Sunt toți românii plecați „morți în interior”? Cazul româncei din Germania

foto: germaniadirect.de

Ca mulți alții, am citit și eu un articol pe doctorulvostru.ro preluat de pe o sursă care titra sigură pe ea „Drama tuturor românilor plecați în străinătate.” Vorbim despre cazul asistentei românce care a muncit în Germania și apoi a făcut anumite mărturisiri, Daniela C. ce părea șocată cumva că trebuie să acorde atenție maximă pacienților la serviciu.

Femeia avea următoarea nemulțumire: Nu i se mai respecta statutul în spitalul german, pentru că aici, trebuia să pună pe primul plan pacientul, acela care plătește asigurări medicale și poate are o boală grea, incurabilă, nevindecabilă. În spitalele din Occident, nu prea mai e ca în țară unde te duci și azi cu ciocolata sau pliculețul până și la portar.

Sunt adevăruri pe care trebuie să le spunem. Să scrii însă că toți românii, absolut toți care trăiesc în alte țări, trăiesc o dramă, mi se pare tras de păr. Sună a manipulare plătită ca să descurajeze plecarea din România a altor conaționali. Adică în țara noastră românii nu sunt niciodată umiliți? Interesant și încurajator. Mai ales că prin spitalele românești se moare din infecții de la microbii de acolo, toți știm ce anchete s-au făcut și ce dezvăluiri.

Poate că asistenta care muncise în Germania, la Frankfurt, sosită dintr-un spital timișorean, era sinceră în declarațiile ei. A spus că printre străini îi lipsea colectivul și familia, că banii nu sunt suficienți ca să fii fericit în viață și că acolo trebuia să pui preț pe pacient, nu interesa pe nimeni prin ce stări treci tu în calitate de cadru medical.

Mai vorbea despre singurătate.

Am postat un status pe Facebook destul de comentat unde am avut parte de reacții pro și contra vis-a-vis de opiniile mele. Printre altele, am vrut să spun că dacă vii cu mentalitatea de șef, primitor de atenții și șpăgi în străinătate, mai bine stai acasă. Nu era neapărat un atac la doamna respectivă. Ci un adevăr de care toți cei care vor să muncească în străinătate trebuie să țină cont. Vorbesc aici despre integrare, adaptabilitate. La un drum lung și greu, presărat cu sacrificii, adevărat, nu ține toată lumea pasul. Eu personal însă nu simt deloc că trăiesc o dramă. Pe aia am simțit-o mai mult în România. Drama unui venit deloc suficient pentru a mă descurca lună de lună pentru mine și familia mea am simțit-o tot în România. Și ca mine mulți dintre voi. Deci, despre ce vorbim? Cineva a comentat că oriunde lucrezi în lume, ca român vei fi sclav. Nu e deloc așa la toți. În România ești sclavul mentalității în unele zone și până să pleci.

În funcție de cum nimeresc unii conaționali, există păreri și păreri.

Da, e adevărat de exemplu că au fost cazuri de sclavie descoperite în sudul Italiei. Da, e adevărat că a trebuit să faci munca de jos fără să țină cont străinul cine erai în țară. Un ban obținut corect nu implică rușine. De când e munca cinstită o rușine? Altă întrebare: De ce sunt atâția români în străinătate?

În multe părți ale țărilor unde sunt comunități de români, ei sunt nedreptăți. În altele e mai bine. Să fim serioși: România nu a creat nicio nedreptate celor care au emigrat?

Românca despre care am scris mai sus, poate fi un caz autentic de persoană care nu se adaptează. Fac o paralelă: În general, cei obișnuiți să li se spună „să trăiți” în țară, cred eronat că și afară e la fel. Greșit. Politica lui „să trăiți” e una pierzătoare prin alte lumi. Cu asemenea mentalitate, mai bine stai acasă.

Nu știu ce părere au toți românii despre cele scrise mai sus sau despre cazul asistentei din Timișoara. Ar fi interesant de aflat. Mă voi mărgini să fiu receptiv la părerile constructive pro și contra. Ca o mărturisire personală, voi spune următorul lucru: Eu nu trăiesc deloc o dramă unde trăiesc chiar dacă am făcut anumite sacrificii vreme îndelungată. Sau în România nu se mai fac sacrificii? Curge lapte și miere? Mai degrabă cred că mulți sunt sclavii mentalității. Am fost și eu la munca de jos, să fac curățenie într-o fabrică. Patronul, ditamai milionarul în euro, muncea alături de mine, cot la cot. În multe locuri patronii străini sunt haini dar în altele sunt respectuoși, nu te privesc de sus.

Să fiu și obiectiv: Nu în toate țările din Diaspora românească se trăiește la fel: Discuția e lungă și mai am o întrebare că eu nu știu să răspund: Cine e de vină că sunt atâția români plecați în străinătate și că diplomele din țară nu sunt recunoscute? Există cazuri de rasism dar și autovictimizare de tip naționalist românesc. Toată lumea are dreptate. O minciună gogonată însă e clară: Nu toți cei care am ales să trăim în străinătate suferim o dramă, cum s-a scris, dimpotrivă, suntem mulți împliniți și fericiți și avem ce pune pe masă ori bani să vizităm orice loc al lumii dorim în concedii. Acasă ești acolo unde te-ai realizat și ai ajuns prin eforturile tale să fii respectat și iubit chiar. Naționalismul exagerat e depășit.

sursa: ro.blastingnews.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *