O LECȚIE de viață. Judecata noastră este dreaptă?
Într-o țară îndepărtată, trăia un om care era considerat sfânt de toată lumea. Adeseori mergea pe drumurile dintre satele și orașele cele mai îndepărtate de capitală.
Acolo, oamenii erau mai simpli și mai deschiși față de cei care se înrăiseră prinzând gustul plăcerilor care caracterizau capitala acelei țări. Oamenii veneau la el cu mic cu mare pentru a primi povețe și sfaturi și de cele mai multe ori el le lumina zilele cu vorbele sale și cu înțelepciunea care curgea precum mierea din stupurile prea pline.
După atăția ani de peregrinări deja îi cunoștea pe cei mai mulți dintre oamenii locurilor.
Într-o zi oarecare, obosit de drum se așeză la umbra unui copac mai mare, dar nu apucă prea mult să-și tragă suflarea că se trezi înconjurat de săteni. Aceștia îl prinseseră pe un hoț în timp ce fura două găini din curtea unei vădane.
Acum, legat și bătut îl aruncară la picioarele sfântului ca acesta să-i hotărască soarta.
Sfântul se gândi cum este mai bine pentru femeie și pentru săteni și hotarî ca omul să-i dea vădanei 4 găini și să muncească pentru fiecare gospodar câte două zile, apoi va fi liber.
Sătenii, ca și văduva fură fericiți de judecata sfântului.
Totuși, viața nu este mereu așa cum ne-o imaginăm așa că după doar câteva zile, mosorul vieții tâlharului se sfârși. Neavând avere, nu-i putuse da vădanei nicio găină și prea puțini dintre gospodari beneficiaseră de pe urma unor zile in care aveau un ajutor neplătit la gospodăriile lor. Prin urmare, oamenii începură să se certe intre ei și se gândiră că judecata sfântului nu fusese dreaptă.
Plin de supărare acesta din urmă se duse la culcare.
În noaptea aceea îi apăru în vis Dumnezeu. Surâzător El îl întrebă pe înțelept:
– Unde să-i trimit sufletul tâlharului, în Rai sau în Iad?
– De unde aș putea să știu eu Doamne toată viața acelui om, toate gândurile toate cuvintele, toate necazurile și bucuriile? De unde aș putea să știu dacă era un om credincios, dacă era gingaș cu prietenii și părinții sau era rău și purta ură tuturor. Numai Tu Doamne știi toate acestea și Îi cunoști viața în totalitate. De ce Tu mă întrebi pe mine?
– Pentru ca tu l-ai judecat deja, răspunse vocea lui Dumnezeu.
Abia atunci înțelepul înțelese cu adevărat ceea ce făcuse și începu să plângă cu lacrimi amare, că mintea lui prea puțină nu-l ajutase să vadă adevărul.
