Tărâmul LEGENDELOR din Transilvania unde cresc plante CARNIVORE

Ascunzând printre muşchi şi ierburi înalte una dintre puţinele plante carnivore din România, având o adâncime de peste cinci metri şi o frumuseţe misterioasă care a dat naştere mai multor legende, mlaştina de la Iaz din județul Sălaj, arie protejată cu specii rare de plante şi animale, este o zonă prea puţin cunoscută de către iubitorii de natură de la noi şi de pretutindeni.

Când spui ‘mlaştină’ te gândeşti la terenuri instabile, în care te poţi scufunda dacă nu eşti atent sau faci un pas greşit. La Iaz, lucrurile stau cu totul altfel, iar drumul recent asfaltat te duce aproape pe neobservate, către marginea satului, pentru a ajunge, câteva zeci de secunde mai târziu, la poarta improvizată din pari cu coaja albă, de mesteacăn, care te anunţă că destinaţia finală este chiar în faţa ta.

Povestea rezervaţiei naturale de la Iaz începe undeva în urmă cu circa 10.000 de ani, atunci când, din cauza unei alunecări de teren s-a format un lac, care prin colmatare a dat naştere unei mlaştini ce are astăzi o suprafaţă de aproape o jumătate de hectar şi o adâncime maximă de 5,1 metri, potrivit unor cercetări din anii 80.

Întreaga rezervaţie însă are o suprafaţă de 10 hectare şi a fost declarată arie protejată de interes naţional în anul 2000, pe baza unor studii ştiinţifice existente la data respectivă, în special studii asupra florei şi vegetaţiei, considerându-se că Mlaştina de la Iaz are o importanţă ştiinţifică.

Nicolae Bodea, ghidul acestei călătorii, vorbeşte celor interesaţi despre proiectul european prin care s-a dorit conservarea şi conştientizarea oamenilor privind importanţa acestui loc, dar cunoaşte şi legendele despre mlaştină şi împrejurimile ei.

”Ne aflăm în perimetrul ariei naturale protejate Mlaştina de la Iaz. Această rezervaţie se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare, iar mlaştina, ca atare, nu este decât pe o suprafaţă de o jumătate de hectar. Arealul ce înconjoară mlaştina e considerat ca zonă de protecţie a acestui loc frumos şi interesant. Această mlaştină este o dovadă a istoriei evoluţiei din ultimii 10.000 de ani. Aici se poate descifra modul cum a evoluat vegetaţia şi clima. Apa are o culoare maroniu-închisă, deoarece are un conţinut ridicat de oxizi de fier. Ceea ce este mai interesant aici este planta carnivoră Drosera Rotundifolia”, spune Bodea.

Un brâu de apă brodată cu săbii de stufăriş separă mlaştina de pământul tare din apropierea sa. Traversarea apei ce are o lăţime de circa doi metri nu este una facilă şi necesită o încălţăminte potrivită terenului mlăştinos, singurul sprijin fiind crengile de alun sau mesteacăn, de care te poţi prinde sau pe care poţi călca pentru a ajunge pe covorul de muşchi al mlaştinii. Drosera Rotundifolia, una dintre puţinele plante carnivore din România, îşi face apariţia printre iarba înaltă şi abundenţa de diferite specii de muşchi. Exemplarele descoperite sunt mici însă admirarea unei plante carnivore în habitatul ei natural este, cu siguranţă, un fapt cu care nu mulţi se pot lăuda.

Drosera Rotundifolia este o specie ocrotită, plantă carnivoră ce consumă aproximativ 50 de insecte pe an. Frunzele au pe suprafaţa lor numeroşi peri glandulari cu rol în digerarea insectelor. Perişorii, numiţi şi tentacule, secretă substanţe lipicioase care se adună sub forma unor picături strălucitoare de rouă, de unde vine şi denumirea plantei. O insectă care se aşează pe o frunză a acestei plante se lipeşte de perii ce se încolăcesc în jurul ei. Perii secretă un suc lipicios, abundent, care sufocă insectă. Ea este apoi digerată de anumite enzime timp de câteva zile.

sursa: voceatransilvaniei.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *