Satul din România în care morții sunt îngropați chiar la ei în grădină

Satul în care morții sunt îngropați chiar la ei în grădină. Aici nu există cimitir, iar persoanele decedate fac doar o simplă mutare din casa în care au locuit până la moarte, în grădină. Puținii oameni care au mai rămas să locuiască aici, mărturisesc că acest ritual mai neobișnuit pentru unii este unul foarte comod pentru ei. În plus și bătrânii sunt împăcați cu gândul că după moarte vor rămâne la fel de apropiați de cei dragi.

Ceru Bacainti este comuna cu cei mai putini locuitori din judetul Alba, 269 de locuitori sunt inregistrati oficial in documentele statistice. La fel ca in majoritatea zonelor rurale, decesele depasesc nasterile, conform ciao.ro.

In ritmul actual de depopulare, in cativa zeci de ani, nu va mai exista niciun locuitor in zona. ‘‘Ne indreptam spre disparitie. De multi ani la noi in comuna a fost singura nastere, iar morti sunt destui in fiecare an. In comuna noastra, casele sunt rasfirate, pe dealuri. Ar fi greu sa-i duci 4-5 kilometri. La noi acesta e obiceiul si e mai bine asa, sunt mai aproape de noi”, marturiseste primarul Ioan Trif.

Aici, viata se deruleaza dupa reguli proprii de sute de ani. Una dintre aceste reguli este ingroparea mortii in gradina casei, aproape de locuinta celui care a murit. Prin urmare, orice vizitator care ajunge la Ceru Bacainti poate vedea morminte risipite pe dealuri sau in vai, in apropierea unor case, uneori parasite de multi ani. Situatia dateaza de veacuri si s-a perpetuat din doua motive

Primul este faptul ca locuintele sunt amplasate la multi kilometri de biserica, in catune pe dealuri, iar transportul mortilor ar fi necesitat un efort prea mare. Al doilea motiv este absenta unui cimitir. Comuna nu are un cimitir autorizat asa cum exista peste tot in Romania. Preotii si familiile acestora sunt ingropati langa biserica, dar restul locuitorilor isi gasesc somnul de veci in pamantul pe care l-au lucrat in timpul vietii.

Localnicii fac mormintele din ciment sau piatră, după posibilităţi, iar alţii doar îngrădesc spaţiul pe care creşte iarba, şi pun o cruce la capul defunctului.

„La noi se zice că mortul nu trebuie zgâlţâit, pe pietre şi pe podeţe, peste gropi. Trebuie lăsat liniştit. Sicriul trebuie dus în linişte de rude, pe umeri, până la groapa săpată în grădină. Acolo îi plângem, le aprindem lumânări. Pomenirea lor o facem când ne este dor de ei, nu neapărat pe 1 noiembrie. Iar cei bătrâni ajung mai uşor la morminte, să-şi plângă morţii”, spune o localnica.

sursa: mistere-romania.info