Leacuri spirituale la îndemâna oricui, pentru izbăvirea de boli și depresie

Psalmul 6 – pentru izbăvirea de boli și depresie

Acest Psalm poate fi interpretat ca o rugăciune a celui bolnav, deoarece aduce în atenție suferința trupească și nevoia omului de mila și de îndurarea lui Dumnezeu.

Atunci când avem o durere fizică sau suntem atinși de o neputință trupească, sufletul nostru se sensibilizează și se deschide mai lesne spre rugăciune, căutând ajutorul lui Dumnezeu.

După cum vedem în această rugăciune, omul bolnav se vede pe sine total neputincios în fața durerii, și cere cu smerenie vindecare de la Dumnezeu.

Psalmistul caută nu doar o ameliorare a suferinței trupești, ci și izbăvire din starea de mâhnire, întristare și deprimare a sufletului. El zice: „Vindecă-mă Doamne, că s-au tulburat oasele mele, și sufletul meu s-a tulburat.”

Ispita deznădejdii și a mâhnirii peste măsură este foarte mare atunci când omul suferă trupește. Este aproape inevitabil ca sufletul să rămână senin atunci când corpul suferă. De aceea acest psalm poate fi folositor și celor care sunt cuprinși de depresie, tulburarea gândurilor sau de o altă boală sufletească.

Rostirea acestui psalm îl întărește pe cel bolnav să poarte boala cu nădejde. Comunicarea cu Dumnezeu mângâie sufletul și alină suferința.

Psalmul 6 poate fi totodată asemănat cu rugăciunea Mântuitorului Hristos din timpul pătimirilor Sale.

Psalmul 6

„Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți. Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele. Și sufletul meu s-a tulburat foarte, și tu Doamne, până când?

Întoarce-te Doamne, izbăvește sufletul meu, mântuiește-mă, pentru mila Ta. Că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine. Și în iad, cine Te va lăuda pe Tine?

Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele așternutul meu voi uda. Tulburatu-s-a de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toți vrăjmașii mei.

Depărtați-vă de la mine toți cei ce lucrați fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit. Să se rușineze și să se tulbure foarte toți vrăjmașii mei; să se întoarcă și să se rușineze foarte degrab.”

Sursa: frunza-verde.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *