Miza bătăliei pentru Crimeea: orașele secrete și bazele submarine

A trecut ceva timp de la ocupația brutală și abuzivă a peninsulei Crimeea. În încercarea sa de a opri extinderea influenței euro-atlantice în vecinătatea Rusiei, țarul Vladimir Putin a ordonat la începutul anului 2014 o intervenție militară în Ucraina, total nejustificată și cu efecte pe termen lung pentru întreaga Europă.

De atunci, jurnaliști, analiști politici și strategi militari s-au dat cu burta de pământ în fel și chip, prevestind sfârșitul democrației, un nou război rece, ba chiar conflictul nuclear. Prea puțini dintre aceștia au încercat să înțeleagă sau să explice de ce îi interesează pe ruși peninsula în formă de diamant din bazinul Mării Neagre. Ce are atât de special acest colț de rai, atât de puțin cunoscut de lumea occidentală, cât și de vecinii din imediata apropiere ? Palatele țarilor ruși, grădini minunate, munți și mare în același loc, peșteri, cetăți și orașe cosmice cu acces limitat, baze submarine gigant, iată doar cîteva obiective turistice neobișnuite din Marea Neagră la doi pași de granița noastră. După aproape un sfert de secol de la prăbușirea URSS, în Ucraina au rămas multe urme ale giganților sovietici. Majoritatea obiectivelor strategice, orașe secrete și baze  militare din peninsula Crimeea  părăsite de Armata Roșie la începutul anilor ’90, putând fi reactivate oricând. Una dintre ele, Balaklava – 825 GTS a fost cea mai mare bază submarină cunoscută a războiului rece, iar “submarinele vii de la Sevastopol, centrul spațial Șkolnoe, lunodromul și centrul de telemetrie Pluton de lângă Evpatoria așteaptă doar un semnal de la Kremlin.

Palatul MassandraNu sunt mulți cei care s-au aventurat la doi pași de litoralul românesc, în peninsula Crimeea, paradisul ascuns al Mării Neagre. Și mai puțini dintre aceștia știu că, pe lângă frumusețile naturale, flora și fauna, peșterile și formațiunile stâncoase ce răsar din apă, peninsula ucraineană în formă de diamant este un adevărat muzeu în aer liber. Istoria poate fi admirată la fiecare pas. În Crimeea, pe vârful Ai Petrî (un fund de mare ridicat la 1243 metri) la malul Mării Negre poți admira relicvele pietrificate ale trilobiților. Tot aici stau de pază cetățile milenare de la Balaklava și Sudak, palatele țarilor din împrejurimile Ialtei, dar și bastioane recent ridicate de imperiul sovietic. Căci ce poate fi mai tulburător decât să vezi orașele și bazele militare interzise ale armatei roșii sau centrele spațiale de sortare și antrenament ridicate de sovietici în imediata vecinătate a României. La unsfert de secol de la prăbușirea Uniunii Sovietice, în Crimeea, rămășițele ordinii sovietice se amestecă armonios cu urmele unei istorii lungi si zbuciumate. Urmele trecutului sunt împrăștiate în toată peninsula. După eliminarea tătarilor acuzați de colaborare cu naziștii, peninsula în formă de diamant, cap de pod în Marea Neagră și punct de control asupra gurilor Dunării și a strâmtorilor, a fost repopulată cu ruși. Au fost construite cel puțin două mari baze maritime sovietice cu regim închis. Una la Sevastopol, unde dăinuie Flota Mării Negre și astăzi, alta la numai câțiva kilometri depărtare, în străfundurile muntelui Tauros din golful Balaklava.

Balaklava, orașul interzis

La circa 15 km sud-est de orașul Sevastopol, într-un mic golf întortocheat cu ieșire la Marea Neagră, se află
localitatea Balaklava. Micul port menționat în Odiseea lui Homer, este mărginit de cetatea medievală Cembalo și de muntele Tauros. În timpul războiului rece, sateliții americani supravegheau 24 de ore din 24 stânca groasa de 56 de metri a muntelui care adăpostea o uriașă fortăreață subterană. Cea mai mare bază submarină a războiului rece 825 GTS era un adevărat depozit de submarine nucleare. Baza secretă era proiectată să reziste exploziilor nucleare de 100 de kilotone și putea susține timp de trei ani, toată populația micului oraș.

Căile de acces în inima muntelui, acoperite cu plase de camuflaj se pot observa și astăzi în fotografiile luate din satelit. 825 GTS dispunea de posturi de comandă, brutării, depozite de hrana și combustibili, spital, cantine, bucătării, băi, dușuri și camere de odihnă. În Balaklava nu intra oricine. Vizitatorii aveau nevoie de “propiska”, un soi de permis special de intrare. Suprafața utilă a bazei submarine era de 300.000 m pătrati. Tunelul principal are o lungime de 500 de metri, 12 metri lățime, 18 înălțime și 7 adâncime. În galeriile săpate în munte care găzduiau înainte de 1989 până la 14 submarine sovietice de diverse clase, până la intervenția rusească de anul trecut era amenajat un muzeu. Galeriile subterane erau lungi de sute de metri, iar pereții și podelele  gemeau odinioară de cea mai avansată tehnică militară. Conductele și ușile etanșe gigantice aveau dimensiuni colosale. Marile docuri plutitoare folosite la repararea submarinelor nucleare au fost mutate la Sevastopol unde staționează Flota Mării Negre. Se spune că baza militară subterană similară de la Sevastopol ar avea circa 350000 de metri pătrați.

Submarinele vii de la Sevastopol

Orașul Sevastopol este un muzeu în aer liber. Monumentele, obeliscurile, ruinele cetăților antice și fortărețele medievale îi conferă un aer de garnizoană. Intrarea în urbea războinicilor este străjuită de un arc de beton uriaș OLYMPUS DIGITAL CAMERAînfățișând chipul marelui Vladimir Ilici Lenin. Orașul erou Sevastopol avea un statut special în cadrul Crimeei, fostă republică autonomă în Ucraina. Aici, într-o fostă bază sovietică gigantică, este găzduită flota rusă a Mării Negre. Despre acestă bază, dar mai ales despre experimentele speciale, derulate de serviciile secrete sovietice în timpul războiului rece la bazele militare din Marea Neagră, am aflat întâmplător în vara acestui an pe terasa restaurantului cu specific ucrainean Tchaikovski, în mijlocul Bucureștiului. La o bere. Un domn în jur de 45 de ani, de la o masă vecină, ne întinde o farfurie cu inelușe zdrențuite și uscate. “E calamar uscat. Încercați vă rog, merge cu bere”, ne îmbie omul. Intrăm în vorbă cu Romeo și aflăm că importă ”uscăturile” din Germania. Pești, caracatițe și alte fructe de mare tradiționale rusești. Romeo este un basarabean, venit pe meleagurile noastre prin 1990, imediat după ce a terminat stagiul militar. A fost motorist la baza militară din Sevastopol, “aceea cu porți uriașe cu inele”. Pe nave dragor. Deși Romeo a stat mai mult în sala motoarelor, își amintește cu drag porțile blindate ale bazei marine unde era adăpostită Flota Mării Negre. Și în fața porților… delfinii ucigași. “Cum ucigași ?”, întrebăm mirați. Doar sunt animale inteligente și drăguțe. Cel puțin așa am văzut la televizor. Romeo ne povestește despre savanții sovietici și despre experimentele acestora pe delfini în baza militară. “Am fost desemnați de multe ori să-i ajutăm pe savanți la bazinele cu delfini”, spune Romeo. Armata sovietică deținea, pe lângă bazele militare prorpriu-zise și câteva centre speciale de cercetare științifică ale GRU și Spețnaz (serviciile secrete al armatei ruse), cei care erau însărcinați cu misiuni de „razvedka”, un soi de spionaj militar și cercetare. Iată ce scria faimosul dezertor GRU Viktor Suvorov despre cercetările pe delfinii ucigași din Marea Neagră în cartea sa “Spețnaz” :

“În afara submarinelor cu sau fără echipaj, trupele Spețnaz au acordat o atenție enormă în ultimile decenii “submarinelor vii “ – delfinii. Uniunea Sovietică deține un centru enorm de cercetare științifică în Marea Neagră pentru studierea comportamentului delfinilor. Mare parte din activitatea centrului este înfășurată în vălul impenetrabil al secretelor oficiale”. Din timpuri străvechi, delfinul l-a încântat pe om cu abilitățile sale extraordinare. Suvorov spune că o atenție deosebită s-ar fi acordat acțiunilor teroriste în care puteau fi folosite “submarinele vii “.

Centrele de telemetrie Șkolnoe și Pluton

TNA-400La 21 de kilometri nord-vest de capitala de capitala oficială a Crimeei, Simferopol, poate fi vizitat fostul centru spațial Șkolnoe  (НИП-10 – Школьное ). Mai exact, la 5 km vest de aeroportul internațional Simferopol. Orașul interzis NIP-10 a fost construit în 1957, fiind unul din primele 13  centre de urmărire a traiectoriei rachetelor lansate de la baza sovietică Baikonur. Principalul instrument  de urmărire a fost radarul P-2500 cu bătaie peste 2.000 km. Specialiștii spun că, înainte de a trimite un echipaj uman pe Lună, sovieticii au decis să realizeze câteva misiuni automate : Luna și Zond. Luna 1, denumită și Mecita a fost lansată la data de 2 ianuarie 1959, dar a ratat intrarea în câmpul gravitațional al Lunii, ajungând să orbiteze undeva între Pământ și Marte. Misiunea Luna 2 (seria E1-A), a fost lansată pe 14 septembrie 1959 și a devenit primul obiect creat de om care a cazut pe Lună. În 1959, centrul NIP-10 a fost extins pentru a dirija sondele spațiale trimise spre Marte și Venus, fiind dotat cu sisteme de emisie-receptie capabile să opereze până la 300 de milioane km în spațiul cosmic. Pe 11 august 1962 Nikita Hruşciov, s-a aflat în NIP-10, conversând prin radio cu cosmonauții A. Nikolaiev, şi P. Popovici, aflați la bordul navelor spațiale Vostok 3 şi Vostok-4 care zburau în formație. În 1963 a fost creat un sector permanent destinat misiunilor spre Lună, dotat cu antenă parabolică TNA-400, cu un diametru de 32 m. Orașul interzis Șkolnoe a devenit o ruină devastată de localnici.  Doar uriașa antenă mai amintește de vremurile bune.

Centrul de telemetrie Pluton ( IP-160 ), a fost amplasat în 1966 la 5 km sud-vest de localitatea Evpatoria, pe litoralulnip10 vestic al peninsulei Crimeea ( 45°10′ N, 33°15′ E), dispunea de 3 sisteme de telemetrie ADU-1000 cu 8 antene cu diametrul de 16 m și de un radiotelescop cu antena de recepție telemetrie de 70 m și cea de emisie de 32 m. Iată ce spune fostul adjunct al directorului aeroportului Otopeni, maiorul Valentin Vasilescu, despre misiunile coordonate de militarii sovietici și despre tehnologiile și echipamentele spațiale folosite în centrele și orășelele spațiale din Crimeea :

“Misiunile Luna 17 și 24 au avut ca scop să trimita pe Lună un autolaborator robotizat, propulsat electric, numit Lunokhod. În 1968, centrul de proiectare al mijloacelor spațiale automate ( NIP-10 ) subordonat centrului de control al zborurilor KIP-10, a realizat un lunodrom cu dimensiunile de 120 x 70 m, la periferia satului Șkolnoye, de lângă Simferopol. Pentru realizarea suprafeței lunodromului s-au folosit 3.000 m cubi de pietriș și nisip, construindu-se 54 cratere cu diametrul de până la 16 m. Pe acest lunodrom au fost testate soluțiile la problemele apărute în proiectarea șasiului Lunokhodului. Autovehiculul electric Lunokhod a fost construit integral de Alexander Kemurdjian, de la firma aeronautică Lavochkin. Proiectul inițial prevedea ca Lunokhodul să poată transporta un cosmonaut la bord, însă această condiționare a fost abandonată după ce misiunile Apollo au aselenizat pe Lună. Lunokhod avea forma unei căzi cu capac, cu lungimea de 2,3 m, lățimea de 1,6 m, înălțimea de 1,35 m și masa de 840 kg. Cele 8 roți dispuneau fiecare de suspensie, motor și frânare independente. Lunokhod 1 avea o transmisie cu 2 trepte, care-i permitea să se deplaseze cu 2 km/h în teren accidentat. Alimentarea cu energie electrică era asigurată de baterii reîncărcabile pe timpul zilei de la panourile solare montate pe capac. Încălzirea echipamentelor din interiorul Lunokhod 1, pe timpul nopții lunare, era asigurată de un dispozitiv cu radioizotopi de poloniu 210. Lunokhod 1 era echipat cu o antenă parabolică, 2 sisteme de transmisie TV, 4 camere telefotometrice panoramice, dinamometre pentru măsurarea proprietăților mecanice ale solului, un spectrometru fluorescent RIFMA cu raze X, un telescop RT cu raze X și o antenă retroreflector laser”.

Autor: Eduard Ovidiu Ohanesian

sursa: avertisment.net

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *