Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

sursa foto: crestinortodox.ro

Constantin cel Mare s-a născut în orașul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului imperiu după învingerea lui Maxențiu și a lui Liciniu. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu și Lactanțiu, în ajunul luptei cu Maxențiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripția: „in hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui).

Noaptea, i se arată Hristos, cerându-i să pună semnul sfintei cruci pe steagurile soldaților. Dând ascultare poruncii primite în vis, iese biruitor în lupta cu Maxențiu. Maxenţiu a fost înfrânt şi înecat în apa Tibrului, de lângă Roma. Constantin a fost primit cu mare bucurie în cetate şi încoronat ca împărat al întregului Imperiu roman de Apus, în anul 313. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se păstrează la Roma, se află inscripția: „instinctu divinitatis”, „prin inspirație divină”, ce descoperă cum a fost câștigată victoria asupra lui Maxențiu.

Cea mai însemnată realizare a fost Edictul de la Milano (313), prin care creștinismul ajunge să fie recunoscut de stat. Însă creștinismul va deveni religie oficială în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395). Însă prin Edictul de la Milano episcopii şi preoţii au fost scoşi din închisori, templele idoleşti au fost dărâmate iar în locul lor au fost clădite biserici creştine. Au fost aruncate uneltele de tortură, în timp ce cuptoarele în care se ardeau creştinii au fost stinse. Au fost de asemenea slobozite animalele sălbatice care-i ucideau pe creştini în arene.

Constantin au pornit din nou la luptă împotriva lui Liciniu şi l-a înfrânt. Însă cel din urmă război l-a purtat împotriva sciţilor, în apropierea Dunării, pe care i-a biruit tot cu ajutorul Sfintei Cruci.

Împăratul Constantin a hotărât apoi să-şi mute capitala în partea de răsărit a imperiului. A ales cetatea Vizantia, zidită de grecul Vizas, căreia, după numele său, i-a dat numele Constantinopol. Aici s-a aşezat în anul 324, cu mama sa, Elena, iar ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, a înălţat în mijlocul cetăţii un stâlp înalt, ce avea deasupra Sfânta Cruce.

Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Evsevie (Eusebiu) de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia și a fost înmormântat în biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el.

Împărăteasa Elena

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul împăratului Dioclețian, divorțează de împărăteasa Elena. Aceasta nu se recăsătorește, ci trăiește departe de atenția publică, dar aproape de fiul sau. A reușit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos. Potrivit tradiției, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. La 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea și a înălțat-o în fața mulțimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci în calendarul creștin.

Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret și multe alte sfinte locașuri.

Semnificația numelor Constantin și Elena

Numele Constantin este de origine latină și vine de la constans, constantis („constant”, „ferm”).

Elena – Străvechiul nume Helene este explicat de unii prin grecescul helane („torță”, „făclie”, dar și „foc sacru”, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiței Artemis), iar de alții prin hele („lumină arzătoare a soarelui”).

La mulți ani tuturor ce le poartă numele!

sursa:legendeleromanilor.ro