi lance devine exemplul bizarei simbioze care se produce atunci când legendele se amestecă în mod concret cu viaţa muritorilor. Presupunând că lancea nu ar fi avut niciun fel de putere, cei care au intrat în posesia ei erau atât de convinşi că ea există cu adevărat, încât i-au dat o semnificaţie mistică, care a avut un impact concret asupra istoriei.

Întorcându-ne la legendă, se spune că momentul în care Hitler s-a despărţit de lance a coincis cu pră­bu­şirea celui de-al treilea Reich. În octombrie 1944, oraşul Nürnberg a fost lovit de bombar­da­mentele alia­ţilor. Hitler a hotărât ca atât lancea, cât şi co­moa­ra Habsburgilor să fie îngropate într-un ca­vou spe­cial construit. Şase luni mai târziu, oraşul era asediat. Trupele americane s-au luptat din greu cu for­maţiunile SS şi cu detaşamentele de artilerie pe care Hitler le dispusese pentru apărarea Nürn­bergu­lui. După câteva zile, oraşul a fost cucerit. Era 20 apri­lie 1945, ziua celei de-a 56-a aniversări a lui Hitler.

Un oarecare locotenent William Horn, apar­ţi­nând armatei a şaptea americane, a primit misiu­nea de a găsi comoara Habsburgilor. Intrarea în ca­voul secret, scoasă la lumina zilei de către o bombă, a fost descoperită din întâmplare pe 30 aprilie 1945, iar locotenentul Horn a intrat în posesia lăncii, în contul guvernului american. În aceeaşi zi, Hitler – care era ascuns în buncărul său din Berlin – s-a sinucis. Nu s-a aflat niciodată dacă ştiuse sau nu că lancea căzuse în mâinile duşmanilor săi. Dar multă lume a văzut în coincidenţa celor două evenimente confirmarea legendei. După război, Statele Unite au înapoiat lancea muzeului Hofburg de la Viena, unde poate fi văzută şi astăzi. Acesta este sfârşitul – pro­vizoriu – al legendei despre Lancea Destinului.

surse: minunimisteresecreteleterrei.blogspot.roformula-as.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *