Raport ONU: Pământul în pragul dezastrului

foto: captura youtube.com

Un raport al Organizatiei Natiunilor Unite pentru mediu arata ca omenirea se apropie cu repeziciune de momentul in care degradarea mediului, in general, si a unor ecosisteme, in special, va deveni ireversibila.

O analiza a biodiversivitatii globale arata ca defrisarile, poluarea, supraexploatarile au afectat grav mediile si asa vulnerabile ale planetei, dar si ecosisteme extrem de importante pentru pastrarea unui echilibru general, inclusiv jungla amazoniana, recifurile de corali si marile lacuri.

„Suntem in pragul prapastiei. Suntem extrem de aproape de locul din care nu mai exista intoarcere, in cazul in care nu actionam, la nivel global, de urgenta. In caz contrar deteriorarea planetei devine ireversibila”, afirma Ahmed Djoghlaf, secretar executiv al ONU pe probleme de biodivesitate.

Ritmul de disparitie pentru unele specii de plante si animale a atins un maxim istoric ce depaseste de 1.000 de ori ritmul de degradare stabilit anterior.

„Aceasta ne afecteaza pe fiecare dintre noi, chiar fara sa vedem acest lucru, afecteaza culturile, cresterea animalelor si creste saracia si gradul de infometare la nivel planetar” a comentat expertul.

Raportul ONU a fost intocmit in baza a 110 rapoarte preliminare nationale, ce analizeaza modul in care au fost respectate angajamentele asumate global in 2002, iar rezultatele sunt „catastrofale”. „Nicio tara din lume nu si-a atins obiectivele”, a spus Djoghlaf.

Noua miliarde de oameni in 2050

Studiul are si capitole distincte care se refera la efectele acestei degradari necontrolate a ecosistemelor. Astfel s-a constatat cresterea regimului precipitatiilor peste normal, in zonele temperate, reducerea precipitatiilor in zonele tropicale, ceea ce accelereaza fenomenul de disparitie al speciilor.

Defrisarea zonei Amazonului continua intr-un ritm fara precedent, iar lacurile care erau sursa de apa pentru regiuni intregi sunt colmatate si pline de alge. Recifurile de corali au fost lovite dramatic de cresterea temperaturii apei oceanelor si a aciditatii, iar pescuitul excesiv a secatuit rezervele de peste.

„Toate acestea se vor intoarce impotriva noastra, pentru ca ne vor afecta din punct de vedere economic”, a completat Djoghlaf.

„Planeta este secatuita, trebuie sa asigure sursele vitale pentru sase miliarde de oameni si trebuie sa se pregateasca pentru cele noua miliarde de oameni din 2050, iar pana atunci, mai este foarte putin. Biodiversitatea este unica solute, iar pentru sustinerea acestui factor esential oamenii nu fac nimic, folosind pretextul crizei economice globale”, a mai spus Ahmed Djoghlaf.

Raportul ONU va fi discutat in octombrie in cadrul unei conferinte internationale, in Japonia.

autor: Alexandra Ion

sursa: ziare.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.