Turcia către DICTATURĂ ?!

erdogan

Parlamentul turc a adoptat de curând un proiect de reformă constituțională care întărește puterile președinției. Acest proiect deschide calea organizării unui referendum în urma căruia președintele Recep Tayyip Erdogan ar putea rămâne la șefia statului până în 2029, scrie stiripesurse.ro.

Proiectul de lege privind reforma constituțională a trecut la limită în Parlament, cu 339 de voturi „pentru”, acesta având nevoie de minim 330 de voturi pentru a fi validat. Dacă rezultatul referendumului îi va fi favorabil, Erdogan va putea să emită decrete, să declare stare de urgență, să numească miniștri și să dizolve Parlamentul. Actualul președinte susține pe de-o parte că reforma va aduce stabilitate Turciei, dar criticii acestuia spun că modificările vor duce la o conducere din ce în ce mai autoritară.

Astăzi, mass-media germană a relatat că aproximativ 40 de militari turci angajați în cadrul NATO au cerut azi politic în Germania, ca reacție la valul de epurări lansat de autoritățile turce după tentativa de lovitură de stat de anul trecut. Unul dintre ofițerii turci a declarat că deși nu are nicio legătură cu puciul eșuat, se teme că dacă se va întoarce în Turcia, va fi arestat și torturat.

Informațiile apărute în spațiul public sunt cu atât mai sensibile cu cât Angela Merkel are pregătită o vizită în Turcia pentru data de 2 februarie, aceasta fiind prima vizită a cancelarului german de după răcirea relațiilor dintre cele două țări.

Lipsa de predictibilitate pe plan politic și militar au un efect de domino la nivelul întregii societăți din Turcia. Astfel, evenimentele din ultimul an se reflectă și în plan economic, mai multe agenții de rating au retrogradat  scorul țării și descriu în momentul actual Turcia drept nerecomandată pentru investiții.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.