O descoperire surprinzătoare: o reţetă a ”părintelui medicinei“, medicul grec Hipocrate

Călugării de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, situată în partea de sud a peninsulei, au făcut o descoperire surprinzătoare. În biblioteca lăcaşului de cult au găsit un manuscris datând din secolul VI, care, printre altele, conţine o reţetă a „părintelui medicinei“, medicul grec Hipocrate.

Advertisement

Ministrul egiptean al Antichităţilor, Khaled El-Enany, a anunţat în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la sediul ministerului, descoperirea unui manuscris medical important, făcută de călugării de la Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai, în timpul lucrărilor de restaurare a bibliotecii locaşului de cult, relatează adevarul.ro.

Advertisement

Manuscrisul descoperit este de tip „palmesit“, adică este scris pe două straturi de piele. Documentele din secolul VI descoperite de călugări conţin reţete ale celebrului medic grec Hipocrate cel Mare, precum şi alte trei scrise de un scrib anonim, dintre care unul este ilustrat cu desene de plante greceşti.

Potrivit lui Ahmed Al-Nimer, şeful departamentului documente arheologice copte din cadrul Ministerul egiptean al Antichităţilor, textul care conţine prescripţii medicale a fost scris peste scrierile şterse de pe primul strat de piele. Acest lucru se explică prin costul ridicat al acestui material în acele vremuri.

Al doilea strat de piele conţine un aşa-numit „ manuscris sinai“, cu un text incomplet al Vechiului Testament şi un text aproape complet din Noul Testament.

sursa si foto: gorj-domino.ro

Advertisement
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.