Sahara a fost un adevărat paradis terestru, iar o civilizație misterioasă a locuit această zonă

sahara

Sahara a fost un adevărat paradis terestru, iar o civilizație misterioasă a locuit această zonă. Se spune vechii egipteni au fost urmașii acestora.

Se mai spune că în această zonă a domnit o enigmatică regină atlantidă, pe nume Tin Hinan. Picturile rupestre descoperite în Sahara prezintă o societate înfloritoare, dezvoltată.

În Tassili, Algeria, au fost descoperite picturi rupestre care reprezintă oameni cu capete rotunde. Ca și vechime se estimează 7000-8000 de ani. Picturile mai reprezintă o vegetație luxuriantă, deosebită, semn că în zonă exista o climă propice dezvoltării.

Unele picturi descoperite la Sefar, Algeria, reprezintă oameni cu capete rotunde și în mijlocul lor, o creatură nonumană, la care se închinau.

Alte desene reprezintă astronauți cu căști pe cap. Aceștia poartă un costum asemănător scafandrilor. În sudul Algeriei se află cel mai mare muzeu în aer liber, format din mii de desene rupestre.

Atenția specialiștilor a fost atrasă de două teme care se repetă în aceste desene. Prima este cea a oamenilor cu capete rotunde, cea de a două este cea a giganților. Creaturi nonumane, înalte și care domină majoritatea desenelor. Solon scria în textele sale că preoți bătrâni i-au spus că piramidele grecești sunt mult mai vechi decât grecii ca și popor și că în jurul anului 10000 î.Hr., această civilizație a dispărut, într-o catastrofă. Supraviețuitorii s-au retras în diferite colțuri ale lumii.

Probabil că Sahara a fost una dintre aceste destinații. Oppenheimer, tată bombei atomice a fost întrebat de un reporter dacă testul nuclear de la Alamagordo a fost primul din lume. Oppenheimer a răspuns, da, pentru timpurile moderne.

A fost lansată ipoteza că această misterioasă civilizație sahariană a fost victima unui război nuclear. În Sahara au fost descoperite urme ale unei explozii nucleare. Solul prezintă particule de sticlă arsă, așa cum au fost descoperite unde s-au făcut teste cu bombe atomice.

73903382tas1-jpg-22 SAHARA, CIVILIZAȚIA OAMENILOR CU CAPETE ROTUNDE

Este o similitudine frapantă între structura solului de la Alamagordo și cea a solului saharia. Textele vechi sanscrite descriu exploziile care au avut loc în Sahar, în timpul unui război dus între pământeni și ființe venite din cer.

sursa: efemeride.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *