Suntem urmașii unui POPOR de EXCEPȚIE. Misterul balaurilor, călătorii norilor

dac-dracones

Coborand in istorie, dincolo de simplele informatii pe care le obtinem in scoli si cercetand viata spirituala a stramosilor nostri, vom constata ca dacii, inaintasii nostri, au fost un popor extraordinar, poate cel mai enigmatic dintre toate care au existat.

Aflam lucruri despre care nu aveam nici cea mai mica idee. Vedem cat de evoluati spiritual au fost. Si nu doar asta. Remarcam ca au fost poporul initiat al antichitatii, e serie de taine din acele timpuri fiind si acum invaluite in mister. Poate ca, intr-o buna zi, ne vom trezi si vom privi cu uimire in jurul nostru, dandu-ne seama ca suntem urmasii unui popor de exceptie.

Toti cunosc – sau cel putin asa cred – faptul ca steagul dacic este reprezentat de capul de lup cu trup de sarpe. Spre uimirea lor, precizam ca acela nu e trup de sarpe ci trup de dragon, animal fantastic pe care dacii il cunosteau dinaintea chinezilor. Zgomotul produs in lupta de steag era deosebit si baga groaza in dusmani. Dar dincolo de simpla existenta fizica a steagului, acesta simboliza descendenta divina a dacilor. Lupul era reprezentarea totemica a poporului lui Zamolxis.

In conditiile in care dragonul era privit ca stapan al norilor, steagul dacic simboliza nivelul spiritual al posesorilor, faptul ca acestia erau, asemeni dragonilor zburatori printre nori, stapani pe o lume aflata dincolo de nori, depasind granitele umanului, depasind conditiile existentiale cunoscute si acceptate in acele vremuri. Asadar, balaurul dacic era mai mult un demon atmosferic. Nu trebuie confundata notiunea de demon actuala cu cea din vremurile de demult, in care era vorba de o entitate puternica, ale carei actiuni puteau fi atat negative cat si pozitive.

Balaurii sunt de mai multe feluri. Unii sunt cu adevarat monstruosi, au de la 2 pana la 9 capete, fiecare cu cate o limba de foc, cu gheare lungi si puternice si o coada pe masura monstruozitatii lor si uneori chiar si aripi. Altii aveau un aspect cu totul diferit. La acestia din urma “ corpul este asemanator cu al serpilor. El este acoperit cu solzi rosii, verzui sau galbeni. Dupa alte relatari balaurii ar fi fost pe jumatate oameni jumatate sarpe cu solzi de peste.

In Muntii Apuseni se crede ca are capul unui cal si corpul unui sarpe, iar in alte zone romanesti are capul unui taur. Balaurul care are multiple forme ale capului nu este un balaur nascut. Credinta generala este ca ei provin din serpi care nu vad oameni timp de un numar mare de ani. Serpii care se transforma in balauri produc o piatra pretioasa, mare cat un ou, pe care o tin in stomac. Piatra le tine de foame si de sete pana cand se transforma in balauri. Daca un om ar fi inghitit piatra se va transforma la randul sau in balaur. Acesti balauri sunt produsul autohton al credintelor noastre populare, iar locuintele lor sunt mereu fie fundul unui lac sau iaz, fie lacurile de munte, insulele mici sau padurile unde nu patrunde suflet de muritor.

Solomonarii, stapani ai balaurilor

Legendele noastre nu spun cand, dar amintesc un fapt ciudat. Si anume, o data, balaurii nostri au cazut sub puterea catorva vrajitori, pe care istoria ii numeste solomonari. In realitate, acei solomonari sunt, asa cum am afirmat anterior, ramasitele unui popor mistic, pastratorul unor taine de nepatruns si ale unor forte de neexplicat. Cand solomonarii voiau sa ridice balaurii in aer, se duceau cu cartea lor, ce cuprandea cuvinte vrajite, pe malul unui lac de munte, tinand in mana un carlig si un frau.

“Cand termina de catit, lovesc apa cu carligul si balaurul iese din lac. Atunci ii arunca fraul pe cap si se ridica cu el in vazduh.”

emin1

In functie de zone, acesti stapani ai balaurilor sunt descrisi in anumite feluri. In general insa, ei sunt priviti ca “ oameni inzestrati cu puteri supranaturale… ei sunt stapanii vantului, ei stapanesc norii, ei calatoresc balaurii dusi de nori, ei au puterea, dupa bunul lor plac, de a aduna sau a raspandii norii, ei provoaca furtunile mari, ei fac timpul urat sa se instaleze intr-o regiune si nimicesc cu grandina intreg tinutul. Intotdeauna sunt cei care au puterea de a provoca sau de a o face sa stea. “.

Uneori solomonarii erau considerati drept oameni sfinti, care stiau sa citeasca in stele. Coborand din nou in vremea dacilor, constatam cu surprandere ca aici gasim o categorie speciala de preoti-magicieni, numiti skistai (uneori ktistai), care inseamna “calatori ai norilor”.

Solomonarii isi alegeau locuri muntoase pentru a-si construi casele. “ de acolo ei coboara in sate ca cersetori pentru a pune la incercare inima oamenilor. Sau stau la panda in timpul noptii, in marginea satelor, pentru a-si da seama ce fel de oameni locuiesc acolo. Daca oamenii unui sat oarecare ii primesc bine, dandu-le de pomana mai ales alimente, atunci ei devin protectorii lor. Dar daca, sosind intr-un sat, sunt rau primiti, atunci necaz va fi pentru acel sat.

Solomonarul se duce la un loc unde sunt balauri… face pe unul sa iasa, il incaleca, se ridica la cer, dezlantuie furtuna, tunetele, fulgerele, dar mai ales grandina…” Cum se aparau unele sate impotriva balaurilor care aduceau ploaia? “…pentru timp urat se infige in pamant un obiect de fier ascutit, mai ales un topor sau o secure, dar si un cutit, un fus sau un harlet (toate cu taisul in sus), pentru ca balaurului ii este frica de topor…”

Se mai spune ca balaurii se mai tem de ustensilele folosite pentru coacerea painii – vatrai, lopata… La ora actuala nu se stie inca daca sagetile pe care le foloseau dacii ca sa alunge norii erau facute dintr-un anumit tip de lemn sau daca, inainte de a fi trase inspre cer, ele erau supuse vreunui ritual magic pentru a avea efect asupra animalului fantastic.

Daca Herodot in povestirile sale descria in povestirile sale un demon al furtunilor, pe Columna construita din porunca lui Traian apare viziunea unui balaur invins, un trofeu al luptatorilor daci. Aceasta reprezentare este foarte importanta, Traian dorand sa arate ca el si armatele sale nu au invins un popor oarecare ci un popor ales, niste luptatori care triumfasera deja asupra dragonilor ce zburau printre nori, acele animale legendare a caror existenta se pierdea in negura timpului, undeva intre realitate si supranatural.

sursa: http://cybershamans.blogspot.ro/

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.