RĂZBOI în vecinătatea noastră?! Proiectul ALBANIEI MARI detonează Balcanii

Declarațiile privind o posibilă unificare a Albaniei cu Kosovo, făcute de premierul albanez Edi Rama și de liderul kosovar Hashmi Thaci, pun gaz foc în relațiile dintre Belgad și albanezi. Atât Serbia cât și Rusia consideră că astfel de afirmații nu contribuie la strabilitatea regiunii, ci sporesc riscul unui nou război în Balcani.

„Dacă eu aș spune că toți sârbii ar trebui să trăiască într-un singur stat, aș fi spânzurat de un steag la Bruxelles”, a declarat noul președinte sârb Aleksandar Vucici. El a avertizat asupra reapariției unui conflict care ar putea să implice și Macedonia și Muntenegru, foste state iugoslave care au populație majoritar albaneză.

Uniunea dintre Albania și Kosovo „este un vis care nu va deveni realitate”, a mai spus Vucici, solicitând UE să reacționeze, până nu va izbucni un nou război în Balcani.

Belgradul consideră că o astfel de idee, fie și la nivel declarativ, va produce bulversări în fosta Iugoslavie (acum dezmembrată), care a fost scena războaielor civile sângeroase din 1990 și a unei campanii de bombardamente ale NATO 1999.

Premierul Edi Rama a afirmat recent, într-un interviu pentru un ziar american, că o unire între Albania și Kosovo nu poate fi exclusă daca perspectiva aderării țărilor din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană se îndepărtează. În opinia lui, fără perspectiva clară a aderării la Uniunea Europeană, regiunea ar putea „înnebuni” și ar putea deveni o „zonă gri” în care alți actori ar putea avea o influență mai mare decât UE. Rama a adăugat că Tirana ar prefera să fie într-o uniune mai mare, cum e Uniunea Europeană, dar dacă acest lucru nu va fi posibil, ar putea apărea „mici uniuni”.

Dacă Uniunea Europeană închide ușa în fața Kosovo, „toți albanezii din regiune vor trăi într-o singură țară unită, astfel ca integrarea în familia europeană să poată continua”, a spus, la rândul lui, președintele kosovar Hashim Thaci pentru postul de radio Europa Liberă.

Reacția Rusiei, cea mai puternică aliată a Belgradului, nu s-a lăsat așteptată. MAE rus afirmă că declarațiile premierului albanez sporesc potențialul de conflict în regiune, și a criticat Statele Unite și Uniunea Europeană pentru că ar fi „timide” față de proiectul Albaniei mari. „Sub pretextul negocierilor ipocrite privind stabilizarea zonei, sub egida NATO, pilonii de stabilitate sunt, de fapt, amenințați, relansându-se o cale care duce la redefinirea frontierelor din Balcani”, apreciază MAE rus, avertizând că afirmațiile premierului Edi Rama vor aduce „un risc de creștere a conflictului.”.

Și, în timp ce actorii regionali și internaționali fac joc de glezne într-un subiect atat de sensibil pentru sârbi, primarul localității sârbe Bujanovaci, albanezul Jonuz Musliu, face o afirmație și mai scandaloasă, susținând că, în cazul în care se va realiza o Albanie Mare, aceasta ar trebui să includă și o o parte a teritoriului sârb.

sursa:activenews.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *