”Nu-ţi asuma riscul să te întâlneşti cu MOARTEA!”. Un clip care o să te pună pe gânduri
O campanie lansată în Franţa merită să fie văzută de toată lumea. Imaginile suprinse au rolul de a-i face pe oameni să se gândească de două ori înainte de traversa prin locuri nepermise sau de a pune piciorul pe trecere înainte de apariţia culorii verzi a semaforului, potrivit Gândul.
Această idee vine în sprijinul francezilor, având în vedere că, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, doar în Paris mor anual 4.500 de pietoni care traversează neregulamentar sau pe culoarea roşie a semaforului.
La nivel mondial, peste 1 milion de decese cauzate de acest obicei al oamenilor se înregistrează anual, scrie mediafax.ro.