O asistentă martoră la decesul preşedintelui american John F. Kennedy declara: ”între ureche şi umăr era un glonţ ciudat”

La peste 50 de ani de la asasinarea fostului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, o femeie care a lucrat în spital în acel 22 noiembrie 1963, spune ce a văzut. Phyllis Hall lucra la spitalul din Dallas în ziua de 22 noiembrie 1963, era o duminică după-amiază ca oricare alta. Stătea de vorbă cu un prieten în sala de urgenţe. Dintr-o dată au izbucnit ţipetele, tocmai sosise un pacient pe moarte. Era preşedinte Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy, care fusese împuşcat.

Asistenta medicală, care împreună cu alte 20 de persoane au luat parte la încercările disperate de a salva viaţa preşedintelui american, povesteşte ce a văzut. Spune că a fost târâtă în sala de operaţii de către un agent al serviciilor secrete. Când a întors capul lui JFK, între ureche şi umăr era un glonţ ciudat, ceva ce nu mai văzuse înainte şi, ceea ce este mai important, nu l-a mai văzut nici după aceea, printre probele asasinării preşedintelui.

Femeia, care acum este în vârstă de 78 de ani (atunci avea doar 28 de ani), într-un interviu acordat publicaţiei Sunday Mirror afirmă: “Am văzut un glonţ între ureche şi umăr. Aveam o mare experientă de lucru cu rănile provocate de focurile de arme, dar nu mai văzusem aşa ceva înainte. Glonţul era lung de aproximativ trei centimetri şi jumătate, nu avea nimic de-a face cu gloanţele comune din acel timp. Cartuşul a fost luat imediat, iar de atunci nu l-am mai văzut”.

Ironia soartei este că doamna Hall nu ar fi trebuit să se afle în acel departament de urgenţe. Era în vizită la un coleg. Îşi aminteşte perfect ţipetele, aspectul şocat al lui Jackie, soţia preşedintelui. După ce a lucrat timp de 43 minute împreună cu alte 20 de persoane într-o încercare disperată de a-l salva pe preşedinte, nu a putut face altceva decât să-i prezinte condoleanţele sale Primei Doamne.

Au fost 43 de minute de neuitat. Femeia în acea duminică a continuat să lucreze până seara. Întoarsă acasă de la servici nu i-a spus nimic soţului ei despre ceea ce a văzut. Dar glonţul misterios, pe care nu l-a mai văzut niciodată, a făcut-o întotdeauna să creadă, ca de altfel mulţi alţii, că în spatele morţii preşedintelui a fost o conspiraţie.

sursa: romaniapress-misterelelumii.blogspot.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *